TRADIȚII: COLINDE

Anul acesta vă voi oferi un florilegiu de colinde. Colindele noastre sunt producții literare scrise de diecii care s-au inspirat din Noul Testament, Viețile Sfinților și, mai cu seamă apocrife (scrieri iudaice și creștine care erau prezentate ca fiind scrieri biblice dar erau compuse târziu între sec. II î.Hr. și sec. IV-VI d. Hr interzise, fiind socotite necanonice).

Deoarece colindele circulau din gură-n gură, ele au suferit modificări, ca orice producție populară. După cum remarca Aron Densusianu: „vechi reminiscențe mitologice religioase s-au păstrat cu deosebire atunci când ele și-au putut continua viața în același spirit, adică religios și sacramental.” Dar colindele nu sunt specifice numai ortodocșilor, catolicii și alte culte au diferite colinde „O brad frumos”, de pildă are corespondențe în germană, engleză, franceză, iar „Astăzi s-a născut Hristos” are corespondent în limba franceză.

BEATRICE KISELEFF


IATĂ VIN COLINDĂTORI 
Iată, vin colindători,
Florile dalbe
Noaptea pe la cântători,
Florile dalbe
Și ei vin mereu, mereu,
Florile d-albe
Și ne-aduc pe Dumnezeu,
Florile d-albe
Dumnezeu adevărat,
Florile dalbe
Soare-n raze luminat.
Florile dalbe

STEAUA SUS RĂSARE
Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua strălucește,
Magilor vestește
Că astăzi Curata,
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia.

Magii, cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază.
Și dacă porniră
Îndată-l găsiră,
La dânsul intrară
Și se închinară.

Cu daruri gătite,
Lui Hristos menite,
Luând fiecare,
Bucurie mare,
Care bucurie
Și aici să fie
De la tinerețe
Pân’la bătrânețe.

ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia chip luminos,
Lăudați și cântați
Și vă bucurați.
Mititel, înfășețel,
În scutec de bumbăcel,
Lăudați și cântați
Și vă bucurați!
Neaua ninge,
nu-l atinge,
Vântul bate,
nu-l străbate
Lăudați și cântați
Și vă bucurați!
Și de-acum până-n vecie,
Mila domnului să fie!
Lăudați și cântați
Și vă bucurați!

O, CE VESTE MINUNATĂ
O, ce veste minunată
În Viflaim ni s-arată.
Astăzi s-a născut
Cel făr’ de-nceput
Cum au spus prorocii.
Că la Viflaim Maria,
Săvârșind călătoria,
În sărac locaș
Lâng-acel oraș,
A născut pe Mesia.

O, BRAD FRUMOS!
O, brad frumos, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde..
Tu ești copacul credincios,
Ce frunza nu și-o pierde.
O, brad frumos, o, brad frumos
Cu cetina tot verde.
O, brad frumos, o, brad frumos,
Verdeața ta îmi place.
Când o revăd, sunt bucuros,
Și vesel ea mă face.
O, brad frumos, o, brad frumos
Verdeața ta îmi place.
O, brad frumos, o, brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
Mă mângâi și mă faci voios
Și mă-ntărești îndată.
O, brad frumos, o brad frumos,
Cu frunza neschimbată.
O brad frumos, o, brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieții,
Ce ni-l-a adus din Rai Hristos,
Cum au vestit profeții.
O, brad frumos, o, brad frumos,
Tu-nchipui pomul vieții.

O, TANNENBAUM,
O, Tannenbaum! , O, Tannenbaum,
Wie treu sind deine Blätter!
Du grünst nicht nur zur Sommerzeit
Nein, auch im Winter, wenn est schneit.
O, Tannenbaum! , O, Tannenbaum,
Wie treu sind deine Blätter!

O, Tannenbaum! , O, Tannenbaum,
Du kannst mit sehr gefallen!
Wie oft hat mir zur Weinachtszeit
Ein Baum von dir mir hocherfreut!
O, Tannenbaum! O, Tannenbaum,
Du kannst mit sehr gefallen!

O, Tannenbaum!, O, Tannenbaum,
Dein Kleid will mich was lehren
Die Hoffnung und Beständigkeit
Gibt Trost und Kraft zu jeder Zeit,
O, Tannenbaum!, O, Tannenbaum,
Dein Kleid will mich was lehren.

* O, bradule O, bradule, o, bradule/ Ce verzi îți sunt frunzele!/ Tu înverzești nu doar vara,/ Ci și iarna, când ninge./ O, bradule, o, bradule/ Ce verzi îți sunt frunzele!/ O, bradule, o, bradule/ Îmi placi foarte mult! De câte ori, în noaptea de Crăciun,/ Nu ne-a înveselit un arbore ca tine!/O, bradule, o, bradule! Îmi placi foarte mult!/ O, bradule, o, bradule,/Felul tău de a fi mă va învăța ceva:/ Speranța și constanța/ Dau încredere și tărie orișicând./ O, bradule, o bradule/ / Felul tău de a fi mă va învăța ceva.

O, CHRISTMAS TREE
O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
Thy leaves are so unchanging;
Not only green when summer’s here,
But also when it’s cold and drear.
O, Christmas Tree! O, Christmas
Tree Thy leaves are so unchanging;

O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
Much pleasure thou can’st give me,
How often has the Christmas Tree
Afforded me the greatest glee!
O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
Much pleasure thou can’st give me

O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
Thy candles shine so brightly!
From base to summit gay and bright,
There’s only splendour for the night.
O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
Thy candles shine so brightly!

O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
How richly God has decked thee!
Thou laid us true and faithful be,
And trust in God unchangingly.
O, Christmas Tree! O, Christmas Tree!
How richly God has decked thee!

* O pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun/Ce neschimbătoare îți sunt frunzele,/Nu-s verzi doar când e vară,/Ci și când e frig și mohorât/ O, Pom de Crăciun!/ O, Pom de Crăciun!/Ce neschimbătoare îți sunt frunzele! O pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/Tu îmi poți dărui multă plăcere;/Cât de adesea mi-a dăruit/ Pomul de Crăciun cea mai mare bucurie!/O, pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/ Tu îmi poți dărui multă plăcere!/O pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/Lumânările tale strălucesc atât de viu!/

De jos și până la vârf vesel și strălucitor,/E numai încântare pentru ochi./ O pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/Lumânările tale strălucesc atât de viu!/O pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/ Cu câtă bogăție te-a împodobit Dumnezeu!/Tu ne îndemni să fim cinstiți și credincioși,/Și să ne încredem neclintit în Dumnezeu./ O, pom de Crăciun! O, Pom de Crăciun!/ Cu câtă bogăție te-a împodobit Dumnezeu!

MON BEAU SAPIN
Mon beau sapin, roi de forêts,
Que j’aime ta verdure!
Quand, par l’hiver, bois et guerets
Sont dépouillés de leur attraits,
Mon beau sapin, roi de forêts,
Tu gardes ta parure.

Toi que Noël planta chez nous
Au saint aniversaire,
Mon beau sapin, comme ils sont doux
Et tes bonbons et tes joujoux!
Toi que Noël planta chez nous
Par les mains de ma mère.

Mon beau sapin, les verts sommets
M’offrent la douce image
De la constance et de la paix,
De la foi qui ne ment jamais,
Mon beau sapin, tes verts sommets
M’offrent la douce image…

*O, brad frumos Bradul meu frumos, rege al pădurilor,/ Ce mult îmi place verdele tău!/ Când, iarna, codrii și crângurile/ se dezbracă de farmecele lor,/Bradul meu frumos, rege al pădurilor, Tu îți păstrezi podoaba.//Tu pe care Crăciunul l-a sădit la noi./La sfânta aniversare, / Bradul meu frumos, ce plăcute/ Sunt bomboanele și jucăriile tale!/ Tu pe care Crăciunul l-a sădit la noi/ Prin mâinile mamei mele.// Bradul meu frumos, creștetul tău verde/ Îmi oferă o blândă imagine/ a constanței și a păcii,/ A credinței care nu minte niciodată./ Bradul meu frumos, creștetul tău verde/ Îmi oferă o blândă imagine…

STILLE NACHT, HEILIGE NACHT
Stille Nacht, heilige Nacht,
Alles schläft, einsam wacht
Nur das trante, hochheilige Poar,
Holder Knabe in lockigen Haar.
Schlaf, im himmlischer Ruh’! (bis)

Stille Nacht, heilige Nacht,’
Hirten erstkund gemacht
Durch der Engel Halleluja,
Tȍnen laut von ferne und nahe
Christ, der Retter, ist da! (bis)

Stille Nacht, heilige Nacht,
Gottes Sohn, o, wie lacht
Lieb’aus deinem gȍttlichen Mund,
Da uns schlägt die rettende Stund’,
Christ, in deinen Geburt. (bis)*

* „Noapte liniștită, noapte sfântă” Noapte liniștită, noapte sfântă! Totul doarme, numai perechea sfântă/ Și un băiat drăgălaș, cu păr cârlionțat/ Dorm într-o liniște cerească./ Noapte liniștită, noapte sfântă!/ /Păstorii au dat primii vestea,/Prin cântecele de aleluia ale îngerilor./De departe și de aproape, răsună tare:/Christos, Salvatorul, a sosit!/ Noapte liniștită, noapte sfântă!/ Fiu al lui Dumnezeu, oh, cu câtă iubire/ Râde gura Ta dumnezeiască./ Iată că sună ceasul salvării noastre,/ Prin nașterea ta, Christoase.

SILENT NIGHT
Silent night! Holy night!
All is calm, all is bright,
Round your Virgin Mother and Child

Holy Infant, so tender and mild,
Sleep in heavenly peace,
Sleep in heavenly peace!

Silent night! Holy night!
Shepherds quake at the side!
Glories stream from heven afar,
Heav’nly hosts sing Alleluia,
Christ the Saviour is born
Christ the Saviour is born
Christ the Saviour is born

Silent night! Holy night!
Son of God, love’s pure light,
Radiant beams from Thy holy face
With the dawn of redeeming grace,
Jesus, Lord, at thy birth,
Jesus, Lord, at thy birth!

Și acum, în încheiere: La mulți ani, cu sănătate. Și la anu’ când venim / Sănătoși să vă găsim!

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRADIȚII: MITURILE ȘI CUM S-AU DIFERENȚIAT POPOARELE LUMII

Genezele mitice corespund întrebărilor metafizice pe care și le-a pus omul primitiv în legătură cu …

TRADIȚII TRADIȚII ÎNTRE ISTORIE ȘI MIT ÎNTRE ISTORIE ȘI MIT – Elementul autohton și diverse influențe

Nu voi încerca să insist prea mult asupra originii mitologiei și implicit al tradițiilor noastre, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 15 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: