“Teatrul este locul unde simt că timpul nu are limite!” – actrița Vera Linguraru

“Teatrul este locul unde simt că timpul nu are limite!” – spune actrița Vera Linguraru

Actrița Vera Linguraru a absolvit Facultatea de Arte, secția Arta Actorului de Teatru și Film, în anul 1999, iar, până în prezent, a jucat în aproximativ 150 de roluri, interpretând pe scenă diverse tipologii umane, de la comedie (Mița Baston, din piesa “D’ale Carnavalului”, de I.L.Caragiale), la dramă (rolul Tituba, din „Vrăjitoarele din Salem”, după scenariul scris de Arthur Miller).

Activitatea sa artistică s-a desfășurat în teatrele din Constanța (Teatrul dramatic „ Ovidius”, în perioada 1999 – 2000), Tulcea (Teatrul „Urmuz”, între anii 2000-2001), Giurgiu (Teatrul „Valah”, în 2016) și București (Teatrul „Ion Creangă”, din anul 2001, până în prezent). Nu s-a oprit, însă, la teatru, astfel încât a avut și numeroase roluri în filme de scurt și lung metraj, precum: Mercedesa, din “Rahela”; Nuți, din “Noro”, în regia lui Radu Gabrea; Gardiana de drept comun, din “Binecuvântată fii închisoare”, regizor Nic Mărgineanu; Sofi, din “Miami Beach”, ep.1, iar lista poate continua.

A avut multe colaborări la radio și televiziune, cum ar fi: Mama lui Noni, din filmul „Profu”, regia Iura Puscașu, difuzat la PRO TV, Țărăncuța, din “Doctor fără voie”, în regia lui Peter Kerek, tot la Pro TV. Mai mult decât atât, Vera Linguraru s-a implicat și în voluntariat, în proiecte culturaleducative și artistice, precum organizarea, implementarea și realizarea Festivalului de Teatru pentru Adolescenți – Ion Luca Caragiale, din Tulcea, în anul 2000, ori cursuri de teatru pentru copii, adolescenți și adulți, atât în București, cât și în țară, dar și Terapie cu copii, din spitalele bucureștene.

Și-a completat pregătirea academică la Facultatea de Arte, specializarea Regie de Film si Tv, din cadrul Universității Hyperion; Facultatea de Psihologie, din cadrul Universității Spiru Haret, precum și studii postuniversitare Master în Psihologie Judiciară și Victimologie, elaborând ulterior programe specifice psihologiei, cum ar fi TERAPIE PRIN TEATRU (lucrează cu copii, adolescenți și adulți), în calitate de Psiholog clinician, cu atestat de liberă practică sub supervizare, obținut de la Colegiul Psihologilor din România.

Acum, o puteți vedea pe Vera Linguraru la Teatrul “Ion Creangă” din București, în spectacolele: „Jack și vrejul de fasole” (în rolul Mamei); „Pasărea Albastră” (în rolul Timpul) și în „Fata Babei și Fata Moșului” (în rolul Fetei babei), semnând scenariul și regia acestui spectacol.

Am stat de vorbă cu Vera Linguraru despre relația dintre ea și teatru.

D.N. Ce înseamnă teatrul, pentru tine?

V. L. Pentru mine, teatrul este locul unde simt că timpul nu are limite! De altfel, este locul în care sunt eu, cu adevărat. Și nu mă refer, aici, la un spațiu anume, ci la ideea generală de teatru!

Se spune că, în teatru, se poartă măști? Să înțeleg, astfel, că tu ai măști, în viața reală?

Se spune – într-adevăr – că în teatru se poartă măști, dar asta este doar o metaforă! În sensul că fiecare personaj dintr-o piesă are caracteristici specifice, conforme atât cu povestea respectivă, cât și cu contextul în care se află personajul, context dat de autor sau de regizor. Tu, ca actor, ai obligația de a prelucra informația primită și – astfel – îți asumi o mască sau alta. La asta m-am referit.

Când ți-ai dat seama că teatrul înseamnă atât de mult pentru tine?

Încă din copilărie! Pentru că mi-am dorit, de mică, să aduc bucurie în sufletele oamenilor și am descoperit, în timp, că teatrul este modul în care aș putea să fac cel mai bine acest lucru.

Specificul unui actor cred că este și în funcție de forul lui interior. Mie îmi place să fac comedie! O simt și o trăiesc! Dar asta nu înseamnă că nu pot juca orice. Eu cred că actorii de comedie pot juca ușor în drame! Invers, este mai greu!… Ca o scurtă istorie a traseului meu profesional, eu lucrez la Teatrul Ion Creangă din anul 2001, însă, după ce am terminat facultatea, în 1999, am lucrat în primul an la Teatrul Dramatic din Constanța. De ce? Pentru că atunci mi-am dorit să merg la mare, fiindcă îmi place marea! Și asfel am îmbinat cele două iubiri de atunci – teatrul și marea!… Primul meu rol din cariera de actriță a fost PUCK, din “Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare, în regia domnului Tudor Mărăscu. Pentru mine, asta a fost o mare onoare și am avut senzația că m-am născut a doua oară, profesional vorbind!

Mi-ai ridicat mingea la fileu, ca să spun așa: cum vezi relația dintre un actor debutant și un mare regizor, ori – invers – între un regizor aflat la început de drum profesional și un mare actor?

Prima parte a întrebării este tocmai o părticică din istoria vieții mele de actriță – despre care am vorbit – și cred că de aici te-ai inspirat! Așadar, în momentul în care am început colaborarea cu dl Mărăscu (era și profesor de regie la IATC, așa se numea atunci), domnia-sa era unul dintre oamenii în fața cărora nu puteai să te prezinți cu aroganță, pe ideea că le știi tu pe toate sau aproape pe toate. Iar asta depinde și de educația pe care ai primit-o acasă! De educație depinde și respectarea unor valori recunoscute… Pe de altă parte, eu sunt de părere că un regizor tânăr poate avea și idei strălucite, ori poate avea mecanisme foarte bune de livrare a informației!… Deci, relația dintre actori și regizori, indiferent de vârstă și experiență, trebuie să țină cont de valoarea fiecăruia, dar și de respect, iar acest lucru – cum spuneam – ține de educație!

Pentru că ai vorbit despre livrarea informației – ce rol are comunicarea în teatru? Are un rol foarte important!

Dar nu numai în teatru, ci în orice domeniu, în orice palier al vieții. De la lipsa de comunicare pleacă toate neînțelegerile! Iar, în teatru, pot fi neînțelegeri inclusiv pe scenă, între partenerii de distribuție, dacă nu-și înțelege rolul fiecare. Iar, aici, un rol foarte important îl are regizorul! Un regizor te poate ajuta pe tine, ca actor, să te dezvolți, să fii bun pe scenă, prin modul în care îți comunică mesajul și rolul personajului tău. Din punctul meu de vedere, un regizor bun este ca un comandant de vas.

Pe vremuri, a fost așa-numita “generația de aur” a actorilor, oameni pe care-i știa toată lumea. Astăzi, mai există “vârfuri”, actori tineri care să iasă clar în evidență?

Eu cred că da! Sunt tineri actori care vor ajunge rapid pe culmi, pentru că au talent. Vorbește talentul lor. Poate că nu acum, imediat ce termina facultatea, dar cu siguranță peste puțini ani. Iar publicul îi va descoperi! Un actor talentat poate să joace orie rol… Diferența între acea epocă și acum este că, atunci, valorile erau respectate, iar actorilor buni li se acorda credit. Acum se produce o răsturnare a valorilor morale, pe care o simțim în toate domeniile, nu doar în teatru!

Cât de mult contează profesorul, mentorul, în formarea unui tânăr actor?

Aici, vorbim tot despre comunicare. Pentru că, prin comunicare te pot ridica până la cer, dar tot prin comunicare (o comunicare defectuoasă), te pot băga în groapa de gunoi și să calc pe sufletul tău! Din punctul meu de vedere, mentorul este unul dintre cele mai importante puncte în formarea unui om. Ca să iau cronologic, primul mentor al unui copil este părintele – mama sau tata. Al doilea mentor, intrând în palierul social, este “doamna” de la grădiniță, iar apoi este doamna învățătoare! Ulterior, pe măsură ce spectrul social de dezvoltă, mentori pot fi prietenii sau familia lărgită. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, ți se fixează și sistemul de valori, care – însă – își are orginea în educația de acasă. De aceea spuneam, anterior, că respectul porneșțe de la educație! Inclusiv în teatru!

Care a fost mentorul tău în materie de teatru?

În facultate, am avut bucuria, onoarea și binecuvântarea să fiu studenta domnului Ion Cojar, un pedagog extraordinar. Am învățat să analizez un act artistic din mai multe puncte de vedere. Iar, în plan personal, social, am avut un alt mentor, pe doamna Mihaela Socol, un instructor extraordinar, care ne-a învățat că dacă nu ești sincer cu tine, nu poți să fii sincer în fața lui Dumnezeu! Dacă spui că-l iubești pe Dumnezeu, atunci fii sincer cu tine!

Cum este să lucrezi, ca actor, cu și pentru copii?

Este magnific! Ei te provoacă să găsești în tine resorturile specifice și necesare de a comunica pe înțelesul lor. Din experiența mea de a juca în fața copiilor, am constatat că pe copii nu-i poți minți. Ei îți pot întrerupe spectacolul, ca să-ți spună că povestea pe care tu o joci pe scenă nu este așa cum o știu ei. Mie mi s-a întâmplat asta… Da, pe copii nu-i poți minți, din acest punct de vedere. Un adult nu ar face așa ceva, dar un copil te corectează imediat. Și trebuie să vii cu idei noi, ca și cum e altă poveste.

Eu, la Teatrul Ion Creangă, am pus în scenă o adaptare a poveștii Fata babei și fata moșului, după Ion Creangă. Ca regizor, am venit în plus cu ideea de a fi un spectacol interactiv și pentru părinți. Drept pentru care publicul spectator este parte integrantă a spectacolului. Cântăm împreună, dansăm împreună. Iar copiii participă. Un alt exemplu este spectacolul Jack și vrejul de fasole, unde sunt mama lui Jack. Și îi întreb pe copii: „Să-l las pe Jack să urce pe vrejul de fasole”? Iar copiii răspund: Daaaa!… Copiii sunt sinceri. Sunt atenți și implicați în poveste!

O recomandare pentru noile generații de actori?

Eu le-aș spune așa: dacă urci pe scenă cu lehamite și îți spui “aoleu, iar am spectacol”, mai bine îți schimbi meseria! Pentru că tu, ca actor, trebuie să urci pe scenă cu bucurie, indiferent de rol și să aduci vindecare spectatorilor!

Daniel Neguț