ACASĂ / ARTICOLE / MITOLOGIE ȘI FOLCLOR ROMÂNESC / TRADIȚII ȘI MITOLOGIE – Tărâmul demonilor

TRADIȚII ȘI MITOLOGIE – Tărâmul demonilor

În numărul revistei din luna noiembrie m-am oprit asupra daimonologiei, ocupându-mă în mod special de o entitate mitică primară: mana: „entitatea mitică cea mai veche /…/ în ritologia mitică primară la români” (Gh. Pavelescu Mana în folclorul românesc).De această dată, mă voi referi la diferența dintre daimoni și demoni precum și la credințele și practicile din evul mediu legate de demoni.

Existența daimonilor este legată de opera divină a Fârtaților, a divinităților în subordinea acestora, a eroilor și a oamenilor. Daimonii sunt semidivinități mitice ce depind de destinul cosmosului și de destinul omului. De aceea ei sunt prezenți în toate sectoarele de activitate umană, chiar când acestea urmăresc să împiedice sau să degradeze pe om, îl remodelează ontologic și-l face să-și domine slăbiciunile, după cum explică Romulus Vulcănescu în Mitologie română. Integrat în marile religii universaliste, îndeosebi în creștinism, daimonul a căpătat un sens peiorativ de demon, făptură mitică inferioară, iar daimonismul de demonism, o concepție magico-religioasă referitoare la spiritele-instrumente ale corupției, perdiției, huzurului, promiscuității, în lupta împotriva religiei și riturile acesteia, după cum consideră el în continuare.

Iată care-i părerea lui Vulcănescu în ceea ce privește deosebirea dintre daimoni și demoni: ea constă în primul rând în structura și caracterul acestor făpturi mitice: daimonii sunt făpturi bivalente, care exprimă un dualism convertibil între cei doi poli ai lui, o dedublare ontologică, specifică fratrocrației demiurgice a Fârtatului și Nefârtatului. Caracterul daimonului reflectă antinomiile prin polisemii și totodată conciliații.

Gradina Zmeilor

De aceea ei pot fi când buni când răi, fără ca prin aceasta să ajungă la un monism irezolut. În ambele cazuri, bunătatea sau răutatea lor e călăuzită de principii morale opuse, nu exclusiviste. De aceea, ei mai mult inspiră, protejează și dinamizează viața omului, rar provoacă indiferență, dezechilibru. În schimb, demonii sunt făpturi monovalente care exprimă o singură structură ontologică, specifică structurii lor maligne, ce promovează răul: infirmitatea, boala, suferința și chiar moartea. Demonul nu are scrupule în acțiunea lui. Singura divinitate în care crede e Nefârtatul; /…/Criteriile lui sunt antimorale: cultivă viciile împotriva virtuților.

Dar deosebirea esențială constă mai ales în libertatea de acțiune: daimonii acționează în cadrul unei libertăți concepute în spiritul ordinei și creației demiurgilor cosmici, pe când „demonii acționează în spiritul anarhiei, dezordinii, distrugerii a tot ceea ce a fost creat de Fârtat. ”

Nefârtatul este proclamat și implicat de demonologia creștină în conformitate cu religia de stat, drept căpetenia demonismului în lume. Belzebut, căpetenia diavolilor din Noul Testament, Lucifer , căpetenia îngerilor căzuți în păcat, și cu Satana (acuzatorul) din Vechiul Testament, Nefârtatul devine „zeul întunericului”, Diavolul (diabolos „calomniatorul”). În demonologia mitică ortodoxă Nefârtatul este metamorfozat în Satana.

În disperarea lui, numai la gândul pierderii cerului și pământului și a neputinței de a-l înlocui pe Fârtat, Nefârtatul s-a prăbușit în hău, ajungând în inima fierbinte a pământului, împreună cu cetele lui de îngeri căzuți, unde au continuat de atunci să-și ducă existența. În ipostaza lui de căpetenie a demonilor, Nefârtatul, ros de ură, s-a prefăcut în Satana și îngerii lui în diavoli. Acolo, în inima pământului, Satana și-a zidit Iadul, o hrubă întunecoasă,străbătută de magma incandescentă, de urlete și vaiete, unde mișună făpturile teratologice create de Nefârtat, prin care acesta infirmă opera divină creată de fratele lui, Fârtatul. Iadul devenind centrul infernizării cosmosului.

Conform mitologiei populare creștine, Satana nu a ieșit din Iad, cetatea lui, decât în câteva împrejurări de excepție. De două ori s-a urcat la ceruri, întâi în Grădina Raiului, pentru a-i ademeni pe primii oameni. A doua oară pentru a fura podoabele Raiului, insemne ale puterii divine ale lui Dumnezeu. Următoarele trei dăți s-a urcat numai pe pământ: prima dată ca să încheie contractul de cumpărare a sufletului lui Adam și a urmașilor lui, în schimbul înstăpânirii pământului arid pentru cultivarea bucatelor de care aveau nevoie oamenii pentru supraviețuire (Valentin Al. Georgescu: La legende populaire du „Contract d’Adam”/…/în revista Ethnologica 1/1979, p. 7-12). A doua oară, ca să o seducă pe Eva, cu care a avut un copil infernal „cu șapte capete” pe care, l-a decapitat Adam, imediat după naștere. Și ultima dată, pentru a se împreuna cu Muma Pădurii, metamorfozată într-o fecioară extraordinar de frumoasă, cu care a avut un copil numit, după unele legende, Satanailă, iar după altele, Sarsailă, care a devenit arhedemon (arhangelos) căpetenia demonilor întrupați în ceata zmeilor, de unde îi vine și numele: „Craiul zmeilor”.

În toate ascensiunile lui, Satana s-a strecurat prin Gârliciul Pământului (care se află undeva în Carpații vulcanici) ca un vârtej de Vântoase, însoțit de escorta lui de arhedemoni și diavoli.

Hronografele vechi pomenesc de vrăjelnițe ( după Tudor Pamfile, moștenitoarele înțelepciunii magice a sibilelor). Acestea țineau niște liturghii diavolești în care, la altare păgâne (ascunse în văgăuni și în peșteri), unii oameni invocau sprijinul Satanei. Iar Gh. Pascu, într-un studiu, consacrat numelui dracului în românește, publicat în Viața românească nr. 4,5,6 din 1910, trece în revistă 82 de nume ( apelative, metaforice, eufemistice) la care s-ar mai putea adăuga încă 8 făpturi demonice, deci 90 în total, menționate de poporul român în demonologia lui mitică, de ordin arhaic și de ordin creștin.

Iconografia sacră a diavolului reprezentat în frescele interioare din naos și pronaos, sau exterioare din pridvor sau pe murii expuși intemperiilor, la bisericile din țară și mânăstirile (îndeosebi moldovemești), ca și iconografia laică a cărților apocrife, a ceasloavelor și pravilelor, ca și a litografiilor populare reprezintă pe diavol „șchiop (claudicat) și diform; negru, acoperit cu păr, cu ochii roșii scânteietori, cu coarne și cu copite” (Lazăr Șăineanu Basmele române în comparație cu legendele mitice clasice și în legătură cu basmele popoarelor, București,1978).

Prin puterea lui magică diavolul se poate preface în orice arătare sau făptură, în afară de oaie, arici sau albină. Conform legendelor, oaia pentru că e blagoslovită și când se culcă își face cruce cu piciorul, ariciul, pentru că e „sfetnicul lui Dumnezeu”și albina, pentru că e „sluga lui Dumnezeu”.

După nivelul cosmic de acțiune, demonii se împart în trei categorii: demonii văzduhului, ai pământului și subpământeni. Categoria cea mai importantă pentru demonologia mitică populară creștină este aceea a demonilor subpământeni din cetatea Satanei, Iadul și cetățile unor făpturi pseudodemonice, Zmeii de pe Celălalt tărâm. În Iad locuiesc: Satana, Aripele Satanei, Tălpile iadului și Tartorii dracilor, Mamorca sau mama dracilor, Arhedemonii (un fel de arhangheli infernali) și demonii mărunți care alcătuiesc oastea infernală. După oaste urmează rândașii iadului și curierii care asigură comunicarea dintre Iad și celelalte nivele și medii de activitate demonică.

