ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / SCURT JURNAL DE MONDIAL (I)

SCURT JURNAL DE MONDIAL (I)

SCURT JURNAL DE MONDIAL (I)

Cea de-a 21-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal se desfășoară, în perioada 14 iunie – 15 iulie 2018, în Rusia. Este primul turneu suprem găzduit de o țară din estul Europei și, din păcate, la fel ca din 1998 încoace, România nu se numără printre cele 32 de echipe naționale care se înfruntă pentru titlul de regină a lumii.
Lipsiți de emoțiile, de adrenalina pe care ne-ar fi dat-o tricolorii, nu ne rămâne decât să scoatem berea din frigider, să comutăm televizorul pe postul public de televiziune și să ne uităm relaxați la alte echipe cum se duelează. Și, eventual, să ne gândim că, dacă ar fi fost ai noștri acolo, ar fi arătat mai multe decât ce vedem la unele participante. De, eternul dacă…
14 iunie 2018. Gata, începe Mondialul! Timp de o lună, nu mai contează nimic pe planeta asta în afara fotbalului. Prin București, „febra” turneului se simte încă de dimineață, când, pe terase, se fac ultimele pregătiri.
Se aranjează mese, se scot televizoare…
Fugim cât putem de repede de la serviciu și ne punem în fața micului ecran. A început festivitatea de deschidere. Muzică, dans, coregrafii, concert Robbie Williams, Aida Garifullina… Ies echipele de la vestiare. Balul îl deschid Rusia, țara gazdă și Arabia Saudită. Se aliniază la centrul terenului și ascultă discursurile lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, și Gianni Infantino, șeful suprem al FIFA. În sfârșit, meciul începe. Dar n-are istoric. Rusia, criticată vârtos de proprii ziariști înainte de competiție, câștigă cu 5-0.
15 iunie 2018. Se intră în ritmul normal de Mondial cu trei meciuri pe zi. În primul, Uruguay-ul lui Cavani și Suarez se chinuie vârtos cu Egiptul, dar câștigă prin golul lui Gimenez din minutul 89. Urmează duelul outsiderelor din Grupa B, Maroc – Iran, unde autogolul lui Bouhaddouz din minutul 90+5 le aduce perșilor o victorie nepserată, având în vedere aspectul jocului. În sfârșit, ziua se încheie cu celălalt meci din Grupa B, unde Portugalia și Spania fac spectacol și încheie la egalitate, 3-3, iar Cristiano Ronaldo a ieșit la rampă, marcând toate punctele echipei sale.
16 iunie 2018. Ziua cea mai lungă a Mondialului. Se joacă patru meciuri. În primul, Franța trece la limită de Australia, 2-1. Intră apoi în scenă Argentina lui Messi, care înfruntă Islanda. Galop de sănătate? De unde! Se termină 1-1, iar Messi a ratat o lovitură de la 11 metri… Peru joacă frumos cu Danemarca, în al treilea meci al zilei, dar își bate joc de ocazii și pierde cu 1-0. Ce frumos ar fi fost să fim noi în locul danezilor, cu care am remizat în ambele meciuri din preliminarii… Croația bate și ea Nigeria cu 2-0.
17 iunie 2018. Ziua începe cu Costa Rica – Serbia. Prilej de glume pe Facebook, în privința unui duel Elena Udrea-Sebastian Ghiță… Dar să rămânem la fotbal, unde sârbii câștigă la limită, 1-0. Hop și marea „bombă” a Mondialului! Germania, campioana mondială en titre, pierde cu Mexicul, 0-1! Brazilia nu începe nici ea strălucit turneul, doar 1-1 cu Elveția.
18 iunie 2018. Suedia învinge cu 1-0 Coreea de Sud cu un gol din penalty. Debutează Panama, echipa prietenului nostru Jaime Penedo, portarul de la Dinamo. Debutanți la Mondial, panamezii rezistă o repriză, iar dinamovistul face minuni între buturi. Dar Belgia e prea tare și dă trei „boabe” în partea secundă. Seara, Tunisia o ține în șah pe Anglia până în minutul 90+1, când Kane aduce victoria „insularilor” (2-1).
19 iunie 2018. Ultimele echipe care intră în scenă sunt cele din Grupa H. Columbia lui Falcao cedează surprinzător în fața Japoniei (1-2). Uite-o și pe Polonia, echipa care ne-a bătut de ne-au mers fulgii în calificările pentru Mondialul rusesc și despre care fostul nostru selecționer, neamțul Christoph Daum, ne spunea că visăm cai verzi pe pereți dacă emitem pretenții în fața ei… Dar Senegalul îl are selecționer pe autohtonul Alliou Cisse (cel mai tânăr antrenor de la turneul final – 42 de ani și 3 luni), nu pe Daum, așa că învinge cu 2-1. Începe etapa a 2-a din grupe și Rusia obține o nouă victorie entuziasmantă, 3-1 cu Egipt, în urma căreia merge în „optimi”.
20 iunie 2018. Portugalia câștigă cu 1-0 în fața Marocului, gol Ronaldo în minutul 4. Dar lusitanii au tremurat serios, africanii trecând în câteva rânduri pe lângă egalare. Uruguay și Arabia Saudită ne fac să căscăm vârtos. Plimbă mingea pe la mijlocul terenului. Dar a fost suficient golul lui Suarez (23) ca sud-americanii să-i urmeze pe ruși în faza următoare. Iran face un meci mare cu Spania, dar pierde în final cu 1-0. A avut însă un gol anulat…
21 iunie 2018. Danemarca și Australia o dau la pace (1-1).
Peru joacă frumos cu Franța și chiar îi înghesuie pe „cocoși” în propria jumătate de teren, dar e o echipă prea naivă și pierde (0-1). Șoc în meciul Argentina – Croația! Sud-americanii pierd la scor de neprezentare (0-3) și riscă să se întoarcă acasă după faza grupelor! Croații și-au asigurat deja prezența în „optimi”.
22 iunie 2018. Nigeria îi ține în viață pe argentinieni. Bate cu 2-0 Islanda, iar dacă Messi și ai lui câștigă meciul direct cu africanii, se califică în „optimi”. Brazilia câștigă și ea cu emoții (2-0), în minutele suplimentare ale meciului cu Costa Rica, iar Serbia o „comite” cu Elveția: 1-2 după ce a avut 1-0! Tipic pentru sârbi. În 2010, în Africa de Sud, au învins în primul meci Germania, dar le-au pierdut pe următoarele două și au fost eliminați din faza grupelor.
23 iunie 2018. Belgia se distrează cu Tunisia (5-2), care pare că și-a epuizat toate resursele în jocul cu Anglia. Mexic obține a doua victorie la Mondialul din Rusia, 2-1 cu Coreea de Sud, și îi trimite acasă pe asiatici. Germania învinge dramatic Suedia, 2-1, cu un gol marcat de Kroos în al cincilea minut de prelungire! Cu o remiză, „panzerele” ar fi rămas cu șanse infime de accedere în „optimi”!
24 iunie 2018. Anglia face scor (6- 1) cu Panama, care e prea mică pentru Mondial. România ar fi fost mult mai bună decât Penedo et comp., dar de, mai trebuie să se și califice… Japonia și Senegal o dau la pace (2-2) și conduc grupa, iar Polonia, sperietoarea noastră, pierde fără drept de apel (0-3) în fața Columbiei și devine prima echipă europeană eliminată de la Mondialul rusesc! Unde ești tu, Daum?
Te-ai uitat la meci?
25 iunie 2018. S-a intrat în „decisive”. În Grupa A, Uruguay s-a dezlănțuit, 3-0 cu Rusia, și se califică în „optimi” de pe primul loc în grupă. Rusia a terminat a doua și va înfrunta câștigătoarea Grupei B. În cealaltă serie, Portugalia a tras cu dinții să scoată un punct cu Iranul (1-1), cu perșii egalând pe final din penalty și ratând singuri cu portarul la ultima fază a meciului! Spania a remizat și ea, 2-2, cu Maroc, deși a fost condusă de fiecare dată și a câștigat grupa. S-au stabilit astfel primele două meciuri din „optimi”: Uruguay – Portugalia și Spania – Rusia.
Cum revista „Independența Română-Independența prin cultură” trebuie să plece la tipar, ne vedem nevoiți să întrerupem, deocamdată, Jurnalul de Mondial.
Campionatul lumii continuă însă, și, odată cu el, și însemnările noastre.

MUGUR BĂILEȘTEANU

0%

User Rating: Be the first one !

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ANALIZA CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2018, DIN RUSIA

ANALIZA CAMPIONATULUI MONDIAL DE FOTBAL 2018, DIN RUSIA Cea de-a 21-a ediție a Campionatului Mondial …

Programul optimile de finală ale Cupei României la fotbal

Programul optimile de finală ale Cupei României la fotbal Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo Dunărea …







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: