Spiritul ajutorului

Dacă se întâmplă cumva, să auzi semnalul ambulanței, căreia i se mai spune și sirena salvării sau girofarul, de cele mai multe ori fiind strident, continuu și deranjant peste măsură, mai ales când circulă în traficul infernal din București – capitala României cu o populație de peste 2 milioane de locuitori… Așadar, după cum spuneam, chiar dacă te afli într-un trafic infernal și auzi girofarul continuu al unei ambulanțe, te rog să nu te enervezi nici măcar o secundă! Mai bine, cu conștiința curată, mai ales dacă te afli la volan, acordă tot ajutorul pentru cineva aflat în momentele cele mai critice și oferă-i ambulanței posibilitatea de a se deplasa cu viteza de care are nevoie, pentru a salva viața unui om! Toată această strădanie înseamnă „speranța de a învinge moartea” sau „binecuvântarea de a căpăta măcar un dram de sănătate”.

Și te mai rog ceva: chiar dacă ești pieton sau simplu călător în mijloacele de transport, fă-ți semnul crucii, chiar și doar în gând și roagă-te de bine pentru cei aflați în misiunea respectivă: fie bolnavul, fie doctorul, fie șoferul! Cu toții să-și ducă la bun sfârșit acordarea ajutorului necesar! Nu cred că există cineva, care să nu fi avut măcar și o singură dată nevoie de ajutor din partea cuiva: fie om, fie animal, fie pasăre, fie orice vietate lăsată de Dumnezeu pe pământ. Fiindcă fenomenul „creație divină”, în felul acesta a fost conceput și clarificat în cele șase zile lucrătoare.

Despre colaborarea sau mai bine-zis conlucrarea care a existat în mod permanent, în timpul unicii și marii creații denumită „Geneza”, stă scris în „Noul Testament”, în BIBLIA ce reprezintă un tainic document scris, păstrat și transmis miraculos, până în zilele noastre. Ceea ce nu e greu să deducem că primul ajutor pe care l-a primit omul, a venit chiar de la Creatorul Suprem, Tatăl Ceresc. Semnificația este următoarea: „omul și toate vietățile, nu pot trăi singure pe pământ, deși din punct de vedere individual, lasă această impresie”. Dacă am lua ca exemplu doar patru elemente necesare vieții: pământ, aer, apă și foc, am constata că una fără alta nu se poate. Și apoi, dacă le-am dezvolta importanța fiecăreia în parte și le-am mai alătura alte elemente, mai mult sau mai puțin importante, am ajunge la concluzia că Dumnezeu a pornit divina creație după o meticuloasă gândire filozofică, științifică și sentimentală.

Și că nu a scăpat nimic din vedere, că nu degeaba este considerat Atoateștiutorul și Atoatefăcătorul! Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dovedit că a fost dintotdeauna și va fi cel mai mare vindecător de orice boală a fiecărui om și în general a lumii întregi. „Doctor fără de arginți”. El nu a fost tentat să obțină foloase materiale sau de alt fel. Pentru El a contat doar „iubirea” – în sensul adevărat al cuvântului. Iubirea dintre oameni e una dintre poruncile date de Dumnezeu, ca „Lege a vieții”. Este importantă iubirea dintre Iisus Hristos și oameni, unde cuvântul Lui cu care a vindecat și vindecă în continuare e sfânt! Doctoria cu care vindecă El este aceeași pentru orice om: pace, credință, iubire, milostivire. Această rețetă vindecătoare este aceeași încă de la prima ei folosire și are o vechime cel puțin egală cu anii care s-au scurs de la Nașterea Mântuitorului, culminând cu Înălțarea Lui la Cer, de unde a continuat să fie „milostiv față de toate câte există pe pământ”.

Despre minuni vindecătoare de-a lungul anilor, se găsesc mărturii scrise în Cărțile Sfinte lăsate de înaintași. Unele sunt predicate și în zilele noastre, mai ales de către preoți. Și au fost lăsate sub formă de Evanghelii, în Cărțile Sfinte. Adesea sunt date drept pilde de comportament, în anumite situații. Spre exemplu:

Evanghelia după Ioan. Vindecarea orbului din naștere.

Cap. 9, Versetul 10 și 11: Deci, oamenii îi ziceau: cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: „Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi în scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălândumă, am văzut.

Evanghelia după Matei. Iisus vindecă tot felul de bolnavi.

Cap. 4, Versetul 23: Și a străbătut Iisus toată Galileea învățând în toate sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.

Versetul 24: Și s-a dus vestea despre El în toată Siria, și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca.

Versetul 25: Și mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Astfel, Iisus Hristos a vindecat mulți bolnavi, de diferite boli, doar cu puterea credinței în harul pe care i l-a dat Dumnezeu, și cu puterea iubirii de oameni. Încă din clipa în care vine pe lume, omul are nevoie de ajutor.

Deoarece, prunc fiind, neștiutor și neputincios, trebuie să primească îngrijire de la cei mari, în primul rând de la părinții care i-au dat naștere. Încrederea pe care o primește copilul de la părinții lui, precum și de la toată familia în care s-a născut, îi pot fi de folos toată viața. De asemenea, sunt și vor fi lecții de viețuire pentru toate zilele pe care i le-a dat Dumnezeu. Ajutorul venit de oriunde, la timpul potrivit, face minuni. Spuneam în cuprinsul acestui articol, că pe pământ conviețuirea și ajutorul reciproc este necesr nu doar între oameni, ci între viețuitoare în general. De obicei, acolo unde există binele, nici răul nu lipsește. Spre exemplu, în cazul mușcăturii de către o viperă sau un șarpe veninos, care poate fi fatală, iar distanțele de deplasare până la un punct sanitar sunt mari, e bine să se știe câteva dintre metodele simple și rapide de intervenție, pentru salvare pe moment, până intervine un medic specialist.

Așadar, o mușcătură de șarpe veninos poate ucide foarte repede un om. Pe de altă parte, veninul șarpelui folosit în compoziția unor produse farmaceutice, salvează vieți, vindecând anumite boli. Probabil, asemenea șarpelui sunt multe dintre viețuitoarele de pe pământ, care dețin o dublă măsură: binele și răul. Un alt exemplu este albina, a cărei înțepătură poate produce necazuri mari unor oameni. Chiar și moartea.

Pe de altă parte, mierea de albine este unul dintre cele mai răspândite produse, în toată lumea. Poate fi folosită ca aliment, dar și ca medicament. Derivatele obținute din mierea de albine, cum ar fi: propolis, lăptișor de matcă, ceara de albine etc., sunt elemente folosite pe plan industrial, la fabricarea produselor de hrană, produselor farmaceutice, cosmetice etc. O altă latură a importanței albinelor peste tot pământul, este polenizarea plantelor, a florilor, pentru menținerea speciilor. Hărnicia albinei este exemplul cel mai des folosit, în multe împrejurări din viață. Viteza de deplasare în zbor este de 32 km/oră. Ea zboară pe o rază de 2-3 km în jurul stupului. Într-o expediție, albina vizitează de la 5 până la 100 de flori.

Apariția albinelor pe pământ datează de milioane de ani. Fosilele conservate în chihlimbar ajută la descoperirea vechimii existenței lor, eventual cu mici aproximări. Spiritul într-ajutorării este de când lumea și pământul. El nu trebuie să dispară, ci să rămână ca o datină, conform zicalei: „Unul pentru toți și toți pentru unul”! Dacă ar fi să amintim cum era obiceiul la noi, la români, mai ales la cei care s-au născut la sate, unde domnea simplitatea și credința, s-ar afla multe!… Când satul era lipit de rădăcinile lui și lăstarii făceau flori frumos mirositoare!… Sunt amintiri de tot respectul și niciodată nu vor fi date uitării de cei ce le-au trăit. Nimeni nu pregeta să dea o mână de ajutor, celui aflat în nevoință. Omul punea umărul la loitra căruței, în cazul în care animalul avea nevoie de ajutor!

Dacă cineva își construia o casă, datina se respecta întru totul. Îi săreau în ajutor rudele, vecinii și sătenii, fiecare cu ce putea. Încă de la prima casma înfiptă în pământ, roiau oamenii, când unul, când altul, să fie gata cât mai repede temelia. Acela era momementul când intervenea și mai mult emoția, sentimentalismul! Era prilejul cu care, la unul din colțurile casei, ca amintire, trebuia să fie îngropat un obiect de o anumită valoare. Spre exemplu o monedă de argint, că aur nu era pe toate drumurile… Sau o bijuterie de argint, ca să nu ruginească și să nu putrezească. Să dăinuie cât casa! Urmau apoi, urările de bună stăpânire, care nu se cuvenea a fi făcute decât la zgomotul paharelor cu țuică sau cu vin, din propria gospodarie. Peste toate domnea voia bună și omenia!

Ioana Stuparu