Topogeodezia și informațiile geospațiale militare din Armata României

Încă din antichitate strategii militari și-au fundamentat deciziile pe baza unei imagini cuprinzătoare a reliefului, vegetației, căilor de comunicații, construcțiilor de fortificații, cursuri de râuri și altele aflate în teritoriile pe care le invadau sau le apărau. Această imagine, completată permanent cu detalii care erau culese de iscoade, cercetași sau de grupările înarmate din avangardă, constituia instrumentul fundamental care contribuia semnificativ la succesul și siguranța operațiunilor militare. Acest instrument este harta militară ce a contribuit la luarea deciziilor care au dus la câștigarea luptelor și la eficiența acțiunilor în teren.

Hărțile militare și-au demonstrat cu prisosință, de-a lungul timpului și până în prezent, necesitatea și importanța deosebită în planificarea și desfășurarea operațiunilor militare, precum și în strategia de apărare a unui stat. Aceste hărți militare oferă informații detaliate despre teren, relief, infrastructură și poziții strategice, fiind esențiale pentru stabilirea celor mai eficiente rute de deplasare și amplasare a forțelor, iar comandanții pot evalua condițiile geografice, precum altitudinea, tipul de sol, vegetația sau obstacolele naturale, pentru a-și adapta planurile de luptă la realitățile din teren.

De asemenea, hărțile facilitează coordonarea între diferite unități militare și asigură o comunicare clară despre poziții și mișcări de trupe în teren, reducând riscul de confuzie sau erori. Acestea oferă detaliile necesare pentru identificarea țintelor, monitorizarea pozițiilor inamice și planificarea misiunilor de recunoaștere.

Evoluția hărților militare a reprezentat un proces complex și continuu, influențat de descoperirile tehnologice, cerințele strategice și schimbările în domeniul științei cartografice. În antichitate acestea au fost simple și intuitive, mai mult descriptive, cu întrebuințare în planificarea războaielor locale.

În Evul Mediu, acestea erau adesea ilustrative, cu accent pe aspecte religioase sau simbolice și cu precizie topografică redusă, iar în timpul Renașterii și începuturile cartografiei moderne au apărut hărți mai precise pentru campanii militare. Abia în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, când s-au dezvoltat tehnicile de măsurare și triangulație care produceau hărți topografice precise au apărut tehnologii care permiteau producerea hărților în relief și hărțile aeriene timpurii. Secolul al XX-lea și revoluția tehnologică au introdus fotografia aeriană în anii 1920-1930 și au revoluționat cartografia militară. În prezent în era sateliților geografici și militari, dezvoltarea sistemelor GPS și a tehnologiilor digitale permit obținerea de hărți în timp real și cu o precizie care permite comandanților desfășurarea de acțiuni interactive și adaptabile.

Era digitală și modernizarea hărților militare a permis apariția conceptului GEOINT (Geospatial Intelligence) care cuprinde exploatarea şi analiza informaţiilor culese de sateliţi, pentru a caracteriza, evalua şi descrie din punct de vedere vizual elemente fizice şi activităţi geografice de pe Pământ. Evoluția hărților militare reflectă atât progresul tehnologic, cât și necesitatea de a avea informații precise și rapide în contextul operațiunilor militare. De la simple desene până la hărți digitale complexe, această evoluție a permis comandanților să-și optimizeze strategiile și să- și adapteze războaiele noii ere tehnologice.

Încă de la începuturi, arma topogeodezie din Armata României a avut o evoluție în pas cu armatele moderne din Europa și a reușit să aibă momente de glorie care sunt evocate chiar și în prezent. Încă de la înființarea armatei moderne a României, când la 12 noiembrie 1859 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Ordin de Zi nr. 83, prin care se înfiinţa „Korpul de Stat Major General” care avea ca atribuţii „tot ce atinge de lucrările topografice, geodezice şi statistice, precum şi ridicarea şi lucrarea planurilor de acest fel şi aplicarea acestor lucrări la facerea hărţii cadastrale a Principatelor Unite” se specifica misiunea de bază a acestei arme.

Aceasta avea ca prim nucleu Biroul de Geniu din Ţara Românească cărora li s-a încredinţat cu un an înainte „continuarea lucrărilor topografice începute în anii trecuţi, păstrarea semnelor făcute pentru triangulaţie şi orice altă lucrare, privitoare la specialitatea lor”. Acest birou acţiona ca primul serviciu topografic militar român.

Apoi, prin Ordinul de Zi nr. 123 din 14 decembrie 1859 s-a stabilit ordinea de bătaie a Korpului de Stat Major General pe patru secţii, dintre care Secţia a II-a a primit atribuţiile primei structuri de specialitate care va îndeplini misiunile unei instituţii topografice (topogeodezice) militare. Pentru încadrarea ofiţerilor în statul major s-au aprobat condiţiile de admitere, care prevedeau, printre altele, „cunoştinţe de geodezie şi topografie, după un program extrem de încărcat şi amănunţit”. Primele rezultate ale acestei structuri au fost tipărirea în iunie 1863 a „Hărții Principatelor Unite Române”, întocmită de căpitanul Hadji şi locotenentul P. Gramont, la scara 1:833.000, care cuprindea principalele localităţi, staţiile poştale şi telegrafice, drumurile şi relieful, iar în 1864 s-a actualizat „Harta României Meridionale” sau „Harta lui Cuza”, cunoscută şi ca „Harta mareşalului De Fligely”, realizată între anii 1855-1857, la porunca domnitorului Barbu Ştirbei, la scara 1:57.600, în care s-a utilizat pentru prima dată denumirea de România pe o hartă românească.

Această hartă, a fost considerată o capodoperă cartografică a acelei vremi, motiv pentru care originalele de teren ale acesteia au fost păstrate şi expuse la Institutul Geografic din Viena. Conform Înaltului Decret nr. 380 din 17 martie 1867 s-a înfiinţat pe lângă Ministerul de Război (în cadrul administraţiei centrale) o „direcţiune deosebită” sub denumirea de Depozit General al Războiului, având în organigramă două secţii: Secţia I-a „Harta României. Lucrări topografice interioare” şi Secţia a II-a „Lucrări istorice. Statistică militară şi lucrări regimentare”.

În această nouă organizare prima concepţie de realizare a hărţii topografice a ţării, la scara 1:20.000 este susţinută prin raportul nr. 129 al colonelului C. Barozzi, adresat ministrului de război. Primind o rezolvare favorabilă, acesta a permis realizarea hărţii cunoscute sub numele de „Harta celor trei Constantini” (C. Barozzi – întemeietorul, C. Căpităneanu – astronomul şi geodezul şi C. Brătianu – cartograful). În aprilie 1877 s-a stabilit o nouă organizare al Marelui Cartier General din care a făcut parte Secţia Topografică, pe timpul Războiului de Independenţă, cu două birouri:

Biroul 1 „Lucrări topografice de teren” şi Biroul 2 „Lucrări cartografice de cabinet şi operaţii de distribuire a hărţilor”. Secţia Topografică a reuşit ca înaintea luptelor de cucerire a zonelor puternic fortificate de la Plevna, Rahova, Smârdan şi Vidin fiecare ofiţer român să primească planul topografic actualizat al sectorului său de acţiune, planuri executate pe teren în condiţii climaterice grele (toamna târziu şi iarna), acestea fiind multiplicate la litografia Depozitului de Război.

Potrivit Legii asupra serviciului de stat major promulgată prin Înaltul Decret nr. 806 din 06 martie 1883, Depozitul de Război a devenit Secţia a III-a din Marele Stat Major organizată pe trei servicii: Serviciul de geodezie şi astronomie, Serviciul de topografie, fotografie, cartografie şi bibliotecă, Serviciul de reproducere a chartelor, litografie, fotolitografie şi gravură.

Prima formă de învățământ militar specializat în topogeodezie a fost înființată prin publicarea primului regulament al Institutului Geografic al Armatei, îmbunătăţit apoi în anul 1897 şi aprobat cu Înaltul Decret nr. 4502 din 29 decembrie 1900. Prin acest regulament se preciza că în institut vor funcţiona şi două şcoli: Şcoala practică pentru ofiţeri geodezi şi topografi şi Şcoala practică de elevi gravori şi desenatori.

În 1894, Depozitul de Război acceptă oferta Primăriei oraşului Bucureşti de a întocmi planul topografic al capitalei (realizat în trei variante: planul parcelar la scara 1:500, planul topografic general la scara 1:5.000 şi planul geografic la scara 1:10.000), ofertă care prevedea, printre altele şi construirea Observatorului Astronomic Militar (inaugurat la 12 octombrie 1895), necesar pentru orientarea reţelei de triangulaţie a planului. Lucrările astronomo-geodezice pentru realizarea planului Bucureştiului au fost realizate de către Observatorul Astronomic Militar, în colaborare cu celelalte structuri de specialitate ale Secţiei a 3-a a Marelui Stat Major şi ulterior ale Institutului Geografic al Armatei.

Pentru cotarea planului topografic s-a determinat cota zero a nivelului Mării Negre, ocazie cu care s-au instalat două medimarimetre în portul Constanţa realizându-se continuu observaţii, până în anul 1906. Conform Înaltului Decret nr. 465 din 09 februarie 1910 (Monitorului Oastei nr. 263/24.02.1910 şi Monitorul Oastei nr. 10, Partea regulamentară nr. 11) Institutul Geografic Militar a devenit Serviciul Geografic al Armatei subordonat direct ministrului de război.

Regulamentul Serviciului Geografic al Armatei prevedea funcţionarea acestuia cu patru secţii: Secţia geodezie şi astronomie (cu trei birouri), Secţia topografie (cu trei birouri), Secţia cartografică şi de reproducere (cu patru birouri şi o şcoală de gravură şi desen) și Secţia administrativă. În timpul Primului Război Mondial, în perioada 1916-1918 Serviciul Geografic al Armatei a fost constituit din două organisme principale: Serviciul Geografic din Zona Interioară (compus din patru secţii:

Secţia geodezică, Secţia topografică, Secţia Cartografică, Secţia administrativă) care a făcut parte din organica Ministerului de Război şi Serviciul Geografic din Zona Armatelor (compus din nouă sectoare: geodezie şi topografie, observaţie de artilerie, asigurare cu hărţi, restituţia fotografiilor, cartografie, fotografie, reproducere, litografie și imprimerie) care a făcut parte din organica Marelui Cartier General şi care a asigurat unitatea de acţiune din punct de vedere tehnic.

În aprilie 1916 se hotărăşte constituirea în cadrul aviaţiei a unui „Serviciu fotoaerian”, exploatându-se concepţia expusă de Aurel Vlaicu încă din 1909. Pe timpul Primului Război Mondial serviciul fotoaerian a realizat mai multe misiuni de recunoaştere, inclusiv în zonele marilor lupte duse la Nămoloasa, Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Iniţial acest serviciu fotoaerian a utilizat avioane şi camere fotoaeriene construite în ţară în atelierele aviaţiei din Cotroceni. În anul 1930 prin aprobarea unui nou regulament, Serviciul Geografic al Armatei a devenit Institutul Geografic Militar, denumire pe care o aveau majoritatea instituţiilor similare din Europa. Institutul avea în organigramă în principal un serviciu administrativ cu patru secţii (geodezică, cu patru birouri, topografică, cu opt birouri, fotogrametrică, cu două birouri, cartoreproducere, cu 14 birouri, precum și ateliere de producţie şi şcoală de desenatori şi gravori) şi un serviciu administrativ cu nouă birouri.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, din 28 iunie 1950 Institutul Geografic Militar a devenit Intreprinderea Topografică Militară. La numai un an după redenumire intreprinderea a devenit Direcţia Topografică Militară care avea în organigramă, în principal, şase detaşamente: Detaşamentul geodezic, Detaşamentul topografic, Unitatea Aerofotogrammetrică, Fabrica Militară de Cartografie, Detaşamentul Aerofotogrammetric şi Depozitul Central de Hărţi. Direcţia Topografică Militară și-a menţinut până în anii ’90 aceeaşi denumire, deşi a trecut prin numeroase restructurări, redislocări şi desfiinţări ale unor structuri subordonate.

După 1991 Direcția Topografică Militară s-a reorganizat, înființându-se „Institutul de Cercetare, Proiectare și Producție în Domeniul Topogeodeziei Militare”, prin unificarea Centrului de Cercetări Științifice cu Unitatea de Cartografie și Fotogrammetrie și cu secțiile productive din Unitatea de Geodezie și Cartografie. În perioada 1991-1994, s-au realizat „Hărțile topografice generale la scările 1:50.000-1:1.000.000”, acestea fiind primele hărți topografice militare interoperabile cu standardele geografice NATO, iar în 1995 s-a realizat Reţeaua GPS militară de în care s-au efectuat observaţii GPS de către specialişti ai „Defense Mapping Agency” din S.U.A., împreună cu ofiţeri din Direcţia Topografică Militară.

Din acel moment dezvoltarea tehnologică a structurii topografice a permis Armatei Române să se alinieze și să coopereze cu armatele țărilor membre NATO, asigurând cu succes cerințele structurilor de comandă și ale unităților operative de produse specializate. De la 1 ianuarie 2019, Direcția Topografică Militară s-a transformat și și-a schimbat denumirea în Agenția de informații geospațiale a apărării „General de divizie Constantin Barozzi”.

Misiunea acesteia din prezent este complexă și dinamică ca rezultat al evoluției ei și constă în realizarea şi actualizarea produselor geospaţiale în conformitate cu Politica Geospaţială şi standardele NATO, UE şi naţionale specifice, necesare asigurării geografice a Armatei României şi, la cerere, a celorlalte structuri ale Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, Guvernului României, NATO şi UE.

Col. (r) Antonio Marinescu