ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / ȚĂRANUL ROMÂN ÎN VÂRTEJUL VREMURILOR SECOLULUI XX

ȚĂRANUL ROMÂN ÎN VÂRTEJUL VREMURILOR SECOLULUI XX

ȚĂRANUL ROMÂN ÎN VÂRTEJUL
VREMURILOR SECOLULUI XX

Se prezintă viaţa a doi fraţi, Gheorghe şi Ion, fii de ţărani români, care au trecut prin vâltoarea vremurilor din secolul al XX-lea, două războaie mondiale şi ocupaţia comunistă.
Începutul de secol XX, lupta continuă de emancipare a ţăranului român. Fraţii Ghiţă şi Ion pun bazele unor mici gospodării ţărăneşti.

Doi fii de ţărani, Gheoerghe şi Ion...
Doi fii de ţărani, Gheoerghe şi Ion…

În zona de mijloc a Moldovei, în judeţul Suceava, ţăranul român încearcă să se dezvolte, să se lumineze. Ţăranul român avea mulţi copii, dar pământ puţin. Unii încercau să trimită copiii la muncă în alte zone, unde era mai mult pământ şi forţe de muncă mai puţine. Astfel, grupe de tineri bărbaţi se duceau pe jos câte 100-200 km, din zona Fălticeni, la muncă la boieri cu mult pământ.
Veneau cu ceva bani înapoi acasă şi unii mai cumpărau ceva pământ. Începutul de secol a fost o încercare a ţăranului român să se mai dezvolte cumpărând pământ şi unelte agricole, simple, dar care le lipseau. Aşa, tinerii Gheorghe şi Ion, din satul Oniceni, judeţul Suceava, au început să prindă aripi, să aibă ce munci în vatra casei părinţilor şi să mai adune câte ceva pentru viitorul lor, ca să se poată căsători şi să-şi întemeieze o familie. Erau dintr-o familie cu 7 copii. Cele trei surori ale acestor doi fraţi, iarna, lucrau în casă la prelucrarea lânii şi a cânepii, iar vara, la munci agricole pe cele 4 hectare ale familiei. Cei patru băieţi munceau atât în propria gospodărie cât şi la boieri. Dar a venit primul război mondial şi i-a despărţit pe cei doi tineri. Gheorghe, fiind mai mare, a fost înrolat în armată şi a ajuns pe front. Fiind o fire muncitoare şi conştiincios, a avut, ca simplu soldat, diverse misiuni, de regulă de recunoaştere pe front la Mărăşeşti. Aşa a ajuns, o dată, să se întoarcă în unitate cu doi prizonieri germani de război, faptă pentru care a fost decorat şi la întoarcerea acasă a fost împroprietărit şi a primit şi ceva pământ de la stat.
Celălalt frate, Ion, mai mic cu trei ani, n-a fost luat pe front, a continuat să muncească pământul, dar se gândea mereu cum poate uşura munca ţăranului român. Cel mai greu era la recoltarea grâului, se secera cu mâna şi apoi, după ce snopii se mai uscau, îl împletea manual pe un ţol mare. Unii nu aveau îmbleciug şi băteau snopii de grâu cu un băţ, până se scuturau boabele pe un ţol şi apoi se îndepărta praful. Boabele de grâu obţinute erau vânturate pentru a îndepărta pleava, după care grâul era pus în lăzi de lemn ca sămânţă pentru anul viitor şi pentru păstrare peste iarnă, ca să ajungă până la recolta viitoare.
La unii ţărani grâul se consuma pentru pâine până la Crăciun sau, mai cu noroc, până la Paşti.
Ion a fost un tânăr harnic şi priceput. Când l-au luat în armată a ajuns cofetar la curtea regală, la Cotroceni şi la Castelul Peleş. Ca soldat cofetar a învăţat limba franceză, lucrând după reţete franţuzeşti. Când s-a însurat avea caiete cu reţete scrise de el în limba franceză.

PRĂVĂLIA LUI GHIŢĂ, DE LA ÎNFIINŢARE, ÎN 1934,
PÂNĂ LA ÎNCHIDEREA EI, ÎN 1950

Fratele Ghiţă, fiind mai întreprinzător, a înjghebat o mică prăvălie, o cameră în care aducea produse de la Fălticeni sau de la Târgu Neamţ, depozitate în şandrama, o mică magazie şi în pivniţă. Aşa, ţăranul român făcea legătura cu târgurile de la oraş, care erau la distanţe de 15-20 km. Când a devenit mai în vârstă, sătenii îi ziceau Moş Ghiţă. Ghiţă aducea produse de la târg cu căruţa trasă de un cal de statură mică, cu care el se înţelegea mai bine, ştiind cum să-l strunească. Principalele produse în prăvălie erau varul nestins, zahărul, sarea şi alimente de strictă necesitate, dulciuri, orez etc. La prăvălie era vânzătoare Profira, soţia lui, care lucra de dimineaţa până seara. Moş Ghiţă era un om glumeţ.
Seara, când vedea că nu se mai termină cu cumpărătorii, striga la soţia lui: „Profiro, stinge lampa că oamenii vor să plece acasă”. După 1944, în noul regim, Moş Ghiţă nu mai avea voie să facă comerţ. După câteva chemări la primărie, pe atunci Sfatul Popular, unde avea un birou special, Instructorul de Partid venit de la oraş l-a avertizat să închidă prăvălia, dar el a continuat să aducă var pentru săteni, până când i-au interzis să facă şi asta. Aşa a ajuns Moş Ghiţă un simplu colectivist, începând cu 1952.

FĂBRICUŢA DE ULEI A LUI ION, ZIS MOŞ NICU,
DE LA ÎNFIINŢARE, ÎN ANII 1935, PÂNĂ LA DISPARIŢIE, ÎN 1948

Ion, mai înclinat spre mecanică, a cumpărat şi a făcut singur tot ce era necesar pentru produs ulei din seminţe de floarea soarelui: zdrobitoare de seminţe, teasc, plită pentru uscat seminţele şi sculele necesare în făbricuţa de ulei. A instalat făbricuţa în bucătăria de vară, o cameră mai mare de lângă grajdul vitelor. Făbricuţa includea teascul, antrenat manual de doi oameni, zdrobitoarea care fărâma seminţele, manevrată cu două coarde mari tot de doi oameni, care învârteau o roată mare, un volant, un ceaun mare în care erau puse seminţele la uscat şi prăjit pe plita sobei, o covată mare de lemn pentru pus seminţele prăjite şi nişte ciururi mari pentru adus seminţele de la căruţa din curte. Dar, după doi ani, prin 1947, Ion a dat degeaba, de pomană, făbricuţa de ulei de floarea soarelui la un ţăran sărac din Satul Ruşi, un sat vecin, ca să nu fie declaraţi chiaburi, iar copiii trimişi acasă din şcoli. Aşa a dat o avere pe degeaba! Trebuie subliniat
că această făbricuţă de ulei a fost folosită de soldaţii ruşi în timpul războiului, în 1944. Ion facuse o mică gaură în talerul de lemn de la teasc şi în decursul unei zile de funcţionare se scurgeau 1-2 litri de ulei într-o oală ascunsă sub teasc. Aşa avea familia lui Ion de mâncare în acea perioadă deosebit de tristă în război.

GARNITURA DE TREIERAT A LUI ION, DE LA PROCURARE,
ÎN 1932, PÂNĂ LA DISPARIŢIE, ÎN 1948

O echipă de secerători...
O echipă de secerători…

Garnitura de treierat era formată dintr-un tractor şi o batoză. Batoza a cumpărat-o de la nişte negustori de utilaje agicole şi a adus-o acasă la el cu o pereche de boi. Pentru a cumpăra batoza, Moş Ion a facut o asociaţie de 10 gospodari, fiecare contribuind cu o sumă de bani, care au fost restituiţi din câştigurile maşinii în 3 ani. La început a procurat un locomobil, pe care îl trăgeau cu o pereche de boi. Tractorul era un locomobil, un motor puternic, care era deplasat cu o pereche de boi. În 1944, Moş Ion a ascuns acest tractor sub vişinii din grădina lui, prin aprilie, înainte de a pleca în evacuare.
Au coborât acest tractor într-o mică groapă, adâncă de cca 30 cm, ca să nu poată fi luat de ruşi, care erau aproape cu frontul de casa lui Moş Ion. Dar, cu toate măsurile de prevedere luate, când Moş Ion s-a întors din evacuare, după 23 august, tractorul nu mai era, îl luaseră ruşii, dar mare mister era cum l-au transportat până în Rusia. Înseamna că ei erau pregătiţi pentru transportul achiziţiilor de război. Acest tractor era imens, avea un volant mare pe care fixau cureaua cu care antrena valul batozei.
În aria de treierat, tractorul şi batoza erau fixate cu pene de lemn şi treierau grâul unui gospodar. Ţăranul român se chinuia să aducă la el în curte tractorul şi batoza, să le fixeze şi apoi să treiere micul lui stog cu snopi de grâu, orz sau ovăz, Dar, era un mare progres faţă de perioada anterioară, când puneau snopii de grâu sau de orz pe un ţol de cânepă şi băteau snopii cu un îmbleciug. Am văzut pe ecrane această scenă. Luându-i tractorul, aşa a rămas Moş Nicu numai cu o batoză, de care, peste câţiva ani, prin 1948, nu va şti cum să scape mai repede, ca să nu fie declarat chiabur şi să-i fie copii exmatriculaţi din şcoli şi trimişi acasă. În 1948, Moş Ion a donat batoza unui ţăran sărac.
După război, de prin 1945, la început, Moş Nicu mergea la treierat prin sat cu batoza lui şi cu un tractor a lui Ion Acsinia din satul Ciumuleşti. Aşa a ajutat oamenii până a apărut pericolul să fie declarat chiabur. Atunci, Moş Nicu s-a hotărât să dea batoza degeaba unui ţăran sărac din satul Toleşti, ca să nu fie declarat chiabur. Aşa a ajuns Moş Nicu fără nimic, numai cu 4 hectare de pământ cu care trebuia să ţină o familie de 7 oameni, din care 5 copii prin şcoli. Dar, curând va rămâne şi fără acest pământ, fiind nevoit să-l predea la colectiv, numit GAC, colectiv format în sat cu forţa de către activiştii de partid. Am văzut personal atunci pe Moş Nicu, stând în pragul casei şi zicând: „Măi, băieti, acum are pe unde se învârti câinele în ogradă”. Ce frumos a sintetizat situaţia unui ţăran român!

PARCUL DE DISTRACŢII AL LUI MOŞ GHIŢĂ, DE LA
ÎNFIINŢARE, ÎN 1930, PÂNĂ LA DESFIINŢARE, ÎN 1956

Ghiţă s-a gândit cum să se distreze oamenii de sărbători, în special de Paşte şi a hotărât să facă în curtea lui un scrânciob şi un loc pentru popice. A adunat lemnele necesare şi a chemat meşteri lemnari să-i facă un scrânciob vertical în cruce cu patru scaune, care să fie antrenat de doi bărbaţi manual. Tinerii, câte doi pe un scaun, plăteau şi erau învârtiţi în scrânciob cam 5 minute, nu după ceas, ci mental. Tot meşterii tâmplari au construit un canal din scânduri pentru popice.
Bila era făcută manual din lemn, cam grea, dar nu conta pentru sătenii puternici şi sănătoşi. La popice se juca pe bani. În acest loc de distracţii, din curtea lui Moş Ghiţă, se adunau sătenii de sărbători, duminica, dar în special de Paşti. Ca să fie atmosferă de sărbătoare, Moş Ghiţă aducea şi o fanfară, care era instalată în cerdacul casei lui.
Dar aceste distracţii au fost interzise, fiind considerate jocuri de noroc.

PRIMII STUPI DE ALBINĂ ÎN SAT, 1935,
OCUPAŢIE LICHIDATĂ PRIN 1960

Moş Ghiţă, mergând cu căruţa pe drumuri după marfă pentru prăvălia lui, s-a interesat cum poate organiza o mică stupină. A cumpărat un stup de albine, pe care, cu timpul, l-a multiplicat, ajungând să aibă 10-15 stupi. Mierea de la aceşti stupi o vindea sau o făcea cadou la oameni bolnavi din sat. Dar, după 1950, a fost înştiinţat de primărie că face afaceri cu miere şi prin 1960 a lichidat afacerea, la indicaţia instructorului de partid.

A ÎNCEPUT VIAŢA ÎN COLECTIV

Astfel, acestea au fost încercări de a ridica nivelul de cultură şi civilizaţie al satului, deşi au fost vremuri tulburi.
Dar încercările au fost la nivelul unor bărbaţi cu vederi spre viitor, nu de la instituţiile satului. Moş Nicu, atunci când a văzut ce vremuri vor veni, a zis copiilor lui: „Eu am pregătit pentru fiecare câte un hectar de pământ. Dar voi învăţaţi şi făceţi-vă un viitor în lume”. Copii au învăţat şi au plecat cu meserii în lume. Trei au ajuns doctori ingineri, o profesoară de matematică şi un maistru mecanic de înaltă calificare.
Moş Ghiţă a avut o fată şi trei nepoţi, doi ingineri şi o farmacistă. Moş Ghiţă şi Moş Nicu au devenit colectivişti şi au muncit pământul sub îndrumarea unui instructor de partid, un strungar venit de la o întreprindere de la oraş.

Prof. Univ. Emerit Dr. Ing.
COSTICĂ NITU

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Sat înălțat de gospodarii și fiii săi

În partea sud estică a judeţului Suceava se află satul Oniceni, comuna Forăşti situată în …

Amza Pellea – Amintiri dragi sufletului meu

Întru neuitarea marelui actor Amza Pellea, născut la Băilești pe 7 aprilie 1931 și chemat …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − seven =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: