Echipa națională feminină de handbal a României s-a clasat pe locul 9 la Campionatul Mondial desfășurat la sfârșitul anului trecut în Olanda și Germania. Aceasta reprezintă cea mai bună poziție ocupată de tricolore din 2015 încoace, în acel an câștigând medalia de bronz. Ulterior, handbalistele noastre s-au clasat pe locul 10 în 2017, pe 12 în 2019, pe 13 în 2021 și pe 12 în 2023.
„Granzii” ne-au adus cu picioarele pe pământ
Obiectivul declarat al naționalei feminine de handbal a României la Campionatul Mondial de la sfârșitul anului 2025 îl reprezenta clasarea în primele 10 echipe ale lumii. Existau, totuși speranțe de mai bine, asta însemnând prezența măcar în „sferturile” de finală ale competiției. Speranțele au fost alimentate și de debutul entuziasmant la turneul final: 33-24 cu Croația, în primul meci din Grupa Preliminară A.
A urmat o nouă victorie, 31-27, în fața Japoniei, după care a venit duelul cu Danemarca. Contra nordicelor, handbalistele noastre s-au ridicat în mai multe rânduri la nivelul adversarelor, au și condus la un moment dat pe tabela de marcaj, dar în partea secundă a partidei au avut o cădere inexplicabilă și au cedat în final la un scor destul de sever: 31-39. Totuși, România a obținut calificarea în Grupa Principală a Campionatului Mondial de pe poziția secundă în ierarhia grupei preliminare. Aici, însă, a dat peste un adversar redutabil încă din primul meci: Ungaria.
Practic, un joc decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției… La acest Mondial, reprezentativa țării vecine n-a părut tocmai în cea mai bună formă a ei. Totuși, contra tricolorelor, a controlat jocul de la un capăt la altul și a obținut în final o victorie concludentă: 34-29. Și, astfel, visul româncelor de a accede în primele opt echipe ale lumii s-a spulberat… Spre lauda lor, tricolorele au tratat cu seriozitate ultimele două meciuri pe care le mai aveau de disputat la Mondial și au câștigat net în ambele: 37-17 cu Senegal și 36-24 cu Elveția.
Iar aceste succese le-a adus clasarea pe locul 3 în grupa principală și pe locul 9 în ierarhia finală a Campionatului Mondial. Echipa noastră se poate mândri și cu faptul că a avut cel mai bun golaveraj dintre echipele clasate pe locul 3 în cele patru grupe principale ale întrecerii. Palmaresul echipei feminine de handbal a României cuprinde patru medalii la Campionatele Mondiale: aur în 1962, argint în 1973 și 2005 și bronz în 2015.
Cea mai slabă clasare din istorie a reprezentat-o locul 17 în 2001. România este singura națională feminină de handbal din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial, precum Brazilia la fotbal… „Trebuie să construim pentru viitor” Ovidiu Mihăilă, selecționerul naționalei feminine de handbal a României, crede că acest loc 9 obținut de tricolore poate constitui un punct de plecare către rezultate mult mai bune în viitorul apropiat.
„Cred că acest turneu este un pas înainte spre ce pot construi fetele în viitor împreună cu Federația, cu toți oamenii care au fost lângă ele. Este o cărămidă în plus la ceea ce pot construi. Eu cred că avem potențial. Eu sper ca prin acest loc 9 să avem o șansă în plus la tragerea la sorți, apoi lucrurile vor sta diferit. Va fi o presiune suplimentară, sunt așteptări mari.
Cred că aceste fete știu să se echilibreze. Avem un grup frumos, trebuie să avem răbdare cu aceste fete.
Trebuie să construim ceva pentru viitor!
Nu se poate peste noapte. Avem mai multe exemple din lumea mare a handbalului. Au acceptat, au construit și au avut răbdare. În doi ani, trei ani, poate fi o promisiune această echipă. A fost o cumpănă după Danemarca, eu cred că scorul trebuia să fie altul, o diferență mai mică. A venit meciul cu Ungaria, o încărcătură mare. Poate acel duel ar fi fost bine să vină mai spre final”, a fost concluzia trasă de selecționerul Mihăilă, după prestația României la Campionatul Mondial.
Mugur Băileșteanu
Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro