ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / ROMÂNIA, PREZENTĂ ÎN CERCETAREA ECONOMICĂ GLOBALĂ

ROMÂNIA, PREZENTĂ ÎN CERCETAREA ECONOMICĂ GLOBALĂ

ROMÂNIA, PREZENTĂ ÎN
CERCETAREA ECONOMICĂ GLOBALĂ

Prezența României în familia țărilor europene, dar și alături de instituțiile globale și reprezentanții altor națiuni membre ale ONU, OECD, FMI, în relațiile dintre mediul universitar, academic și al cercetării, se valorifică prin participarea la proiecte cu o desfășurare pe termen foarte lung. Un astfel de proiect este cel desfășurat în acest an la Santiago, Chile (5-7 septembrie 2018), Project LINK Fall Meeting 2018. Desfășurarea în sediul Națiunilor Unite, ECLAC (CEPAL – Economic Commission for Latin America and the Caribbean), sala Celso Furtado, s-a derulat sub semnul aniversării a 70 de ani de la înființarea centrului. Aniversarea are o semnificație deosebită pentru America Latină și Caraibe.
Conferința la care am participat cu recomandarea din partea Coordonatorului Centrului de Modelare Macroeconomică, Academician Emilian Dobrescu, Directorului General al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, Prof. dr. Luminița CHIVU și a Directorului executiv, Dr. Bianca Păuna, este organizată anual de „Department of Economic and Social Affairs (UNHQ, New York), anul acesta în parteneriat cu Economic Development Division (ECLAC, Santiago) și organizată de Proiectul LINK Research Centre Toronto, la care cercetătorii INCE participă de peste două zeci de ani.
Reuniunea 2018 a Proiectului LINK a marcat 50 de ani de la prima întâlnire a acestuia de la Paris, din 29 noiembrie 1968. S-a făcut o trecere în revistă a evoluției proiectului și abordării viitoare pentru modelarea economiei globale. S-a prevăzut în agendă inclusiv un set non-exclusiv de subiecte potențiale de interes regional până la nivel global. S-a propus să ne concentrăm în primul rând pe perspectivele economice globale, începând din toamna anului 2018. Sesiunile regionale de perspectivă au fost conduse prin prezentări sintetice, iar reprezentanții naționali au avut ocazia să intervină în problemele politice relevante actuale.
Fiind o agendă extinsă, nu au fost posibile prezentări formale extinse pe țări individuale, dar rapoartele de prognoză scrise despre fiecare stat și regiune sunt disponibile pe site-ul LINK, unde sunt și lucrările suținute pe parcursul conferinței, lucrări care pun în evidență evoluțiile globale pe regiuni (http://www.rotman.utoronto.ca/FacultyAndResearch/ResearchCentres/ProjectLINK/LINKconferences).
Din agenda lucrărilor se desprinde amploarea și participarea la înalt nivel cu reprezentanți ai organismelor globale, ONU, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, OECD și tratarea subiectelor de interes major: perspectivele globale în diverse viziuni (World Economic Outlook, LINK Global Economic Outlook, IMF World Economic Outlook, World Bank Global Economic Prospects), urmate de discuții privind economia globală, prețurile mărfurilor, piețele globale, situațiile regionale (America Latină și Caraibe, Africa, Asia de Est și Centrală etc), economiile în tranziție, țările în curs de dezvoltare, crizele economice și financiare, tarife și politici de comerț, inclusiv impactul în forța de muncă, îmbătrânire și dezvoltare sustenabilă.
Participarea a circa 70 de reprezentanți a peste 50 de țări contribuie la crearea unei atmosfere de largă cooperare și prietenie, mai ales în condițiile continuității unor participanți de 15-20 ani.
Desfășurarea sub egida ECLAC și a Națiunilor Unite a imprimat atmosfera unei continuități și greutatea unei participări cu impact istoric, ținând cont de dubla aniversare, 70 ani de la înființarea Centrului sudamerican și cei 50 ani ai proiectului LINK.
Este de menționat documentul redactat de Department of Economic and Social Affairs, United Nations, „Link global economic outlook, 2018-2020”, prezentat de „DESA expert group meeting” pe situația economică globală. Ca participanți și reprezentanți ai României, Centrul de Modelare Macroeconomică INCE transmite, ca și toate celelalte țări, un set de date constituind prognoza economică pe următorii trei ani, într-o structură unitară agreată la nivelul proiectului, pentru a putea fi ulterior folosită de ONU în prognozele globale, studiile și rapoartele oficiale.
Nu putem să nu prezentăm în câteva cuvinte locația desfășurării, sediul „CEPAL- ECLAC Economic Commission for Latin America and the Caribbean” din Santiago de Chile, o țară minunată din America de Sud, flancată de oceanul Pacific și munții Anzii Cordilieri. O țară trecută printr-o dictatură foarte dură, care concentrează în capitala ei circa șapte milioane locuitori dintre cele 17 milioane ale țării. O climă care nu coboară decât câteva grade sub zero în capitală, deși vârfurile Anzilor se văd înzăpezite și sunt folosite ca punct de orientare în trafic. Un oraș cu o infrastructură demnă de o mare capitală, cu 45% din economia țării, vreo 30 de universități și o asemănare puternică cu orașele europene.
Trebuie amintită emoția puternică generată de vizita la locuința poetului Pablo Neruda (n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie 1973), poet și om politic chilian, ce a deținut funcții de consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiat cu „Cununa de aur” a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin, 1953, „Pentru întărirea păcii între popoare”, dar și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971. Din tinerețe este sub influența unor mari evenimente tragice generate de războaie, în 1936 începe războiul civil spaniol, iar la scurt timp este ucis alt om al literelor, Federico García Lorca. Ia parte la Primul Congres Mondial al Partizanilor Păcii, apoi face o primă călătorie în Uniunea Sovietică, unde asistă la festivitățile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Pușkin. La 11 septembrie 1973, un puci militar răstoarnă guvernul Unității Populare, iar președintele Salvador Allende este asasinat. A murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la câteva zile după răsturnarea guvernului Unității Populare de către forțele armate reacționare. După puciul militar, locuința sa din Valparaíso, precum și cea din Santiago, unde se ținea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate și distruse de fasciștii chilieni. În prezent au fost refăcute, recuperate bunuri personale și se poate vizita fiind o mărturie a vieții și crației. A fost și rămâne un simbol al luptei pentru dreptate și democrație al poporului chilian, un poet și om de cultură deosebit în întreaga lume.

Dr. VIOREL NICOLAE GAFTEA
Secretar științific Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei
Cercetător asociat Centrul de Modelare Macroeconomică INCE
și cercetător ICIA, Academia Română

0%

User Rating: Be the first one !

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

DELINCVENȚA JUVENILĂ – NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA PREVENIRII ȘI COMBATERII ACESTEIA

DELINCVENȚA JUVENILĂ NECESITATEA ȘI IMPORTANȚA PREVENIRII ȘI COMBATERII ACESTEIA Data de 1 iuinie marchează Ziua …

STRIGĂTUL DE NĂDUF AL PROFESORILOR

STRIGĂTUL DE NĂDUF AL PROFESORILOR Asistăm zilnic la un asalt mediatic fără precedent asupra cadrelor …







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: