Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE CULTURALE / „ȚARA CRĂIȘORULUI” – FESTIVALUL CARE A AJUNS LA „VÂRSTA BULETINULUI”

„ȚARA CRĂIȘORULUI” – FESTIVALUL CARE A AJUNS LA „VÂRSTA BULETINULUI”

Ediția a XIV-a, a festivalului cultural patriotic „Țara Crăișorului” a fost organizat în data de 30 mai 2019, sub
genericul: „Luptele și jertfele românilor de-a lungul veacurilor contra înrobirii, tiranizării și masacrării lor, fundament legitim, pentru drepturile lor, de atunci și de acum”.

Din partea Fundației literar -istorice „Stoika” am prezentat revista „Independența Română-Independența prin Cultură”, dar și două poezii din creația proprie. La acest eveniment am participat împreună cu C. Cristescu, de la revista „Dacia Nemuritoare”, cu ing. Petra Trofin,  dar și cu familia prof. Ion Cioacă. Un fapt nu lipsit de importanță a fost și locul unde am fost cazați, la mănăstirea Crișan, din localitatea cu același nume și care este locul unde s-a născut Gheorghe Crișan, cel de al treilea conducător al Răscoalei de la 1784, din Transilvania.

Dintre cei care au obținut diplome din partea organizatorilor, deși lista este una lungă și numeroasă, țin a-i aminti pe următorii, cu scuze pentru cei care nu îi pot enumera, din „economie”, de spațiu: Păiușan Teodor Gheorghe, director al liceului „Ioan Buteanu” Gurahonț, prof. Vesa Ciprian, director adjunct al aceluiași liceu, învățător Dașcău Delia, dar și eleva Petruse Alisa, de la liceul „Tehnologic de Turism și Alimentație”, din Arieșeni.

La acest eveniment aniversar au mai participat și elevi crăișori, de la liceele din Gurahonț și Arieșeni, dimpreună cu profesorii lor, dar și invitați, colaboratori și simpatizanți din: Oravița, Brad, Cluj, Țebea, Gurahonț și București. Nu în ultimul rând, la final, dar nu cel de pe urmă, doresc să-i aduc mulțumirile mele, cât și felicitările de rigoare, organizatorului acestui festival, domnului inginer Ioan Paul Mărginean, cât și pentru diploma acordată.

DOINA BÂRCĂ

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FESTIVALUL NAȚIONAL AL ARTELOR „JOCURI PENTRU TOȚI”, EDIȚIA A II-A, 19 APRILIE 2019

FESTIVALUL NAȚIONAL AL ARTELOR „JOCURI PENTRU TOȚI”, EDIȚIA A II-A, 19 APRILIE 2019 Uneori rămânem …

SĂ NU UITĂM!

SĂ NU UITĂM! Seara zilei de 7 mai, de la ora 17, a fost închinată …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 4 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: