ACASĂ / ARTICOLE / MITOLOGIE ȘI FOLCLOR ROMÂNESC / TRADIȚII: MITURILE ȘI CUM S-AU DIFERENȚIAT POPOARELE LUMII

TRADIȚII: MITURILE ȘI CUM S-AU DIFERENȚIAT POPOARELE LUMII

Genezele mitice corespund întrebărilor metafizice pe care și le-a pus omul primitiv în legătură cu tot ce era în jurul lui: ce este lumea și care sunt stihiile ei? (cosmogonia); cine a făcut această lume? (teogonia); când și de ce s-au diferențiat popoarele lumii? (etnogonia);care este rostul sexualității? (erotogonia); în ce relații se află ordinea și legitatea firească a naturii față de ordinea și legitatea spiritului uman? (nomogonia) etc.


„Goniile mitice integrate într-o mitologie etnică au alcătuit primele răspunsuri sistemice care s-au dat stadiului inițial de cunoaștere istorică a vieții pe pământ; /…/ și seria răspunsurilor continuă să se dea în istoria filozofiei și a culturilor. Mitologii și istoricii mitologiilor consideră mitogoniile drept primele trepte ale oricărei filozofii etnice, al căror conținut se îmbogățește mereu prin creația permanentă a miturilor și autoreglare sistemică a mitologiilor. (Romulus Vulcănescu, Mitologie română) Și continuă: Explicația mitogoniilor este eminamente realist-fantastică, deoarece, pe de o parte își inventează obiectul (realitatea subiectiv-fantastică) și, pe de altă parte, o interpretează la modul obiectiv. Prin interpretarea obiectivă a unei surse subiective, mitologia își crează astfel obiectul propriei ei cunoașteri. Realitatea subiectivă dependentă de imagnație devine forma cea mai accesibilă a cunoașterii imediate”.

Vulcănescu împarte mitogoniile în principale și secundare. În mitogoniile principale înscriindu-se: teogonia, cosmogonia, antropogonia, erotogonia, etnogonia și nomogonia. Iar în mitogoniile secundare se include: fitogonia și zoogonia (derivate sau implicate ale cosmogoniei) teknogonia sau creația instrumentelor, obiectelor și articolelor (ca derivată și implicată a teogoniei și cosmogoniei) etc.

Ei bine, în numărul de astăzi al revistei vă propun câteva legende etnogonice, din folclorul românesc, care încearcă să explice originea denumirilor și a organizării structurilor statale: Transilvania (Ardeal), Moldova și Țara Românească.
După retragerea administrației și armatei romane din provincia lui Aurelian, a urmat o lungă perioadă de organizare, în prima fază într-o rețea reticulară de micro și macrounități românești. Prin „ țara românească”, ne explică Vulcănescu, „înțelegem trei forme relativ diferențiate sub raportul structurii lor statale românești, a particularităților economicogeografice și a integrării lor într-o unitate istorică atotcuprinzătoare a poporului român”.

1.Imediat după retragerea romană, s-au format unități mici, autonome, de viață economică locală, numite „țări”, mai întâi de tipul judițiilor, apoi al cnezatelor, voivodatelor și „republicilor”, de care amintește mai târziu, Dimitrie Cantemir. Ele poartă de cele mai multe ori numele celor care le-au întemeiat, civilizat sau salvat de la mari primejdii. Iată câteva legende mitice și tradiții istorice, cunoscute deocamdată, referitoare la întemeietorii acestor stătulețe autonome: Țara Bârsei vine de la numele unui cioban, Bârsan, întemeietorul primei așezări pastorale; Țara Vrancei de la numele Vrâncioaiei (o bătrână, ai cărei feciori, în număr de șapte, l-au ajutat pe Ștefan cel Mare în luptă). Țara Pădurenilor poartă numele ocupației celor care lucrau în munții împăduriți.

2. A doua formă, este a Țărilor Românești, unități mari de viață etno-istorică, ceea ce au reprezentat mai târziu, provinciile istorice, după cum subliniază Romulus Vulcănescu.

3. Cea de a treia formă este Țara Românească, țară mare, atotcuprinzătoare, a provinciilor istorice românești.

B. P. Hasdeu, în dicționarul său etimologic, face o analiză aprofundată a etnonimului Transilvania în legătură cu etnonimul Ardeal. După ce descrie ce este Ardealul, din ce părți este compus și care-i sunt hotarele, critică unele etimologii latine și celtice ale cuvântului Ardeal, socotindu-le neserioase, susținându-și propria etimologie: „Ardeal este din punct de vedere etimologic maghiarul Erdély, care vine la rândul său din érdo „silva”. După cum a noastră Țară Muntenească sau Muntenia, „Alpina”, se zice în actele latine ungurești din veacul de mijloc „Transalpina”, tot așa în loc de „silvania” s-a zis atunci „Trans-Silvania”, și explică, mai departe că numele românesc ar fi fost „Codrul” pe care ungurii, așezându-se în Panonia, îl tălmăciseră în Erdély”, denumire împrumutată de românii, care uitaseră de numele lui românesc. Și continuă cu o serie de presupuneri, că probabil, o parte din Transilvania se numea Codrul; Moldova avusese și ea un ținut Codrul; și Țara Românească avea Codrul ei, județul Teleorman; și o parte din Banat, ai cărui locuitori își zic codreni, evident, datorită Codrului în care trăiau și munceau.

Bolintineanu consideră că numele Ardealului este de origine pelasgă, nume care a supraviețuit până târziu în limba greacă și latină, după numele unui fiu al lui Vulcan (Hephaistos în greacă), Ardalus (Ardalos). Și, Vulcănescu zice, că s-au formulat și alte ipoteze, mai recent, dar, oricare ar fi etimologia presupusă, semnificația cuvântului Ardeal este de teren înalt împădurit (cu brazi) sau podiș acoperit cu un codru imens, cum reiese din toate ipotezele, inclusiv cea maghiară. Ipoteze susținute și de descoperirile arheologice.

Mitul legendar al Ardealului, în structura lui epică, prezintă o viziune inedită a topomiturilor celor trei Țări Române.

Una dintre legende este povestea unui împărat viteaz, Alb împărat, a cărui țară nu fusese niciodată cotropită. Ajungând la bătrânețe și-a chemat copiii și le-a dat în stăpânire împărăția, spunându-le: „ție, fiul meu Ardeal, îți las muntele cu brazii, ție, fiica mea Moldova, îți las dealurile cu vii și fructe, iar ție, Muntenia, îți las câmpiile cu mei și grâu. Să stăpâniți fiecare partea voastră, dar să domniți pe rând în împărăția întreagă”. Și-i îndeamnă să nu râvnească niciunul la partea celuilalt și să țină bună rânduiala împărăției. Împăratul a murit împăcat. O vreme totul a mers bine. Dar când Roșu împărat a cerut mâna Moldovei și Verde împărat, a Munteniei, iar fetele i-au refuzat, și Ardeal a fost respins de fiica lui Negru împărat căreia îi ceruse mâna, cei trei împărați au atacat țara, așa că fetele s-au căsătorit: Moldova cu Roșu împărat, Muntenia cu Verde împărat, dar Ardeal a rămas sclav la Negru împărat. Fetele și-au convins soții și l-au atacat pe Negru împărat, eliberându-l pe Ardeal căruia i-au lăsat spre cârmuire împărăția întregită a tatălui lor.

„Mitul istoriat al Ardealului”, după cum ne atrage atenția Vulcănescu, „este relevat și de legenda mitică a dinastiei Corvinilor”, culeasă de Victor Lazăr din popor, și concordă cu aceea mitică a dinastiei lui Negru Vodă din Muntenia: „În jumătatea a doua a secolului al XIV-lea, trăiau în județul Hunedoara, , trei frați: Radu, Mogoș și Voicu, care erau cneji români. Dintre aceștia, Voicu a plecat la curtea regelui unguresc din Buda, unde a intrat în garda regească”. Deoarece soția lui abia născuse un fiu, Ioan, nu i-a luat cu el, dar le-a lăsat un inel cu care să poată fi recunoscuți când vor veni la Buda. Când a crescut copilul, femeia a pornit, împreună cu fratele ei, la Buda. Poposind pe drum, să se odihnească, i-a dat copilului, ca să stea liniștit, inelul să se joace cu el. Un corb flămând, atras de strălucirea pietrei, și crezând că i-ar putea astâmpăra foamea, i-a smuls inelul din mână. Trezit de țipătul copilului, unchiul pune o săgeată în arc, și ucide corbul, recuperând bijuteria. Călătorii ajung cu bine la Buda. Ioan este îndrăgit de rege care se îngrijește de educația lui, și în cele din urmă ajunge chiar general. Pentru vitejia lui în luptele cu turcii, primește de la rege mai multe moșii și castelul Hunedoara, după primirea căruia s-a numit Ioan Hunedoreanu (Huniadi), i se mai zicea și Ioan Sibianul, fiindcă-i bătuse pe Turci și lângă Sibiu. Regele i-a dat și dreptul ca stema sau semnul familiei lui să fie un corb cu un inel în cioc, de aceea i se mai zicea și Ioan Corvinul (Corbeanul). Mormântul lui se află la Alba Iulia.

Și Vulcănescu ne spune că Miron Costin relatează două legende despre Muntenia: una „mitică istoriată, și alta istorică mitizată”: în prima, cronicarul comentează legenda mitică în care era avansată ipoteza că Țara Românească s-ar fi numit, mai întâi, Flahia, după numele comandantului roman, Flaccus „sunt unii care trag acest nume vlah de la hatmanul roman Flaccus (…) din aceste versuri ale lui Ovidiu către unul dintre prietenii săi, anume Graecinus, scrise de la Cetatea Albă la Roma: „Prefuit his, Graecine, locis modo Flaccus; et illo, Ripa ferox Istri sub duce tuta fuit (…)”. Dar acestea sunt povești, că Flaccus acela a apărat numai provincia romană Mysia și malurile Dunării de tătari, însă nu a întemeiat nicio colonie, cum a făcut împăratul Traian”.

Cea de a doua legendă, relatată tot de Miron Costin, referitoare la întemeierea statului muntenesc, are ca temă principală explicarea prezenței corbului de pe
pecetea muntenească, și începe astfel: „Un principe al Transilvaniei(…) trecînd odată prin pămînturile principatului său în Țara Oltului, acolo unde bieții romani se retrăseseră în fața tătarilor, a văzut o femeie frumoasă și a luat-o la dînsul. Iar cînd femeia i-a spus că este îngreunată de dînsul, i-a dat inelul lui, spunându-i: dacă se va naște un băiat să vie cu copilul la dînsul și să aducă inelul în semn de credință”. Femeia naște un băiat și pleacă, însoțită de fratele ei, la principe. Urmează, ca și în povestea cu Alb împărat, popasul de odihnă în care corbul fură inelul copilului, dar, acesta îi rămâne în gât, și fratele femeii după ce îl ucide cu o săgeată, ia corbul mort cu inelul în gușă și pornesc către principe. Spintecând corbul, principele găsește inelul pe care i-l dăduse femeii. Poruncește ca băiatul să fie voivod peste acel ținut „și când s-a făcut mare, el cel dintâi a ieșit cu acel popor din munți la domnie (…). Și ca stemă îndată a început să folosească corbul, și l-au urmat și ceilalți domni până astăzi”. Și în continuare spune că turcii îi numeau caravlahi, adică vlahi negri, căci și acel domn dintîi se numea Negru Vodă /…/”.

Mircea Eliade în De la Zalmoxis la Genghis-Han, prezintă o altă tradiție legendară, „vânătoarea rituală”. Întemeierea principatului Moldovei este legată de un eveniment legendar, vânătoarea zimbrului (bourului). După cum este consemnat în Cronica Anonimă: Un român din Maramureș, Dragoș, pornind odată cu tovarășii lui la vânat de fiare sălbatice, urmărind un zimbru, trec munții și tot mergând pe urmele lui „ajung la niște șesoase și prea frumoase locuri și au ajuns pe zimbru la țărmul unei ape, sub o răchită, și l-au ucis și s-au ospătat din vânatul lor”. Și le place, și hotărăsc să se mute acolo, așa că cer învoiala de la Vladislav să-și ia tot ce aveau acolo și pleacă. Astfel a devenit Bogdan primul voievod al Moldovei. Tema legendei, consemnată de cronicari, nu este originală, ea pare a fi destul de populară în occident. Mircea Eliade ajunge la concluzia că „Dragoș și vânătoarea Zimbrului fac parte dintr-un univers de structură simbolică, pe care este important să-l explorăm atent și să-l înțelegem. /…/ să descifrăm semnificațiile legendei și să dezvăluim sistemul de valori spirituale în care mituri și legende asemănătoare au putut să se nască și să înflorească. /…/Întrebarea, susceptibilă de a ne revela funcția unei istorii legendare în viața unui popor, nu este: de unde vine legenda?, ci de a ști, presupunând că ea vine într-adevăr de undeva, pentru ce acest popor a împrumutat exact această legendă și ce a făcut din ea după ce a asimilat-o”.

După ce analizează toate relatările cronicarilor, ajunge la concluzia că versiunea prezentată de Grigore Ureche este cea mai completă, reproducând în esență istoria narată de Cronica Anonimă, la care adaugă câteva detalii care nu sunt însă de neglijat. Ureche nu-l menționează pe Dragoș, iată versiunea din Letopisețul Țării Moldovei, ediția C.C. Giurescu: „Căci umblând păstorii de la Ardeal, ce se chiamă Maramureș, în munți cu dobitoacele, au dat de o fiară ce se chiamă bour, și după multă goană ceau gonit prin munți cu dulăi, o au scos-o la șesul apei Moldovei, acolo fiind și fiara obosită, au ucis-o la locul ce se chiamă acum Boureni”, urmează încă vreo câteva explicații etimologizante, pecetea țării a fost „cap de bour” cățeaua Molda, a dat numele apei (unde a murit) „Molda, sau, cum îi zic unii, Moldova; așișderea și țării de pre numele apei, i-au pus numele Moldova”.

În concluzie, îl putem cita pe Mircea Eliade: „În toate aceste mituri, legende și clișee literare, o idee pare subiacentă: un animal decide orientarea întrun teritoriu necunoscut sau salvează un grup uman aflat într-o situație fără ieșire; acest act nu este numai ‹miraculos›, el marchează sau face posibil începutul unei noi realități istorice”.

BEATRICE KISELEFF

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Basme, Legende, Adevăruri… Cugetări

Legendele popoarelor sunt un izvor nesecat de informații care, cu atenție decelate, ne pot conduce …

Personaje mitologice românești ce însoțesc perioada primăverii

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: