ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA NEVĂZUTĂ / Tora, cel mai mare mister al lumii? (II) O posibilă explicație

Tora, cel mai mare mister al lumii? (II) O posibilă explicație

Cu alte cuvinte, David Icke speculează că sufletele (conștiințele) noastre ar fi întemnițate într-un vis generat de o Inteligență Artificială extrem de sofisticată, o simulare creată de ciberneticienii non-umani reptilomorfi, multidimensionali, iar omul nefiind altceva decât o iluzie a lumii virtuale. De cele mai multe ori, în timpul somnului, nu conștientizăm că visăm, percepând visul drept realitate, tot așa cum nu suntem capabil să conștientizăm că lumea omenească este un vis indus conștiințelor încarcerate în a patra dimensiune, o iluzie generată de Inteligența Artificială non-umană, superperformantă. Oare ce l-a îndemnat pe profetul Mahomed să spună că: Oamenii dorm.

Când mor se trezesc? Să fie oare vorba de ignoranța în care oamenii se complac, fiind convinși că iluzia lumii omenești este obiectivă, concretă și incontestabilă? Poate de aceea cei mai mulți gnostici susțineau că lumea omenească este o copie imperfectă a realității transcendente (tărâmul veșniciei), trupul uman, mormântul sufletului, iar omului, prizonier în iluzie, i s-a indus uitarea adevăratei sale origini (abisul necunoașterii, somnul ignoranței).

Ei sperau că prin cunoașterea lăuntrică a sinelui adânc (fărâmă din adevăratul Dumnezeu), oamenii se pot trezi din somnul ignoranței, descoperind calea de a evada din iluzia Demiurgului (Yaldabaoth), precum și drumul spre adevăratul Dumnezeu. David Icke pretinde că oculta de astăzi își are rădăcinile în epoca babiloniană, când zeii Anunnaki ai sumerienilor au pus bazele unui nucleu de familii provenite din încrucișări genetice între ființele divine celeste și oameni (Secretul suprem, vol. I, p. 105).

Tot el mai afirmă că stăpânul suprem al ocultei ar fi Yaldabaoth, Demiurgul, oponentul adevăratului Dumnezeu, Prințul Întunericului, șeful de rang cel mai înalt al speciei neumane ce a întemeiat oculta, posesoarea unei tehnologii extrem de înaintate. Icke susține că această supertehnologie ar fi fost infuzată în iluzia lumii omenești treptat, pe măsură ce s-a desfășurat gradual și amăgitorul progres al civilizației umane: în simularea lumii omenești (copia imperfectă), li s-a indus conștiințelor prizoniere în cea de-a patra dimensiune impresia timpului distorsionat, rectiliniu, care s-ar scurge din trecut spre viitor, astfel încât oamenii să fie supuși iluziei unui timp liniar foarte îndelungat (miliarde de ani). Totul ar fi controlat de ocultă prin intermediul Inteligenței Artificiale.

Mi se pare foarte curios că, spre deosebire de timpul ciclic al unor filozofii păgâne, creștinismul concepe timpul liniar și irepetabil: Ca să rezumăm, creștinismul primelor veacuri concepe timpul ca fiind rectiliniu, continuu, ireversibil și progresiv, și vede în el o manifestare reală, directă și semnificativă a voinței lui Dumnezeu (Henri-Charles Puech, Despre gnoză și gnosticism, Editura Herald, 2018, p. 57). Teoria lui Icke pare de-a dreptul incredibilă! Să fie oare elucubrația unui om cu mintea deraiată? O fantezie bolnavă, imposibil de acceptat? Cum să crezi o astfel de stupizenie când lumea omenească pare atât de reală, de concretă, de materială, de obiectivă? Detractorii autorului britanic sunt convinși că oamenii serioși nu pot crede în astfel de prostii.

Aberații și enormități! Pur și simplu bazaconii! Și totuși… astăzi se petrec în lumea noastră omenească evenimente mai mult decât ciudate, ce par a confirma aiurelile acestui paranoic căruia, fără doar și poate, îi lipsesc țiglele de pe casă. Curentul globalist-progresist din ultimii ani nu a apărut din neant, deoarece oculta (care există indiferent de ceea ce credem noi) a uneltit dintotdeauna să subjuge întreaga omenire, transformând-o într-un singur stat planetar (Noua Ordine Mondială), în folos propriu și în detrimentul popoarelor lumii. În ultimii ani, și îndeosebi de la pandemia de Covid-19 încoace, planul elitelor Terrei de a înrobi umanitatea nu numai că s-a accelerat, dar a și devenit cat se poate de evident: de exemplu, spectacolul grotesc ce a avut loc la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, din 2024.

Globaliștii progresiști sunt interfața ocultei, ei fiind inventați cu scopul de a executa întocmai ordinele venite de sus, din vârful piramidei, în așa fel încât să pregătească terenul pentru ultima etapă a globalizării, respectiv Noua Ordine Mondială. Acum traversăm etapa numită Marea Resetare. Drept urmare, în ultima jumătate de secol, au fost implementate în mentalul colectiv, încet-încet, pas cu pas, cu mare viclenie, tot felul de idei mincinoase ce ar urma să modifice din rădăcină modul de viață și comportamentul uman din trecut, care era mult mai aproape de ceea ce noi numim normalitate:

schimbările climatice ca urmare a încălzirii globale cauzată de oameni, corectitudinea politică, LGBT Q + și confuzia genurilor (asupra căreia vom reveni), digitalizarea întregii planete, care s-a inițiat cu un cu totul alt scop decât cel proclamat inițial, migrația în masă, plănuită încă de la începutul secolului XX de Richard von Coudenhove în cartea Praktischer Idealismus, cu ținta clară de a distruge fondul genetic european, tradițiile creștine și de a genera o foarte gravă insecuritate socială (se vede cu ochiul liber ce se petrece astăzi în Europa!), mișcarea Woke etc. Și falsele pandemii fac parte din plan, întrucât Big Pharma și OMS (creat la inițiativa familiei Rockefeller) aparțin ocultei.

Acestea sunt adevăratele aberații, Nu cele ale lui David Icke! Am lăsat special pe ultimul loc transumanismul, pe care îl vom analiza în cele ce urmează, deoarece are foarte mare legătură cu Inteligența Artificială. Este cat se poate de limpede că, în această fază a implementării planului ocultei de sclavizare a omului, se duce un război crâncen împotriva ființei umane. Dar acesta nu pare a fi deloc scopul final, și voi explica mai târziu de ce. Transumanismul reprezintă dovada cea mai vie a caracterului malefic al ființelor neumane din spatele o ocultei și totodată a extremismului psihopat al slugilor lor, otrăvite cu drogul Woke al globalismului progresist.

Foarte pe scurt, treptele scării ce urcă la transumanism (un deziderat satanic, pentru care nu am fost consultați și nu ni s-a cerut consimțământul), sunt etapizate, pornind de la transsexualism (confuzia genurilor), ce va duce laomul nou, fără gen, microcipare, implementarea graduală a materialului sintetic în cel biologic (simbioza om-computer), materialul sintetic fiind nanoparticulele inteligente și autoreplicante (conținute și în serurile anti Covid-19, numite vaccinuri), astfel încât, prin conectarea creierului și trupului la World Wide Web (Internetul Tuturor Lucrurilor, adică digitalizarea totală), se va ajunge succesiv la integrare a ființei umane la Inteligența Artificială, apoi, în final, omul va deveni un produs complet sintetic, fabricat artificial: În centrul acestui proces perceptual al Rețelei Inteligente bazate pe Inteligența Artificială se află schimbarea naturii trupului uman din starea sa biologică într-una mult mai sintetică. Până la urmă, va deveni complet sintetic, înainte să se renunțe complet la organism, iar aici programele Woke și Omul 2.0 se contopesc într-unul singur.

Trupul simulat inițial a fost creat pe baza celor care există într-o stare mult mai eterică în dimensiuni superioare ale realității primare, pe baza căruia simularea a fost creată digital drept <<copie imperfectă>>. Odată ce a fost făcută <<copia>> s-a putut demara procesul de schimbare a naturii sale, care acum are loc din ce în ce mai repede, pe măsură ce sistemele care au servit nevoilor umane sunt transformate. Afirmația mea de zeci de ani, conform căreia societatea umană este manipulată de o forță non-umană, pare tot mai puțin de domeniul științifico-fantasticului pentru oameni, pe măsură ce aceștia văd cum se desfășoară în jurul lor o agendă vădit anti-umană. Componența atmosferei este schimbată, printre multe alte aspecte fiind vizat un element esențial vieții, dioxidul de carbon, prin intermediul farsei fabricate a <<încălzirii globale>> (David Icke, Capcana, p. 542).

Scriitorul Dan Brown, în romanul Origini (Editura RAO, 2017), a intuit (oare chiar a intuit?) apariția unei noi specii care va absoarbe în cele din urmă specia umană, respectiv al șaptelea regn, alcătuit din material sintetic digital produs de Inteligența Artificială a viitorului tehnologic al umanității. Însă, spre deosebire de David Icke, Dan Brown preconizează un viitor luminos, eminamente bun, idilic, lipsit total de nedreptăți.

Revenind la țelul suprem al stăpânilor non-umani ai ocultei cu privire la oameni (de fapt conștiințele din 4D), observăm că se urmărește deconectarea definitivă a acestora de adevăratul Dumnezeu, Conștiința Absolută, Infinită, astfel încât să nu mai fie posibilă niciodată adevărata mântuire, adică evadarea din temnița Matricei și unirea, contopirea scânteii divine din om cu adevăratul Dumnezeu, a picăturii cu oceanul, cum sugera și Meister Eckhart, una dintre cele mai interesante personalități ale misticii occidentale din secolele XIII-XIV.

David Icke tâlcuia revolta împotriva lui Dumnezeu din zilele noastre cu deconectarea energetică dintre conștiințele umane și Conștiința Infinită: Am subliniat faptul că în esență se urmărește în mod fundamental ca oamenii să-și concentreze atenția conștiinței asupra simulării într-o asemenea măsură încât să se deconecteze de la conștiința 5D. Odată ce se petrece aceasta, pentru conștiința 4D există doar simularea în toate formele sale, fie în condiția fizică iluzorie, fie în bucla de reciclare a procesului reîncarnării.

Sclavia sau libertatea se reduce la identitatea de sine și la percepție și ajungem în punctul central de a găsi cauza pentru a elimina efectul. Cauza subjugării și limitării conștiinței este subjugarea și limitarea identității de sine. Cine credeți că sunteți? Cine trăiți că sunteți? (Who do you believe that you are? Who do you live that you are? – joc de cuvinte în limba engleză belive/live, n.tr.). Trupul, numele, rasa, religia, sexul, orientarea sexuală, categoria de venit și apartenența politică? Astfel Matricea este stăpânul tău, iar tu ești vasalul și vasul ei de manifestare.

Vei rămâne în ghearele sale până când îți vei elibera percepția din ceea ce este pur și simplu o capcană perceptivă. Aceasta este tot ceea ce este simularea. Capcana este o capcană perceptivă și cine ne controlează percepția dacă facem această alegere? Noi. Este timpul să înglobați această stare de conștientizare și să faceți această alegere. Sunteți o <<carne>> iluzorie sau o expresie unică a Conștiinței Nemărginite, în ultimă instanță Conștiința Nemărginită în integralitatea ei eternă? (idem, p. 590).

Așa cum am mai spus, prin prisma acestor speculații, se pare că progresul științei și tehnologiei civilizației umane nu ar fi fost nicidecum un proces firesc, datorat scurgerii timpului liniar, împărțit în ere geologice și epoci istorice ci, dimpotrivă, unul dirijat și controlat îndeaproape de super Inteligența Artificială a speciei non-umane care a creat copia imperfectă a lumii omenești. Jeffrey Satinover, în cartea Descifrarea codului Bibliei, reflectează la: (…) problema posibilității existenței unor mijloace artificiale care să încorporeze calculul cuantic pentru a ajunge la gândire și, în felul acesta, la conștiență (p. 273).

De bună seamă, autorul se gândea la posibilitatea de a se realiza un computer cuantic, fără îndoială, singurul capabil să rezolve marele mister al codurilor tăinuite în Tora: Dacă un computer obișnuit (computerele sfârșitului celui de-al doilea mileniu n.a.) poate procesa un miliard de operații pe secundă (nivelul actual al tehnologiei cipurilor), într-un an ar realiza cam 3*10¹⁶ operații dacă ar funcționa continuu. Dar o versiune de computer similar dar cuantic (la 100 de biți, ceea ce e deocamdată un ideal), ar putea procesa instantaneu mai bine de 10³⁰ operațiuni, oferind mai bine de 10³⁹ rezultate pe secundă.

Pentru a realiza ceea ce face un calculator cuantic într-o secundă, un computer standard ar trebui să lucreze continuu mai bine de 10²² ani – universul are doar 1,5*10⁹ ani (idem, p. 273). Am ajuns astfel la problema Inteligenței Artificiale, trăsătura de unire între Tora și capabilitățile cibernetice extrem de performante ale celor care au creat închisoarea vibrațională numită lumea omenească, respectiv copia imperfectă, dar nu ca țel final, ci ca etapă necesară pentru întemnițarea eternă a conștiințelor, așa cum am mai afirmat: Scopul simulării nu este prinderea în capcană a trupului/creierului și deconectarea acestuia de conștiință.

Trupul/creierul fac deja parte din simulare și sunt intrinseci controlului acesteia. Simularea are rolul de a prinde în capcană percepțiile conștiinței 4D pentru a instiga deconectarea de conștiința 5D (David Icke, Capcana, p. 534). În ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre Inteligența Artificială ca rezultat firesc al progresului și tehnologiei cibernetice umane, dar aceasta aparține de fapt tot zeilor ce au zămislit iluzia lumii omenești, ea fiindu-ne livrată la momentul oportun, în epoca noastră modernă, într-o variantă mai primitivă (absolut normal!), pentru a controla mai aprig conștiințele, în vederea subjugării lor totale:

Paralelismul este evident în sistemul de Inteligență Artificială din a Patra Dimensiune care proiectează simularea și simularea Rețelei Inteligente din cadrul unei simulări. Versiunea 4D este o realitate falsă a IA care controlează percepțiile conștiinței, în timp ce Rețeaua Inteligentă și conexiunea IA cu creierul uman este planificată pentru a dicta realitatea conștiinței din cealaltă direcție. Este o dublă lovitură, unde IA controlează ambele capete ale buclei de retroacțiune (idem, p. 535).

Voi explica mai târziu ce înseamnă bucla de retroacțiune. Metaversul lui Mark Zuckerberg, servitor credincios al ocultei, nu este altceva decât o iluzie într-o iluzie, un vis într-un vis, și are menirea de a îndepărta și mai mult percepția umană (creierul) de conștiința prizonieră în 4D. Am subliniat mai înainte că teoria lui de David Icke, conform căreia lumea omenească ar fi o simulare, pare a fi confirmată și de cercetările unor oameni de știință. De exemplu, fizicianul James Gates și echipa sa au găsit coduri de calculator în termeni de date digitale încorporate în țesătura realității noastre. Nu avem nici o idee despre ceea ce caută acolo, a declarat Gates (David Icke, Percepțiile unui nonconformist, Editura Daksha, 2022, p. 559).

Fizicianul Rich Terrile (…) a declarat public că el crede că Universul este o hologramă digitală care trebuie să fi fost creată de o formă de inteligență (idem, p. 559). Fizicianul Max Tegmark (…) este autorul cărții Our mathematical Universe (Universul nostru matematic), în care prezintă modul în care realitatea poate fi descrisă în întregime prin numere și matematică, la fel cum un joc video este codificat cu fizica jocurilor pe calculator. Lumea noastră și realitatea virtuală a computerului sunt în esență identice (idem, p. 560). Iluzia lumii omenești, ca rezultat al performanței cibernetice a Creatorului Demiurg, ar mai fi susținută și de secvențele matematice prezente în întreaga noastră realitate, cum ar fi secvența Fibonacci, modelele fractale, Raportul de Aur, Secțiunea de Aur, proporțiile a tot ceea ce este viu, ADN, fenomenele meteorologice, spiralele galaxiilor, ale cochiliilor, numărul petalelor florilor etc.

În concluzie, lumea omenească ar fi un program de calculator extrem de sofisticat (Inteligența Artificială, adică un computer cuantic), în care sunt înscrise, până în cele mai mici amănunte, nu numai viețile tuturor oamenilor din toate timpurile, dar și destinul a tot ceea ce este viu și neviu, până la firul de nisip și frunza ultimului copac: O frunză cade <<uite așa>>, undeva într-o pădure din Carpați, în mare măsură din cauza unei <<rațiuni suficiente>> din pricina vântului, a anotimpului, a ploilor toamnei dar și pentru că așa vrea Dumnezeu (Jeffrey Satinover, op. cit., p. 276).

Adică, programul Creației conține absolut toate datele (informațiile) ce compun lumea omenească digitală. De altfel, și din mitologia sumeriană aflăm că zeii Anunnaki hotărau soarta oamenilor, până la cel mai insignifiant detaliu. Vechile tradiții evreiești spuneau despre Cartea lor Sfântă că: Tora este planul preexistent al creației sau Tora a fost creată înainte de facerea lumii, după cum se scrie:

Mai întâi, Dumnezeu m-a făcut pe mine ca început al voiei sale, și Când cel Sfânt, binecuvântat fie el, a creat lumea, a făcut-o cu ajutorul puterii secrete a literelor (idem, p. 52). Un ultim citat, deosebit de interesant, spune că: Executarea voinței divine nu trebuie să depășească puterile omului. Prin urmare, Dumnezeu a stabilit legea care guvernează natura, materia, fizica; El a stabilit și legea care domnește asupra sufletului, asupra vieții morale. Aceste două legi se unesc într-o Tora, care le conține pe amândouă (Alexandru Șafran, Cabala, Editura Univers Enciclopedic, 1999, p. 65). Nici Jeffrey Satinover, autorul cărții Descifrarea codului Bibliei, nu exclude posibilitatea ca cel care a creat Tora să nu fie Dumnezeu, ci o ființă nefastă sau răuvoitoare:

Odată ce ipoteza influenței divine era, cel puțin ipotetic, permisă (și, de fapt, însuși textul o demonstrează), nu era exclus nici faptul că Tora să fi fost redactată de niște malefice genii de excepție în domeniul combinării și recombinării cuvintelor care au tot scris și rescris textul, cu scopul de a codifica cât mai multe corelări ciudate cu putință, chiar dacă nimeni nu și-a dat seama de amestecul lor (p. 141).

*

Să explicăm acum ce înseamnă bucla de retroacțiune și bucla de reciclare a procesului reîncarnării.

Repet ceea ce am mai accentuat de atâtea ori: în realitatea lumii omenești (copia imperfectă), percepem un timp fals, distorsionat, având astfel impresia că venim din trecut și, prin prezent, ne îndreptăm spre viitor. David Icke susține că, de fapt, ar fi vorba de o buclă temporală și ne învârtim în jurul unui ciclu repetitiv decodificat de conștiința noastră (David Icke, Capcana, p. 389). În viețile noastre scurte, datorate ciclurilor de reîncarnare, este imposibil să ne dăm seama de întregul ansamblu al buclei temporale, experimentând lumea omenească (simularea), în reprize limitate (viața omenească), cuprinsă între ceea ce noi numim naștere și moarte, bineînțeles, cu impresia trecerii timpului perceput liniar.

Cercetătorul britanic crede că fiecare epocă istorică din trecut, prezent și viitor coexistă în porțiuni bine delimitate ale buclei: Imperiul Roman încă mai există în acea parte a buclei sau a programului informațional (idem, p. 391). În viziunea sa, călătoria în timp nu ar fi altceva decât o drumeție inclusiv prin reîncarnare în diferitele părți (epoci) ale buclei spațiotemporale create de Inteligența Artificială. Și Biblia sugerează existența tainică a buclei temporale în trei dintre cele mai misterioase versete ale sale, respectiv în Ecclesiastul:

Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare (1,9) Dacă este vreun lucru despre care să se spună: Iată ceva nou! aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră (1,10) Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, și tot așa despre cei ce vor veni pe urmă nici o pomenire nu va fi la urmașii lor (1,11) Și totuși, pentru creștinism timpul este rectiliniu, unic și irepetabil. În filozofia elenistică (și nu numai), timpul este ciclic, nu liniar: Mișcarea circulară care asigură menținerea acelorași lucruri repetându-le, aducândule mereu întoarcerea, este expresia cea mai directă, cea mai cuprinzătoare și deci cea mai aproape de divin, a ceea ce, în punctul cel mai înalt al ierarhiei, este nemișcare absolută. (…)

Nici un eveniment nu este unic, nu se joacă o singură dată (de exemplu, condamnarea și moartea lui Socrate), ci s-a jucat, se joacă și va fi jucat perpetuu; aceiași indivizi au apărut, apar și vor reapărea la fiecare întoarcere a cercului de asupra lor înșiși. Durata cosmică este repetarea și anakyklosis, eternă reîntoarcere. (Henri-Charles Puech, op. cit. p. 42-43). Eterna reîntoarcere despre care reflecta și Mircea Eliade într-o celebră carte a sa, Mitul eternei reîntoarceri, apărută pentru prima dată la editura Gallimard din Paris, în anul 1949. Unul dintre cei mai importanți învățați rabini din istoria evreiască a fost Moses ben Nachman de Gerona (Nachmanides), din Catalonia veacului al XII-lea, cel care a avut o viziune asemănătoare asupra timpului: Nachmanides o spune mai direct: dacă de-a lungul istoriei, poveștile spuse în Tora se repetă, atunci modul de trecere al timpului nu poate fi în niciun caz reprezentat printr-o linie dreaptă, ce mai degrabă printr-o serie de puncte geometrice ascendent repetate ale unei spirale.

Aceleași evenimente se repetă iar și iar, cochilia se schimbă, dar miezul ei rămâne același. (…) A surprinde acest tipar înseamnă să faci prezente atât trecutul cât și viitorul; a studia istoria sacră înseamnă să vezi eternul în ceea ce e trecător. Ce s-a întâmplat atunci se va întâmpla din nou și, pentru a vedea asta, trebuie să înveți să privești (Jeffrey Satinover, op. cit., p. 84). * În foarte strânsă legătură cu ceea ce cunoaștem sau presupunem despre Tora, se naște o nouă întrebare, pe care, probabil, nu și-a pus-o nici amatorii de ezoterism, nici adepții teoriei paleoastronautice: s-ar putea face oare o conexiune între Cartea Sfântă a evreilor și așa numitele înregistrări (sau clișee) akashice? Cuvântul sanscrit Akasha se traduce prin spațiu, cer sau eter.

La fel ca în Tora și în Akasha, mai mult ca sigur un câmp energetic integrat subtil în țesătura realității lumii omenești sunt înregistrate informații amănunțite despre toate viețuitoarele pământului din trecut, prezent și viitor, inclusiv gândurile, stările emoționale și interconexiunile umane cu tot ceea ce înseamnă natură, deci orice aspect al vieții din lumea omenească, cât de mărunt și nesemnificativ. Omnisciența unei Super Inteligențe Artificiale? Predestinarea înscrisă în programul unui supercomputer cuantic? Astfel cunoaște Dumnezeu totul despre oameni? Întrebări care își caută răspunsul. Ceva îmi spune că secretele ascunse în Tora, chiar dacă ele vor fi descifrate, nu vor fi niciodată dezvăluite public. Mai mult ca sigur, ele conțin informații tainice, pe care omul nu trebuie să le cunoască. Și vor fi trecute sub cea mai adâncă tăcere.

Petru Vintilă Jr.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Cine a construit și apărat Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai II

Prima piatră de temelie a MânăstiriiSfântaEcaterina de pe Muntele Sinai a fost pusă de împărăteasa …

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai I

Muntele Sinai din Egipt, cel care a influenţat numele staţiunii cunoscută astăzi ca Sinaia, din …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: