Specificul zonelor folclorice din România – Dobrogea, Oltenia, Argeş (IV)

Specificul zonelor etnogeografice din țara noastră este ilustrat în special prin cultura populară bogată și variată, transmisă din generație în generație, conservată și îmbogățită cu noi elemente caracteristice diferitelor epoci istorice.

Dobrogea-un caleidoscop etnic și cultural

Comparativ cu alte regiuni ale ţării, Dobrogea are o particularitate folclorică deosebită. Cultura populară a Dobrogei a fost considerată mult timp a fi una ,,pestriţă” şi chiar săracă în obiceiuri şi tradiţii folclorice. Acest fapt se datorează istoricului acestei regiuni, o zonă multietnică unde diferite culturi s-au întrepătruns, formând un adevărat mozaic cultural.

În această zonă au migrat, ori au fost strămutaţi de-a lungul timpului, oameni din multe zone ale ţării, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, păstori din Transilvania, dar şi turci, tătari, bulgari, lipoveni, macedoneni, fiecare lăsându-şi amprenta asupra dezvoltării multiculturale a zonei, păstrând însă specificul propriu fiecărei etnii. Dobrogea, în antichitate cunoscută sub numele de Sciția Mică, este situată între Dunăre și Marea Neagră şi cuprinde oraşele Constanța, Tulcea, Medgidia și Mangalia, la care se adaugă stațiunile balneo-climaterice și de vacanță de pe litoralul românesc: Mamaia, Eforie, Costinești și stațiunile din zona Comorova a Mangaliei. Dobrogea cuprinde în partea de nord-est Delta Dunării, habitat aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Istoria Dobrogei a fost marcată de dominaţia mai multor civilizaţii, între care grecii, perşii, geto-dacii, Imperiul bizantin, Imperiul vlaho-bulgar, Imperiul otoman. În prezent, zona este locuită în majoritate de români, dar şi de grupuri etnice: aromâni, turci, tătari, ruşi lipoveni, greci, bulgari, ucraineni, fiecare comunitate păstrându-şi tradiţiile caracteristice marilor sărbători religioase şi momentelor importante din viaţa oamenilor, influenţând totodată obiceiurile locului.

Numele Dobrogei provine de la conducătorul local Dobrotici, care a domnit între anii 1347 și 1386.

Tradiţii de iarnă în Dobrogea

Obiceiurile dobrogene specifice sărbătorilor de iarnă sunt asemănătoare celor practicate în alte zone din ţară, ele reflectând, pe de o parte legătura omului cu natura, iar pe de altă parte, relaţia cu divinitatea. În satele dobrogene întâlnim trei cete de colindători, ceata copiilor, ceata mică, a flăcăilor, şi ceata mare, formată din bărbaţi însuraţi, care pornesc la colindat în Ajunul Crăciunului, fiecare grup având câte un conducător.

Colindatul cu măşti este un obicei foarte răspândit în Dobrogea, dobrogenii practicând obiceiuri precum ,,Capra”, sau ,,Ţurca”, ,,Olelul” (practicat în zona Măcinului), ,,Brezaia” (întâlnit în localităţile Niculitel, Valea Teilor, Greci, Enisala) şi „Moşoiul” (în Luncaviţa). „Semănatul” este deasemenea un obicei practicat în Dobrogea, în ziua de Anul Nou, de cete de copii care aruncă cu boabe de grâu în casele gospodarilor, rostind urări de bun augur pentru anul ce va veni. Dobrogenii au şi un obicei legat de sărbătoarea zilei de ,,Boboteză”. Practicat în ziua de 6 ianuarie, acesta presupune recuperarea de către flăcăi a crucii aruncate în apă, dovedind astfel trecerea lor în rândul bărbaţilor.

Tradiţii de Paşte în Dobrogea

În perioada premergătoare Învierii, în Dobrogea se practică obiceiuri care au legătură cu purificarea naturii. Unul dintre acestea este ,,Olaria” sau ,,Hurhumbalul”, care constă în aprinderea unui foc din resturi vegetale. De asemenea, sătenii urcă pe un deal de unde dau drumul unei roţi înfăşurate în paie, simbolizând în acest fel mișcarea soarelui pe cer. În ziua de Lăsatul secului, copiii şi tinerii participă la ,,baterea alviţei”. De grinda casei se agaţă o bucată de alviţă, iar cei care iau parte la ritual trebuie să o prindă cu gura, fără să se ajute de mâini. Cei care reuşesc să muşte din ea, îşi pun o dorinţă. În cea de-a treia zi a sărbătorii pascale, în comunităţile de ruşi lipoveni se practică ,,Paparuda”.

Obiceiul presupune ca un alai compus din fete sau femei în vârstă, împodobite cu flori şi ramuri verzi, să meargă din casă în casă, dansând şi cântând pentru a chema ploaia. Gazda le stropește cu apă, imitând astfel fenomenul meteorologic al ploii. Un alt obicei cunoscut este ,,Caloianul”, dedicat fertilităţii pământului şi recoltelor. În a treia zi de miercuri, după Paşte, sătenii confecţionează o păpuşă din lut pe care o îngroapă pe câmp, urmând ca după o perioadă cuprinsă între 9 şi 40 de zile să o dezgroape şi să o rupă în bucăţi pe care le aruncă peste holde. „Lăzărelul”– practicat în Sâmbăta de Florii –este un alt obicei întâlnit şi în prezent în localitatea Izvoarele, cu populaţie preponderent grecească.

Obiceiul povesteşte că Lazăr, moare într-un accident în timp ce era în pădure pentru a aduce hrană pentru animale. Mama şi fecioarele din sat îl plâng, iar din mormântul lui Lazăr creşte un copac cu ramuri bogate.

Tradiţiile de nuntă în Dobrogea sunt destul de variate, îmbinând obiceiurile româneşti cu cele turceşti sau tătărăști. În unele sate se păstrează obiceiul horei de duminică, o petrecere restrânsă cu mirii, naşii, socrii şi rudele apropiate. Chiar dacă tradiţiile diferă, nunţile dobrogene sunt celebrate cu muzică şi dansuri populare, marcând într-un mod festiv formarea noii familii. În timpul anului, dobrogenii practică obiceiuri precum ,,Dragobetele”, ,,Cucii”, ,,Drăgaica”, toate având legătură cu natura şi preocuparea oamenilor pentru rodnicia pământului, noroc, sănătate şi frumuseţe.

De asemenea, ,,dansul căiuților”, specific zonei Tulcea, este un obicei care simbolizează forța și tinerețea, reprezentând totodată un element central, o emblemă a comunității. Satele dobrogene sunt fermecătoare prin simplitatea lor, iar locuitorii Deltei, cei mai mulţi dintre ei pescari, încă mai ştiu poveşti încântătoare şi legende din bătrâni, pe care le transmit celor tineri, împreună cu tradiţiile străvechi.

Oltenia-tradiţie şi autenticitate

Oltenia este regiunea care ocupă sud-vestul României, delimitată de Carpaţi, Dunăre şi Olt şi care cuprinde teritorii ale judetelor Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

În Oltenia, legătura cu trecutul este sacră. Oltenii respectă cu stricteţe obiceiurile și tradițiile moștenite de la înaintașii lor, iar păstrarea și transmiterea din generație în generație a acestora reprezintă reîntoarcerea la rădăcini şi perpetuarea valorilor tradiţionale ale celor ce au vieţuit pe aceste pământuri cu mult timp înainte. Marile sărbători creștine de peste an, dar și evenimentele importante din viaţă, precum botezul sau nunta, le oferă locuitorilor din această zonă a țării prilejul de a practica şi respecta vechile ritualuri. Pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezatorul, în Oltenia, are loc botezul Ionilor. Femeile şi bărbaţii care poartă acest nume merg la râu, unde preotul le toarnă pe cap apa sfinţită la liturghia de Bobotează.

De ziua Sfântului Trifon, ocrotitorul viilor şi al livezilor, celebrat pe 1 februarie, se vesteşte începutul sezonului agrar. În această zi, oltenii obişnuiesc să taie viţa de vie, să o stropească cu apă curată şi să aprindă focuri pentru a speria duhurile rele.

Tradiţii de iarnă în Oltenia

În Oltenia, sfârşitul de an este bogat în tradiţii specifice sărbătorilor de iarnă, locuitorii zonei respectând ritualuri vechi care au ca scop atragerea belşugului şi crearea unei atmosfere de voie bună în gospodărie. Unul dintre acestea este pregătirea „colindelor”, bețe de alun care se taie înainte de Ignat și se lasă la uscat până în ziua Ajunului.

Acestea sunt decorate în alb și negru, culori care simbolizează binele şi răul, lumina şi întunericul, viața şi moartea. Specifică acestei regiuni este Ceata de piţărăi, obicei cu rădăcini încă de pe vremea dacilor, care se mai practică şi azi pe Valea Jiului. Bărbaţii şi băieţii, îmbrăcaţi în costume populare, umblă prin sat purtând steaguri împodobite cu flori, panglici colorate şi clopoţei, păstrând un ritual dedicat fertilităţii agrare. În satul Izbiceni, oltenii au păstrat un obicei unic în România. De Anul Nou, bărbații împodobesc un cap de porc cu mărgele și cercei și cântă un colind care povestește legenda Vasilcăi, o zeitate care proteja holdele și care era o purcea.

Tradiţii de Paşte în Oltenia

Paştele înseamnă purificare sufletească, restabilirea legăturii cu divinitatea şi întoarcerea la valorile autentice. În prima zi de Paşte, după sfinţirea bucatelor, finii oferă ouă roşii naşilor, iar flăcăii le dăruiesc fetelor la hora satului.

Tradiții de botez și nuntă în Oltenia

La nunțile oltenești, este necesar ca nașii să fie nașii de botez ai mirelui. Bradul de nuntă, simbol al demnității și tinereții, este împodobit de tineri, apropiați ai mirelui și miresei, este așezat la poartă şi jucat, rămânând acolo până se usucă. Un alt obicei important este dezgolitul miresei, moment în care, tânăra soţie renunţă la voal şi primeşte o basma, acest lucru simbolizând trecerea ei în rândul nevestelor.

Nunta se celebrează cu mult fast, cu cântece şi jocuri populare, cu strigăte specifice şi momente ritualice care alcătuiesc un adevărat spectacol. Oltenia este renumită pentru muzica sa vibrantă şi dansurile tradiţionale. Instrumente muzicale precum fluierul, naiul şi cobza sunt nelipsite în interpretarea cântecelor care reflectă viaţa cotidiană, dragostea şi natura. La botez, obiceiul ,,datului de grindă” este respectat cu sfințenie. După ce copilul a fost botezat, timp de 3 ani la rând, în dimineața Anului Nou, moașa îl prinde de subsuori și-l ridică de 3 ori rostind descântece de noroc, sănătate și bunăstare. Tot moașa toarnă la rădăcina unui pom, apa în care a fost scăldat copilul pentru ca acesta să crească sănătos și falnic ca pomul. Portul popular oltenesc este unul dintre cele mai complexe din România, variind de la o localitate la alta.

În zona Romanaţi-Olt, portul femeiesc se compune din cămaşă cu poale, vâlnic sau zaveici, catrinţă şi brâu, toate fiind bogat ornamentate cu motive tradiţionale.

Argeș- tradiții păstrate cu sfințenie

Județul Argeș, situat în regiunea Muntenia din România, își trage numele de la râul Argeș (în vechime numit Ordesos/Argesis). Județul este format din 3 municipii (Curtea de Argeș, Câmpulung și Pitești), 4 orașe (Costești, Mioveni, Topoloveni, Ștefănești) și 95 de comune. Folclorul argeșean, creat de oameni simpli, țărani care au slăvit întotdeauna faptele bune ale semenilor lor, exprimă puternice trăiri, sentimente profunde, cântece, poezii populare și dansuri tradiționale reprezintă capacitatea de analiză și creație a locuitorilor județului Argeș.

Caracteristica esențială a culturii populare argeșene o constituie diversitatea creației artistice.

Tradiţii de iarnă în Argeș

Obiceiurile de iarnă, precum colindele, Irozii, Plugușorul și Capra, sunt asemănătoare cu ale altor regiuni folclorice din țară și sunt practicate cu bucurie de argeșeni.

Călușul – patrimoniu cultural imaterial UNESCO

Dansul ritualic Călușul, specific zonei Valea Cotmeana, este legat de sărbătoarea Rusaliilor, având menirea de a-i apăra pe săteni de duhurile rele, de boli și de infertilitate. La dans participă între 5 și 11 călușari, conduşi de Vătaf. Tradiția populară spune că jocurile călușarilor alungau Ielele, împiedicândule să se aproprie de oameni, iar pentru a-i feri de boli, călușarii împărțeau sătenilor usturoi și pelin și îi apărau cu bâte cărora le atribuiau puteri magice, sau chiar cu zgomotul pintenilor și zurgălăilor de la opinci. Dansul Călușarilor este considerat a fi unul dintre cele mai rapide și spectaculoase dansuri din lume, mișcările fiind executate cu precizie și forță.

Vechimea, originalitatea și spectaculozitatea acestui dans au făcut ca, în anul 2005, ritualul Căluşului să fie desemnat de către UNESCO “Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”. În județul Argeș costumul popular abundă în culori și ornamente ce îi confer strălucire, iar albul imaculat al maramelor oferă o notă de distincție în contrastul cu restul costumului. Fota este de dimensiuni reduse, are formă pătrată și este ornamentată cu elemente decorative multicolore. Catrința este dreptunghiulară și este simplu decorată.

Muscelul reprezintă unica zonă etnogeografică din țară unde se mai țes încă marame de borangic. Obiceiurile și tradițiile populare, au pentru argeșeni înțelesuri profunde, care vorbesc despre relațiile interumane și despre legătura oamenilor cu natura.

Veșnicia s-a născut la sat, spunea Lucian Blaga, iar această afirmație este dovedită în zilele noastre de tenacitatea cu care locuitorii de la sate și-au păstrat peste veacuri tradiția strămoșească.

Adriana Apostol