Simboluri în creația populară românească

Creația populară românească este, înainte de toate, o formă de a comunica ceea ce cuvintele nu pot spune: legătura profundă a omului cu natura, cu divinul, cu lumea nevăzută. În centrul acestei creații se află simbolurile – forme aparent simple, dar încărcate de sensuri adânci, transmise din generație în generație, ca o moștenire vie a spiritualității românești. Simbolurile nu sunt doar elemente decorative, ci adevărate coduri de înțelepciune ancestrală.

Le regăsim pretutindeni: pe cusăturile portului popular, în basmele cu zmei și eroi, în cântecele de dor, pe obiectele de ceramică sau pe porțile de lemn din Maramureș. Fiecare formă, culoare sau motiv are o poveste, o funcție și o semnificație. Acestea nu doar că înfrumusețează obiectele sau obiceiurile, ci le încarcă de putere, de protecție și de sacralitate. Creația populară românească reprezintă astfel, o comoară culturală, în care simbolurile nu sunt doar elemente decorative, ci adevărate forme de exprimare a unei viziuni despre lume. De la cusături și țesături, până la dansuri ritualice și cântece de dor, simbolistica tradițională românească păstrează și transmite valori, credințe, istorii și emoții colective. În acest univers, simbolurile au roluri multiple: apotropaice (de protecție), religioase, identitare și estetice. Unul dintre cele mai răspândite simboluri este crucea, prezentă în forme variate în întreaga cultură populară.

Ea este, în același timp, simbol creștin și arhetip străvechi al echilibrului dintre lumi: cerul și pământul, viața și moartea. Tot din sfera simbolurilor cosmice face parte și roata solară, întâlnită pe porțile tradiționale, reprezentând soarele, timpul și eternitatea. Astfel, omul simplu al satului românesc reușea să integreze în viața sa cotidiană marile mistere ale universului. Un alt simbol profund este pomul vieții, motiv frecvent întâlnit pe țesăturile și icoanele pictate pe sticlă și care reprezintă legătura dintre cele trei lumi- cea de jos (rădăcinile), cea de mijloc (trunchiul) și cea divină.

Prin intermediul acestui motiv se transmite credința într-un ciclu nesfârșit al vieții și al regenerării. Simbolurile din creația populară românească nu sunt abstracte. Ele sunt profund legate de viața concretă a omului – de muncile câmpului, de schimbarea anotimpurilor, de sărbători și ritualuri. De exemplu, în portul popular, rombul este simbolul fertilității, al femeii și al pământului roditor.

Acesta apare frecvent pe cămăși, în special în zona subțiorilor sau pe mâneci, acolo unde se credea că pătrund spiritele rele. Astfel, simbolurile aveau și o funcție protectoare, magică, protejând purtătorul de rău și aducându-i noroc. În basmele populare, simbolurile capătă o dimensiune narativă. Drumul parcurs de erou nu este doar unul fizic, ci și o cale de inițiere, de maturizare. Zmeul sau balaurul sunt proiecții ale răului care trebuie înfrânt, în timp ce cifra trei sau șapte marchează praguri magice: trei încercări, trei zile și trei nopți, șapte frați sau șapte capete de balaur.

Toate acestea trimit la un sens mai adânc – lupta dintre bine și rău, dintre viață și moarte, dintre stagnare și devenire. Funcția acestor simboluri este, deci, multiplă: estetică, educativă, identitară, dar și spirituală. Datorită acestor simboluri, românii au reușit să își păstreze identitatea chiar și în vremuri de grea încercare. Mai mult decât atât, simbolurile exprimă o formă de rezistență culturală, o dovadă că, indiferent de contextul istoric, esența spirituală a poporului nu poate fi distrusă.

Studiile de etnografie și folclor, precum lucrarea ,,Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești” de Romulus Antonescu, dezvoltă acest domeniu.

Legătura strânsă a omului cu natura exprimată în simboluri vegetale și animale

Frunza de stejar și spicul de grâu sunt simboluri ce reprezintă forța, belșugul și prosperitatea. Calul, simbol frecvent apărut în basme și legende este semn al libertății și puterii, iar cocoșul – simbol solar, este aducător de lumină și protector împotriva răului.

Pasărea măiastră întruchipează idealul, sufletul înălțat, legătura dintre lumea pământească și cea divină.

Simboluri prezente în literatura orală (basme, doine, balade, colinde)

Cifrele trei și șapte sunt simboluri magice, sacre, asociate cu încercările, ciclurile și transformările. Apa vie și apa moartă simbolizează dualitatea vieții și a morții, regenerarea.

Simboluri în vestimentația tradițională; semnele cusute – limbajul ascuns al portului popular Ia românească este poate cel mai cunoscut obiect vestimentar încărcat de simboluri. În funcție de zonă, vârstă, statut marital sau chiar anotimp, modelele brodate diferă, iar în spatele fiecărui motiv se află o semnificație.

Rombul (sau ochiul), reprezintă fertilitatea, pământul lucrat, iar în unele regiuni este asociat cu protectoarea pământurilor – zeița mamă.

Crucea – element creștin, dar și precreștin, are rol de protecție. Deseori, se întâlnește într-o formă stilizată (crucea solară).

Spicul de grâu, simbol al abundenței și al belșugului, apare frecvent în portul de sărbătoare.

Pomul vieții este un simbol universal, dar extrem de prezent în cultura românească, reprezentând legătura dintre pământ și cer, viață și moarte.

În toate regiunile țării, portul tradițional transmite mesaje codificate, dar simbolurile diferă ca formă și amplasare. În Maramureș, iile femeilor au motive geometrice puternice, precum rombul și crucea solară, brodate cu roșu și negru.

„Pomul vieții” apare frecvent pe mâneci, în variante stilizate, sugerând legătura omului cu natura. Zona Olteniei se remarcă prin broderii fine cu motive florale, dar și cu zig-zaguri (viața cu suișuri și coborâșuri) sau „coarnele berbecului” – simbol al forței masculine.

Bucovina are unul dintre cele mai încărcate de simboluri costume tradiționale: „găurile de păianjen” (ochiul protector), hora (unitatea), și motive stelare cusute cu ață aurie – influențe slave și bizantine.

Culorile – mai mult decât estetică

În portul popular, culorile nu sunt alese la întâmplare: Roșul simbolizează viața, sângele, dragostea, dar și focul protector. Negrul, prezent mai ales la femeile măritate sau în zone de munte, nu înseamnă doar doliu, ci și stabilitate și înțelepciune. Albastrul este legat de cer și apă, având conotații spirituale.

În Țara Oașului, portul oșenesc este marcat de contraste puternice. Negrul domină ia femeilor, dar este înviorat de roșu aprins, sugerând vigoare și dârzenie. În Transilvania (zona Bistriței-Năsăud), culorile pastelate predomină – albastrul ceresc și galbenul pal sugerează o lume spiritualizată, ordonată.

Simboluri în decorarea obiectelor casnice; ceramica și lemnul – obiecte utilitare cu funcție simbolică În gospodăria tradițională, niciun obiect nu era „simplu”.

Vasele din ceramică, lăzile de zestre, furcile de tors sau scaunele erau decorate cu simboluri sacre. Spirala și cercul, sunt simboluri ale eternității, timpului ciclic, folosite adesea pe vase sau lăzi.

Roata solară (soarele), adesea stilizată, simboliza puterea vitală, protecția divină, și era frecventă pe stâlpii caselor și porțile maramureșene. Crucea dublă și svastica solară sunt simboluri vechi indo-europene, însemnând echilibru și armonie între forțele universului.

Zona Horezu (Oltenia) este renumită pentru ceramica smălțuită cu motive precum cocoșul de Hurez, simbol solar, al vigilenței și al vieții.

Alte simboluri specific acestei regiuni sunt: spirala dublă (viața în două planuri) și valurile apei. Maramureșul se mândrește cu porțile sculptate care sunt adevărate tratate de simboluri. Se folosesc funia (infinitul), soarele, luna și frunza de stejar (putere).

Fiecare stâlp este gândit ca o „scară” între lumi. În Moldova, întâlnim, pe lăzile de zestre sau blidele decorative, motive vegetale (frunza, laleaua, floareasoarelui) cu sens protector și fertilizator. Țesăturile de interior (ștergare, covoare, fețe de masă). Țesăturile din casă nu erau doar decorative.

De exemplu, ștergarele de pe pereți sau de la icoane aveau rol protector – un fel de „zid textil” împotriva răului. Motivele geometrice (zig-zaguri, linii frânte, cercuri) erau încărcate de semnificații ancestrale, iar felul în care erau dispuse simboliza echilibrul cosmic. În Muntenia întâlnim ștergarele de perete care conțin păsări așezate față în față (simbol al armoniei în familie), dar și pomul cu păsări (legătura cu divinitatea). Țesăturile din zonele Sălaj și Bihor includ „cărări” sau „căi” din linii frânte – drumul vieții sau călătoria sufletului după moarte.

Simboluri în cântecele și dansurile tradiționale

Cântecele – transmițători de mituri și simboluri Folclorul muzical este un alt spațiu în care simbolistica se manifestă puternic. De exemplu: Cântecele de dor: exprimă absența, distanța, dar și speranța regăsirii. Dorul este considerat un sentimentsimbol unic pentru spiritualitatea românească.

Cântecele de nuntă abundă în metafore despre viață, unire, purificare (focul, apa), în care mireasa este adesea comparată cu o floare (simbol al feminității și al trecerii). Doina oltenească, este melancolică și ritualică, adesea personificând dorul ca o forță care „macină” sufletul – „Dorule, dușman bătrân”. În cântecele de cătănie din Moldova, pădurea e simbolul despărțirii, iar râul este linia dintre viață și moarte, iubire și singurătate.

Baladele eroice din Ardeal (ex. „Miorița” în variantele transilvănene) sunt încărcate de simboluri mitice – oaia năzdrăvană, soarele și luna martori, muntele ca axă a lumii. Dansurile ritualice Călușul este un dans ritual de origine străveche, cu funcție magică de vindecare și alungare a spiritelor rele. Simbolistica se regăsește în gesturi (bătăi de picior – „strivirea răului”), în costume (pene, clopoței – simboluri de purificare și protecție).

În Oltenia și Muntenia, călușul este practicat la Rusalii. Dansatorii poartă panglici colorate și bâte care simbolizează sabia magică.

În Vâlcea, se mai practică și azi „Călușul mut” – fără vorbă, doar cu gesturi magice.

Dansul căluțului și dansurile cu măști: Mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, măștile întruchipează spirite, animale sacre (ursul, capra), având rolul de a reface ordinea cosmică și a fertiliza pământul. Capra și Ursul (Moldova și Bucovina): Capra are rol fertilizator, iar dansul ei – simbolic, haotic, energic – atrage recolte bogate. Ursul este forța regeneratoare. În zona Neamț, se folosește „urs cu paie”, simbolizând renașterea naturii.

Fecioreasca (Transilvania), este un dans bărbătesc în cerc, uneori acompaniat de strigături cu conotații magice. Cercul, mișcările și loviturile de cizmă sunt văzute ca metode de alungare a răului.

Simboluri în obiceiuri și tradiții

Calendarul ritualic – o succesiune de simboluri Anul țărănesc este marcat de sărbători în care simbolurile joacă un rol fundamental: Sânzienele și Drăgaica sunt ritualuri ale fertilității și ale iubirii, în care florile au rol apotropaic și sunt purtate în păr sau folosite în descântece.

De Sânziene (Muntenia și Moldova), fetele culeg flori galbene, pe care le poartă în păr sau le pun sub pernă pentru a visa ursitul.

Florile sunt simbol al purității și fertilității. În Argeș, fetele fac „hora Sânzienelor” pe câmpuri.

Sorcova și Plugușorul: În prag de An Nou, se rostesc formule rituale cu simboluri ale belșugului, în care plugul, boul și grâul au semnificații străvechi legate de reînnoirea timpului. Plugul, boii, grâul și brazda sunt simboluri ancestrale ale fertilității, asociate începutului de an agrar. Plugușorul este un dans ritualic practicat în toate regiunile țării.

Colindele din Țara Moților sunt considerate adevărate formule magice. Apar frecvent simboluri cosmice – luna de argint, soarele cu raze de aur, copacul înflorit în mijlocul iernii.

Riturile de trecere – simboluri ale transformării

De la naștere, nuntă, până la moarte, toate aceste momente sunt marcate de simboluri:

Scăldatul copilului: Obiceiul constă în a se pune în apă obiecte cu simboluri (busuioc, bani, grâu), pentru a atrage norocul și belșugul.

Voalul miresei simbolizează trecerea de la o etapă la alta, de la fată la femeie, și protecția spirituală în fața necunoscutului.

Pomul de nuntă și coliva reprezintă simboluri ale vieții și morții, mereu în echilibru.

În Bucovina, la naștere, există obiceiul de a se pune bani, grâu și busuioc în scăldătoare. În unele sate, se atârnă „ploscă de usturoi” la ușa casei pentru a alunga spiritele rele.

Pomul de nuntă, în Maramureș (cu mere roșii, panglici, biscuiți) este ofrandă și simbol de belșug. Mireasa poartă maramă brodată, iar punerea voalului este moment de trecere și protecție. În ceea ce privește ritualul morții, în Țara Hațegului, coliva are formă de cruce și e împodobită cu bomboane în formă de floare – semn al vieții veșnice. Se crede că lumânarea „deschide calea” spre cealaltă lume.

Concluzie

Simbolurile din creația populară românească nu sunt doar amintiri estetice ale trecutului, ci elemente vii, care vorbesc despre identitate, comunitate, credință și rezistență culturală. Ele dau formă și sens unei lumi în care nimic nu este întâmplător, iar frumusețea se împletește cu sacralul. De la porțile maramureșene până la cusăturile fine din Bucovina, de la colindele din Munții Apuseni până la dansurile rituale din Oltenia, fiecare expresie populară păstrează în ea o lume veche, dar vie.

Redescoperirea acestor simboluri și înțelegerea lor profundă ne poate reconecta la rădăcinile noastre și poate oferi un sens nou patrimoniului cultural pe care îl moștenim. Într-o epocă a globalizării, în care identitățile culturale tind să se dilueze, recunoașterea, înțelegerea și păstrarea acestor simboluri înseamnă mai mult decât tradiție – înseamnă supraviețuirea memoriei culturale. Înțelegerea lor ne oferă nu doar acces la trecut, ci și o cheie pentru viitor – pentru că un popor care își cunoaște simbolurile este un popor care își cunoaște sufletul.

Adriana Apostol