Terorismul internațional și efectele sale globale I

Notă despre Colonel r. Florian Gârz – Analist politico-militar

În perioada 1991-1997 a deținut funcția de consilier în Departamentul pentru Apărare, Securitate și Ordine Publică al administrației prezidențiale și șef al Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Este autor a numeroase cărți, printre care: „Iugoslavia în flăcări” – 1993; „N.A.T.O. Globalizare sau dispariție?” – 1995; „Expansiunea spre est a N.A.T.O. – Bătălia pentru Europa” -1997; „Renașterea Europei de la Atlantic la Urali” – 1998; „Balcanii zona de sânge și foc a Europei” – 2000; „Democrația hienelor – Spionaj, sânge și teroare” – 2002; „Spionaj și diversiune” – 2002.

Esența, cauzele și dimensiunile terorismului internațional contemporan

În lumea contemporană nu există o definiție universal acceptată a terorismului și nici a cauzelor care îl generează. Dreptul internațional nici nu l-a definit și nici nu l-a codificat în studii, convenții sau tratate de largă cuprindere. Acest lucru nici nu este posibil atâta timp cât în marile centre de putere ale lumii pentru fenomenul terorist, tot mai amenințător la scară globală, nu se admite nicio justificare. Aceasta nu înseamnă că nu s-au făcut sau nu se fac încercări de definire a terorismului.

Cea mai nefericită definiție dată terorismului este cea de „Flagel al secolului XXI”. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române și nu numai, „flagel” înseamnă calamitate, dezastru, boală, epidemie, molimă. Este deci vorba de fenomene naturale. Această definiție este prezentă în mesajul politic al mai tuturor șefilor de stat și de guverne. Folosirea acesteia denotă, nu numai simplism, ci și ignoranță, dar mai ales o furie oarbă și neputincioasă în fața unui fenomen tot mai prezent. Terorismul din spațiul național sau internațional este un fenomen social vechi de când omenirea și va dăinui cât timp va exista omenirea. Aceasta pentru că niciodată nu vor putea fi lichidate cauzele care îl generează: sărăcia, inechitatea, oprimarea, dictatul, jaful, toate la scară globală. Dintr-o multitudine de definiții pe care le-am analizat, cea mai apropiată de adevăr mi se pare următoarea:

„Totalitatea actelor deliberate provocate de teroare executate de către un grup, organizație, un stat sau un grup de state, în scopul atingerii unor obiective politice, economice sau de altă natură”. Terorismul intern se naște acolo unde există regimuri politice oprimante, regimuri politice antinaționale aservite unor interese străine, unde există sărăcie, corupție, iresponsabilitate, ineficiență, injustețe și inechitate socială. Aceasta poate constitui preludiul unei revolte, a unei revoluții sau a unui război civil. Terorismul internațional lovește acele state a căror politică este oprimantă, hegemonistă, rapace, neocolonialistă, neo-imperialistă, iar mai nou „globalistă” în raporturile cu alte state. Puterile promotoare ale „globalizării”, precum și statele multinaționale, au devenit ținte ale unor lovituri teroriste devastatoare.

Din acest punct de vedere, S.U.A. și Federația Rusă se situează pe primele locuri. Terorismul poate constitui nu numai preludiul sau pretextul unui război civil intern (interetnic, de exemplu), ci și al unor intervenții militare străine cum au fost cele din 1999 împotriva Iugoslaviei (Serbia și Muntenegru), din 2001-2002 din Afganistan, precum și intervenția militară împotriva Irakului, pregătită de S.U.A. și Marea Britanie. În formularea cea mai largă, terorismul poate fi definit atât cel intern, cât și cel internațional, drept folosirea organizată a terorii.

Îngrozită de efectele loviturilor teroriste de la 11 septembrie 2001 și de faptul că S.U.A. a devenit principala țintă a terorismului internațional, administrația de la Washington a elaborat o strategie de combatere a terorismului dându-i următoarea definiție: „Terorismul reprezintă orice act premeditat și ilegal periculos pentru viața umană sau bunăstarea publică având scopul de a intimida sau a constrânge populația civilă sau guvernul”. Pentagonul, chemat să distrugă terorismul internațional, lovit și demolat parțial la 11 septembrie, dar mai ales umilit în fața națiunii americane și a întregii lumi, în doctrina sa militară din anul 2002, are și el definiție care spune că: „terorismul este un pericol asimetric, mortal”. Din această definiție au rezultat derivații precum:

• Terorismul – parte a strategiei asimetrice în fața colosalei superiorități militare a S.U.A. în raport cu restul lumii;

• Terorismul – arma celor săraci; Terorismul intern (autohton) american, reprezentat de organizațiile teroriste „Alianța Națională”, „Națiunea Ariană” (amintind de nazism), „Los Macheteros” (portoricană) și altele reprezintă forma de ripostă asimetrică față de atotputernicia statului.

Terorismul internațional începe din momentul în care la actul terorist iau parte cel puțin forțe și structuri teroriste din două state. În epoca războiului rece atât Estul, cât și Vestul au apelat la arma terorismului pentru a se submina reciproc.

Organizațiile și structurile teroriste, nu neapărat fondate pe ideologia marxistă, dar sprijinite de fosta lume comunistă în frunte cu U.R.S.S., au repurtat succese în contextul războaielor anticoloniale de joasă intensitate din perioada 1945- 1965, când vechile imperii coloniale s-au destrămat. În mod paradoxal, pentru a-i scoate pe francezi din Indochina până în anul 1954, teroriștii și gherilele comuniste conduse de celebru Ho Shi Min au fost sprijinite cu armament și materiale de război de către S.U.A. După revoluția europeană din anul 1989 care a pus capăt existenței sistemului social-economic al socialismului de stat și războiului rece nu se mai poate arăta cu degetul spre „lumea comunistă”, căreia îi erau puse în sarcină toate actele teroriste.

China a părăsit teatrul confruntărilor cu lumea capitalistă încă din anul 1978, când s-a declanșat marea reformă economică chineză, cu rezultatele care sunt cunoscute. Dispariția U.R.S.S. și a temutului KGB au condus la stingerea sprijinului pentru acțiunile teroriste din America Latină și Centrală, precum și din Orientul Mijlociu și Africa. Se mai vorbește de „grupuri teroriste marxiste” doar din obișnuință. În schimb s-au dezvoltat și s-au „globalizat” infrastructurile teroriste organizate, înarmate, instruite și finanțate de către S.U.A., în frunte cu cea mai formidabilă organizație teroristă transfrontalieră din toate timpurile Al Qaeda, folosite ca instrumente de luptă împotriva fostei „lumi comuniste”. Din anticomuniste și antisovietice structurile teroriste din lumea musulmană (mai ales arabă) au devenit prioritar antiamericane.

În ceea ce privește tipologia terorismului modern și contemporan i-aș cita pe analiștii americani Michael Walzer, Leo Casey, Michael Kazin și James B. Rule, toți din mediul academic cu titluri de doctori care, într-un studiu dat publicității în ianuarie 2002 au identificat:

• Terorismul revoluționar și de eliberare națională reprezentat în mod deosebit de către:

– Organizația Haganah care a condus la formarea statului Israel în anul 1948;

– Frontul Național Algerian de Eliberare care a condus la obținerea independenței de stat a Algeriei în anul 1963;

– Congresul Național African al lui Nelson Mandela care a condus la distrugerea statului rasist – Republica Sud Africană;

– Organizația de Eliberare a Palestinei, care duce un război pe viață și pe moarte cu statul israelian; – Armata Republicană Irlandeză;

– Mișcarea separatistă Bască din Spania;

– Mișcarea Separatistă Kurdă – P.K.K., care vizează crearea unui stat independent.

După anul 1989 ca urmare a ruperii echilibrului de forțe la nivel global, al creșterii dezordinii, haosului, a nesiguranței generale s-au dezvoltat foarte mult mișcările teroriste separatist-etnice. În zilele noastre, în lume există în jur de 3.600 de grupuri minoritare etnice care se doresc autonome sau independente. Acestea sunt manipulate și de către forțe externe interesate, așa cum a fost cazul organizației teroriste „Armata de Eliberare din Kosovo” a minorității albaneze, care a condus la intervenția militară a S.U.A. și N.A.T.O. din martieiunie 1999, împotriva Iugoslaviei. Aceste organizații se pot manifesta violent (Irlanda de Nord, Spania) sau în mod subteran ascuns, eventual pe „căi legale” cum este cazul României.

• Terorismul de stat – prezent în toate statele lumii, inclusiv în cele mai mari democrații unde este mascat, sub forma „pumnului de fier în mănușă de catifea”.

Acesta este însă foarte vizibil, în special în lumea musulmană, precum statele arabe conduse de regi și șeici, cu societăți ce nu au depășit nivelul secolelor XV-XVII, aliate ale S.U.A. în războiul împotriva terorismului, precum și în cele cu regimuri dictatoriale, cum sunt Pakistanul, Algeria, Egipt, Libia, Irak și altele. Terorismul de stat s-a născut în Franța, în timpul Revoluției de la 1789-1794, în timpul guvernării iacobine. Un număr de 21 iacobini conduși de Robespierre a controlat o populație de 27.000.000 de francezi între 1793-1794 cu ajutorul ghilotinei. Sub cuțitul acestui temut instrument au căzut peste 40.000 de capete, cu prioritate de nobili și clerici.

Terorismul de stat a cunoscut dimensiuni grotești în U.R.S.S., pe vremea lui I.V.Stalin, în Germania celui de-al treilea Reich, în Spania, Argentina, Chile (mai exact în toate statele Americii Latine), precum și în S.U.A. în anii terorii McCharthyste, cu urmări până în zilele noastre. Bombardamentele de aviație asupra populației civile neînarmate (femei, copii, bătrâni) practicate de către toate marile puteri beligerante în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, precum și în Coreea, Vietnam etc. au constituit manifestări criminale ale terorismului de război. La acest capitol al crimelor împotriva populației civile nu au existat deosebiri de comportament între „marile democrații occidentale” și „regimurile fasciste și militariste”.

Bombardamentele de la Dresda, Hamburg și Tokyo au fost la fel de atroce ca cele de la Belgrad, Varșovia și Stalingrad. Analiștii americani citați mai sus consideră bombardamentul atomic asupra orașului civil, total lipsit de elementele militare, Hiroșima din 6 august 1945, drept cel mai mare și mai grav act al terorismului de război din toate timpurile. Terorismul de război este manifestarea pe plan extern a terorismului de stat, o variantă a acestuia. Cei mai mari utilizatori ai terorismului de război în cursul secolului XX au fost: Germania, Japonia, S.U.A., Marea Britanie, fosta U.R.S.S. și Italia. În urma efectelor terorismului de război, în cursul secolului XX au fost uciși în mod deliberat peste 90.000.000 de oameni, civili neînarmați și nevinovați. La aceștia trebuie adăugate și distrugerile apocaliptice de orașe, sate și bunuri materiale indispensabile vieții.

Terorismul, care se manifestă în zilele noastre, atât pe plan intern, ca metodă de luptă politică, prezent în mai toate statele lumii, din Filipine până în California, din Irlanda de Nord până în Argentina, cât și în plan extern ca formă de opoziție față de opresiunea străină față de societățile transnaționale, care au acaparat planeta cu alte cuvinte față de „globalizare” este în primul rând o opțiune, o alegere din mai multe forme de luptă. Terorismul (intern și internațional) este o strategie politică, selecționată dintr-un evantai de posibilități. Înspăimântătorul conducător al celei mai mari și mai puternice organizații teroriste internaționale din toate timpurile Al Qaeda, pe nume Osama Bin Laden, într-un mesaj televizat prezentat cu puțin timp înaintea atacurilor devastatoare de la 11 septembrie 2001, reluat și de posturile de televiziune din S.U.A. după producerea acestora, amintea de:

„Cei peste 80 de ani de subjugare a lumii islamice arabe; încercări ale Occidentului de a crea un stat creștin în Liban; instalarea în lumea arabă a unor monarhii și republici parlamentare aservite intereselor occidentale; crearea după cel de-al doilea război mondial a statului Israel inacceptabil pentru lumea musulmană ; lungul șir de înfrângeri militare și umiliri ale lumii islamice între 1948-1991, nu numai în Orientul Mijlociu, ci și în Asia de pe urma evreilor și a americanilor.

Profesorul universitar american Michael Field de la Harvard University, unul dintre cei mai mari specialiști în problemele lumii arabe consideră că propaganda oficială americană din ultimii 50 de ani a prezentat lupta pentru emancipare a lumii islamice, în general, și a celei arabe, în special, drept o luptă împotriva modernității sub conducerea fundamentalismului religios islamic. Față de această acuzație falsă, profesorul M. Field pune o întrebare legitimă: Ce a făcut Occidentul pentru dezvoltarea și „modernizarea” lumii islamice pe care a stăpânit-o în totalitate mai ales după Primul Război Mondial? Răspunsul este că absolut nimic în afara jefuirii sistematice a resurselor naturale ale acestei lumi și mai ales ale petrolului. Imensa majoritate a lumii s-a convins că războiul împotriva terorismului nu este nimic altceva decât lupta pentru menținerea și lărgirea controlului asupra celor mai mari rezerve de petrol ale lumii, conchide profesorul american.

Terorismul a căpătat dimensiuni cu adevărat internaționale abia după dispariția Cortinei de Fier și încetarea Războiului Rece. Accesul terorismului internațional la tehnologiile ultramoderne, printre altele și în domeniul telecomunicațiilor și rețelelor de informații a condus la nașterea superterorismului. Acesta tinde spre intrarea în posesie a unor mijloace de nimicire în masă de tip chimic, bacteriologic și nuclear, dacă nu cumva acest lucru s-a și realizat. Utilizarea de către structurile teroriste a avioanelor de transport civile ultramoderne, în rol de rachete de croazieră, cum s-a derulat lucrurile la 11 septembrie 2001 la New York și Washington a făcut dovada că ultraterorismul poate efectua lovituri catastrofice de nivel strategic.

Aceasta a dus la schimbarea fundamentală a rolului și locului terorismului internațional la scară globală, acesta devenind un element ce va trebui luat în calcul în planul raportului și a echilibrului de forțe. Teama autorităților de la Washington că teritoriul S.U.A. ar putea fi victima unui atac nuclear terorist este justificată. Cel mai probabil însă că o lovitură nucleară teroristă la New York, la Los Angeles sau într-o altă zonă vitală a S.U.A. nu va veni la bordul unei rachete, ci mai probabil sub forma unei „valize diplomatice” fapt ce ar putea ridiculiza sistemul de apărare antirachetă la care președintele G. W. Bush ține atât de mult. Florian Gârz

Geo Călugăru