Dintre aripile Satanei cele mai vestite pentru activitatea lor sunt Avestița și Irodiadele.Sim. Fl. Marian, în studiul Înmormântarea la români, susține că Avestița, Samca sau Spurcata este „cel mai viclean și periculos dintre toate spiritele necurate, care după unii are 19, iar după alții 24 de numiri și tot atâtea răutăți în sine.” Ea este înfățișată ca o bătrână în „ pielea goală, cu ochii sticloși, cu țâțele până la genunchi, cu părul capului până la călcâie, cu unghiile ca secerile.” Ca duh necurat, afirmă Sim. Fl. Marian: „se arată femeilor îngreunate, mai ales când acestea se află pe patul nașterii, și nu numai că le înspăimântă, ci totodată le și frământă, le torturează și le smintește, așa că cele mai multe dintre dânsele sau mor mai înainte de a fi apucat să nască sau rămân schimonosite și neputincioase.” Ea reprezintă totodată „frigurile și fierbințelile de care sunt cuprinse mai ales femeile slăbănoage în timpul nașterii”, în cazul acesta Avestița sau Samca se mai numește și Răul, Răutatea copiilor, Spaimă și se arată noaptea femeilor și copiilor metramorfozată în insecte și animale „numai în oaie, vițel și porumbel nu se poate arăta”, pentru că ele sunt sfinte.

Cele 9 Irodiade (fiicele corupte ale lui Irod) sunt duhuri diabolice, opuse serafimilor, cu care Satana se ridica în lume ca un vârtej năpraznic.

Iată ce ne spune Ovid Densusianu (Limba descântecelor, în „Grai și suflet”, București, IV,1929-1930, V, 19311932) în legătură cu aceste drăcoaice: „Mamora sau Marmorocul (…) e desigur schimbat din (termenul semit) Mamona, din care s-a putut deriva mamonoi, ambele forme apărând lângă altele designând duhuri necurate care aduc pocitura.” Și, mai departe, deducând etimologii, ajunge la Mamarca „mama tuturor dracilor”, „nevasta lui Scaraoschi” și „stăpâna Iadului” care este deținătoare a unei părți din atributele mamonice, iar ca stăpână a Iadului, se spune că ar deține și atribute similare Persefonei: liliacul de noapte, „trandafirul sălbatic roșu” și „spada dracului”.

O legendă apocrifă amintește de lupta cosmică a arhanghelului Mihail cu Mamorca, pe care învingând-o a înlănțuit-o în Iad, înaintea tronului lui Satana, care o privește neputincios deocamdată, dar, la vremea de apoi va fi eliberată de Scaraoschi și-l va naște pe Antihrist, participând la distrugerea pământului și a speței umane.

Deși nu la dimensiunile occidentului și la noi, în evul mediu, există unele dovezi care confirmă practici legate de cultul diavolului. O formă a unui astfel de cult era profesată de vrăjitoare care, în descântecele lor invocau puterea diavolului în locuri consacrate demonismului: răscruci părăsite, hotare de moșie sătească, biserici ruinate; și în timp consacrat: pe lună, cu unelte magice și, de cele mai multe ori, în pielea goală. Din 7 în 7 ani, vrăjitoarele făceau pelerinaje secrete în anumite locuri din muntele Retezat,Godeanu și Ceahlău pentru sabaturi.

„Sărbătorile diavolești” se țineau în zile nelegiuite și mai ales în nopți nelegiuite. Zilele nelegiuite erau cele în care acțiunea demonică se desfășura pentru oameni nelegiuiți; și nopțile nelegiuite, prin prăznuirea oamenilor nelegiuiți cu demoni de ranguri inferioare. Și unele sărbători calendaristice erau socotite diavolești, ele se desfășurau ziua după calendarul ortodox, iar noaptea, după ritualul demonic cum e cazul „nopții de sân Toader”, după cum aflăm de la Romulus Vulcănescu, Măștile populare ; sau „nopții de sân Andrei” menționată de N.I.Dumitrașcu în cartea sa despre strigoi.

Cultul demonic avea loc și de Anul Nou și de Rusalii. Era menționat în așa-zisele „pravile de făcut”, iar cultul antidemonic în „pravilele de desfăcut”(farmecele, vrăjile, pocirile, îndrăcirile). Cultul demonic era reluat în „săptămâna neagră”, care urma după duminica Tomei, considerată bună pentru asemenea practici. Cine se năștea în săptămâna neagră era lipsit de noroc, putea deveni un om rău, răufăcător sau posedat de demoni, iar cine murea în această săptămână se zicea că devenea diavol.

 

BEATRICE KISELEF

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRADIȚII: MANA – O FORȚĂ UNIVERSAL VALABILĂ

  Nu mă voi opri prea mult asupra Daimonologiei, partea mitologiei care se ocupă cu …

TRADIȚII – DE LA FIINȚELE ANDROGINE LA CELE SEXUATE

În Prima Carte a lui Moise, Facerea, din Vechiul Testament, prezentând actul creației, citim: Când …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three − 1 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: