SĂNĂTATEA ÎN ROMÂNIA. PREMISE DE REDRESARE

Datele statistice care evaluează starea sănătății populației plasează România pe ultimul loc în cadrul celor 27 de state care compun UE, de regulă alături de Bulgaria care deja ne depășește. Starea de sănătate a populației reflectă politica de sănătate a guvernanților. Spre deosebire de marea majoritate a domeniilor socio-economice care sunt integrate european, politica de sănătate a rămas exclusiv în responsabilitatea statului respectiv, alături de învățământ. Pentru moment, aceasta este situația și să sperăm că se va modifica.

Cel mai important parametru, speranța de viață, plasează România cu 5,4 ani sub nivelul mediei europene. Pandemia COVID19 a atras o reducere cu 2,8 ani la noi și cu 0,6 ani în UE, ceea ce ilustrează o gestionare nesatisfăcătoare a crizei în cazul țării noastre. Pentru comparație, durata de viață este de 72,8 ani, față de Spania, de pildă, cu 83,2 ani; Italia 83, Suedia 83,1 etc. În noul guvern cu care intrăm în anul 2025, portofoliul Ministerului Sănătății a revenit tot PSD, cu același ministru Alexandru Rafila, ceea ce ne îndreptățește să credem că politica de sănătate va rămâne aceeași. Cheltuielile pentru sănătate ale României sunt mult mai mici față de media europeană (1.663 față de 4.030 euro per capita/an) astfel încât deținem cu detașare ultimul loc din UE.

Cu toate acestea, nu lipsa banilor este cauza stării de sănătate nesatisfăcătoare din țara noastră față de statele UE ci foarte proasta gestionare a fondurilor, la care se adaugă corupția din sistem. Românii sunt nevoiți să scoată din buzunar pentru sănătate (deși sunt asigurați) mai mulți bani decât în alte țări: greu de evaluat, probabil de 10 ori peste media europeană. Să ne gândim doar la sănătatea dentară sau la medicamentele aduse de acasă bolnavilor spitalizați. Dacă adăugăm șpaga la medic, fenomen specific României, practic inexistent în afară, realizăm ce povară apasă pe bugetul unei familii din țara noastră. Cu atât mai mult cu cât acest ultim aspect nu este combătut cum s-ar cuveni ci mai degrabă tolerat. Cum se cheltuiesc banii alocați sănătății?

Cei mai mulți bani (44%) merg către spitale, pe locul 2, cu 25% pentru medicamente, iar pentru serviciile din ambulatorii 18%, puțin, deoarece aici se face prevenția secundară. Ce mai rămâne pentru prevenția primară? În acest context, România are cea mai ridicată rată de mortalitate evitabilă și cea mai mare rată de mortalitate prin boli tratabile din toate țările UE. Plățile directe reprezintă, potrivit statisticilor, (INMSS) 21% din cheltuielile curente pentru sănătate, comparativ cu 15% în UE. Sub aspectul numărului de medici nu stăm rău: 3,5 medici /1.000 locuitori față de 4 în UE, dar discrepanța repartiției lor în mediul rural, profund deficitară, față de urban, de regulă excedentar în clinicile mari, este flagrantă, ceea ce se reflectă în indicatorii de sănătate.

De pildă, mortalitatea infantilă, capitol la care deținem recordul european, arată diferențe foarte mari între urban și rural. Există un profund dezechilibru între fondurile alocate sectorului curativ, adică spitalelor și cele alocate prevenției, aproape nesemnificative. Dacă, în cazul prevenției, scoatem din calcul sumele enorme și nejustificate cu care s-au cumpărat vaccinurile anti-COVID19, în final neutilizate, pentru domeniul prevenirii îmbolnăvirilor nu mai rămâne practic nimic. În zadar autoritățile europene și OMS ne avertizează că dacă nu luăm măsuri preventive spitalele vor fi colmatate. Prevenția aduce mari economii.

Să luăm exemplul cancerului de col uterin, boală cu mortalitate ridicată la care deținem un trist record european. Boala poate fi prevenită prin vaccinare anti HPV (virusul cauzator). În țările în care vaccinarea s-a făcut în masă, (Australia, Spania) această boală este practic dispărută. La noi, secții mari de oncologie sunt consacrate acestei boli: chirurgie, chimio și radioterapie etc. Lipsa educației medicale (nu s-au dat bani pentru aceasta) a dus la refuzarea vaccinării iar primele loturi de vaccin cumpărate s-au pierdut. O problemă încă deschisă este tuberculoza.

Agentul cauzal, bacilul Koch este rudă apropiată cu cel al leprei, bacilul Hansen. Lepra, boală răspândită în trecut, a fost eradicată în Europa prin măsuri antiepidemice energice. La noi în țară, ultima leprozerie unde sunt internați obligatoriu toți bolnavii de lepră, se află la Tichilești, pe cale de lichidare. Pentru tuberculoză, UE propuse reducerea cu 80% a numărului de cazuri până în 2023 și eliminarea acestei boli în 2050. Boala făcuse ravagii înspăimântătoare. În vestul Europei aproape dispărută, înregistrează în prezent o recrudescență prin import din țările est-europene, îndeosebi România. (7.3/100.000 locuitori, 33.148 cazuri). Succesul tratamentului cu medicația modernă est de 72%. Boala HIV, o plagă modernă, scade mult rezistența față de infecții, inclusiv TBC. 55% sunt coinfectați, HIV și TBC.

O problemă îngrijorătoare este apariția rezistenței la medicația tuberculostatică. Tot mai multe sușe microbiene dobândesc rezistență multiplă (multidrug-resistence). România, din totalul cazurilor de TB înregistrate în 2022 deținea 25.3% în timp ce Slovacia avea 2,9 procente. România apare ca o pată roșie pe teritoriul UE, cu 7.698 cazuri în 2022 față de Bulgaria cu 930, Ungaria 406, Cipru 36, Finlanda 174, Slovenia 77. Cifrele arată deficiențe în sistemul de prevenție. Mai există doar două preventorii, reducere de peste 10 ori, din rațiuni financiare. Dar, ce economii s-ar face dacă am eradica tuberculoza, asemeni leprei! În perioada comunistă acoperirea teritoriului țării cu medici era destul de echilibrată, iar fiecare medic avea și sarcini pe linie educativă.

Medicii de circumscripție vorbeau oamenilor la Căminul Cultural iar elevilor în școli. Așa era de fapt tradiția din interbelic. Maestrul meu, Iuliu Hațieganu, mergea la sate și le vorbea țăranilor. Astăzi Căminele Culturale au activitate restrânsă, alte destinații etc. Dacă privim marile clinici universitare vedem că pletora medicală este enormă. Ca medic primar cardiolog aveam în îngrijire 4 paturi obișnuite, ajutat și de rezident, ori, un specialist în UE îngrijește 14. Nu vorbim de terapie intensivă. Nu există nici o normare comparabilă cu statele UE sau cu SUA, unde Obama a redus drastic numărul medicilor din marile clinici.

Pretutindeni programul medicilor se încheie la orele 17:00, dar la noi, din lipsă de activitate, la ora prânzului medicii părăsesc spitalul și se duc la cabinetele private. Acest lucru este interzis în SUA, restricționat în UE, dar imposibil de făcut practic deoarece dacă medicul termină programul de spital la orele 17:00, când mai poate lucra și în cabinet? Desigur, există și problema gărzilor care au însă retribuție aparte.

În SUA, unde programul este foarte dur, medicilor nu le este permis să doarmă în timpul gărzii, sunt supravegheați video. Acest regim de lucru este excesiv și epuizant, cazurile de burn-out fiind frecvente. Raportul dintre medici și asistente este ciudat. În UE un medic este secondat de mai multe asistente, în timp ce la noi este invers. Bugetul unei clinici este alocat majoritar plății salariilor medicilor, disproporționat de puțin pentru aparatură etc. Un chirurg într-un spital de stat operează de câteva ori mai puțin decât în spitalul privat, unde raportul cost/ eficiență este bine calculat. Președintele Trump, prin Kennedy junior, procedează insistent la eficientizarea sistemului medical american. Epoca Fauci s-a încheiat. Risipirea banului public pe direcții ineficiente este frânată. Se acordă prioritate bolilor cronice.

Cercetarea medicală este un domeniu profund irațional organizat la noi, iar consecința este cvasinulitatea rezultatelor, în loc să fie promotorul progresului. Un mare număr de medici-cercetători lucrează în marile clinici aidoma medicilor de rețea, adică îngrijesc bolnavi, îngroșând pletora medicală. Niciunul nu trece prin institutele de cercetarea fundamentală, unde ar trebui să petreacă majoritatea timpului sau cel puțin 80%.

Niciunul nu face cercetare în teren, să oferim doar exemplul nefropatiei endemice sau ce efect a putut avea consumul timp îndelungat de apă contaminată cu fecale și rezidii din cazul Popești Leordeni unde la niște blocuri conducta de evacuare se vărsa în cea de apă potabilă. Banii alocați cercetării în general sunt atât de puțini încât nu acoperă niciun sfert din cei dați pentru pensii speciale. În cazul medicinei sume importante sunt vărsate Academiei de Științe Medicale, fiind repartizate tuturor membrilor acesteia, fără nicio contribuție la cercetare.

Ca orice societate științifică (chirurgie, cardiologie, istoria medicinei etc.) membrii respectivei societăți plătesc o cotizație. În cazul discutat este invers,membrii sunt copios retribuiți, o parte dintre aceștia fiind plagiatori, ba chiar au comis fraudă științifică, o condamnabilă faptă de furt intelectual. Chiar și președintele acestei Academii, plagiator notoriu, este remunerat copios tocmai pentru acest furt intelectual, motiv pentru care a fost nevoit să părăsească postul de Ministru al Sănătății sub presiunea oprobiului public. Pentru ce nu se înființează și alte academii de acest tip, cum ar fi de agronomie, matematică, științe politehnice, chimie, muzică și câte altele, la fel de meritorii?

Pentru că am trecut la modul revoltător prin care se risipesc banii nu putem trece peste problema doctoratelor care, în medicină, sunt cu mult mai numeroase și mai slabe calitativ față de alte domenii. Tentația doctoratului, pe lângă notorietate, este sporul de salariu. Cele 80.000 de doctorate obținute după 1990 contribuie la gaura bugetară.

Avem mai multe doctorate decât trei mari state europene la un loc. În mare parte sunt plagiate. Altele copiază texte ample din diverse tratate, dar menționează în paranteze sursa, dar și acestea reprezintă o formă de furt, deoarece contribuția personală lipsește cu totul. Ar avea oare parlamentul și Guvernul curajul să înființeze o comisie de analiză a valorii doctoratelor, cu cooptarea și a unor membri din afara țării, care să verifice valoarea și să anuleze tezele de doctorat fictive? S-ar obține mari economii la buget. Pare ciudat faptul că accesul public la tezele de doctorat este practic nepermis. De pildă, la UMF Carol Davila București nu poți citi o teză de doctorat decât cu aprobare specială, iar fotocopierea este interzisă. Ori, rostul doctoratului este tocmai să difuzeze cunoștințe noi spre folosul științei. Cum pot fi conducători de doctorate niște plagiatori sau cei care au comis fraudă științifică? Interzicerea acestora ar fi obligatorie și imediată.

În lumea științifică internațională acestora li se ridică dreptul de publicare, iar lucrările lor nu pot fi citate. Mai mult, la noi aceștia sunt și stipendiați pentru această activitate plus banii primiți ca membri ai Academiei de Medicină, deși furtul intelectual este de notorietate! România se abate grav de la modelul Timberger (premiu Nobel) care stabilește numărul optim de facultăți și de medici în funcție de populație. S-au înființat, după 1990, multiple facultăți de medicină, de stat și particulare (!). Costurile împovărează bugetul, iar majoritatea absolvenților, mai ales după rezidențiat, pleacă în străinătate, fără a rambursa costurile pregătirii lor.

Pleacă cei mai buni. Întrebați în cadrul unor sondaje de opinie, care sunt motivele, pe primul loc aflăm corupția. Apoi anti-meritocrația, șpaga pentru obținerea unui post râvnit și meritat. Inclusiv la nivelul unor profesori șefi de clinică, în cazul cărora concursul a fost falsificat grosolan, fiind considerat câștigător candidatul cu punctaj de zece ori inferior, deci exact pe dos. Incompetența sau slaba competență atrage deprecierea gravă a spitalului respectiv. Este oare întâmplător că la Spitalul Pantelimon din București, unde conducerea Clinicii Medicale a fost obținută fraudulos, calitatea activității medicale este nesatisfăcătoare?

Prestigiul acestui spital, atât de ridicat în vremea profesorului Ioan Alexandru, s-a prăbușit atât de rapid! Concursul pentru profesor șef de clinică la Spitalul de Urgență Floreasca a fost fraudat în cel mai grosolan mod posibil. Și aici, factorul politic și banii au decis în același mod. Se va afla un jurnalist de investigații (specie aproape dispărută) care să analizeze grilele de punctaj care asigură departajarea candidaților? Și aici, Rectorul a trecut peste lege. Câteva cuvinte despre titlul de Medic Primar, suprem în orice specialitate. Potrivit Legii acesta se obține numai în urma unui examen cu probe complexe, scrise, orale și de dexteritate în specialitate.

Încălcând flagrant legea, pentru prima dată în istorie, înalți demnitari din Ministerul Sănătății au acordat titluri de medic primar, chiar și mai multe, în specialități diferite, unei anumite persoane fără nici un examen, ci doar cu motivația hilară a activității la patul bolnavului. Culmea, tocmai cei care nu susținuseră examenul de primariat au fost numiți de MS în fruntea Comisiilor de primariat! Oare nu ar trebui retrase aceste titluri aducătoare de beneficii materiale dar obținute fraudulos? Nu ar trebui ca cei în cauză să restituie sumele obținute necuvenit? Am oferit câteva exemple pentru a susține ideea că ameliorarea stării de sănătate în țara noastră se poate face doar prin:

1. Finanțarea corespunzătoare a sectorului sănătății (creșterea procentului din PIB afectat)

2. Reformă radicală cu echilibrarea finanțării domeniului preventiv și curativ. Organizarea activității de cercetare medicală pe baze raționale si pe criterii de eficiență. Încetarea plăților către membrii Academiei de Medicină și virarea banilor către cercetarea efectivă

4. Introducerea normării activității medicilor din clinici si supravegherea ca programul de lucru să se încheie la orele 17:00 așa cum este pretutindeni în străinătate

5. Invalidarea doctoratelor fără valoare și a titlurilor de medic primar obținute fraudulos

6. Sancționarea dură a tuturor cazurilor de corupție (Eliminarea șpăgii, reanalizarea concursurilor fraudate etc.)

CONCLUZIE

Un ansamblu de măsuri radicale de reformare a sistemului de sănătate din țara noastră este imperios necesar pentru ca România să nu mai fie bolnavul Uniunii Europene.

Corneliu și Eminia Cornelia Zeana