Trupele CBRN din Armata României – gardieni împotriva riscurilor invizibile

Ca o consecință a dorinței liderilor militari de a deține o forță de distrugere în masă a efectivelor umane și dotărilor tehnice ale inamicului, în evoluția tehnologică a războiului au fost inventate în perioada modernă cele mai teribile arme, armele invizibile și cu efect incontrolabil. Acestea sunt armele chimice, biologice, radilogice și nucleare (CBRN) care pot afecta suprafețe mari de teren, pot ucide inamicii sau chiar trupele proprii doar din cauza unei simple schimbări de direcție a vântului. Acestea pot afecta populația civilă cu efecte catastrofale, culturile și animalele domestice, solul și vegetația. În cazul folosirii armelor de distrugere în masă posibilitatea de a controla pierderile de vieți omenești și capacitatea de a controla suprafețele teritoriale în care mediul înconjurător este total distrus sunt complet imposibile.

Armele chimice se referă la orice tip de armament − proiectil de artilerie, bombă de aviație, pulverizare din avion, rachete care pot exploda în spațiul aerian din zona vizată pentru atacul chimic și alți vectori − care utilizează agenți toxici, agenți paralizanți și agenți psihochimici pentru a provoca daune sau distrugeri. Alte exemple de arme chimice includ gazele lacrimogene, agenții biologici (bacteriologici, virali sau toxici) care reduc capacitatea de luptă a adversarului.

Armele radiologice, cunoscute sub denumirea tehnică de dispozitive de dispersie radiologică, sunt mult mai ușor și mai ieftin de construit decât un dispozitiv nuclear fiind formată din explozibili convenţionali combinați cu materiale radioactive (uraniul, plutoniul sau poloniul) care sunt împrăștiate sub formă de pulbere în momentul exploziei. Preocupările de înființare în organica armatelor europene a unor structuri speciale care să studieze problemele referitoare la gazele toxice de luptă și să stabilească măsuri corespunzătoare pentru instruirea și protecția trupelor pe timpul desfășurarii acțiunilor în condiții de contaminare chimică au fost determinate de consecințele unora din acțiunile beligeranților Primului Război Mondial soldate cu pierderi imense de vieți omenești, mai ales pe frontul de vest.

Aceleași consecințe și învățăminte au determinat Ministerul de Război din România să studieze cu atenţie imediat după încetarea ostilităţilor acest nou fenomen. Astfel, prin Decizia Ministerială nr. 297 din 15 mai 1923, publicată în Monitorul Oastei nr. 28/1923, a luat ființă, în cadrul Ministerului de Război, un Comitet Consultativ pentru chestiunile tactice privitoare la războiul chimic, stabilindu-se ca toate problemele privind pregătirea armatei pe această linie să fie rezolvate de către Direcția a XI-a Tehnică, împreună cu Marele Stat Major. În cursul anului 1923, comisii militare au fost trimise pentru informare și documentare asupra problemelor privitoare la ducerea războiului chimic în Polonia, Anglia și Franța. La înapoierea în țară, aceste comisii au făcut propuneri, care în timp scurt au și fost puse în aplicare.

Astfel, în cadrul Marelui Stat Major a fost creat un organ specializat care să studieze, formuleze și să aplice în mod unitar în întreaga armată măsurile ce se impuneau pe linia apărării contra gazelor. A fost înființată o școală de gaze, cu un curs de o lună, obligatoriu pentru ofițerii de toate armele și s-a creat un laborator de studii și experiențe în domeniul gazelor toxice de luptă. De asemenea, pe lângă Direcția a XI-a Tehnică a fost înființat un birou de informare tehnică și a fost constituită o baterie de artilerie cu proiectile încărcate cu gaze toxice. În prima parte a perioadei interbelice au mai fost trimise comisii pentru documentare în domeniul gazelor de luptă și în Germania, Belgia, Cehoslovacia și Italia.

Au fost vizitate numeroase institute chimice de formare a cadrelor, școli de gaze, ateliere de reparat măști, fabrici pentru materiale de protecție, uzine chimice pentru prepararea gazelor de luptă, fabricarea muniției toxice și a mijloacelor de întrebuințare ale acesteia, laboratoare de studii și experiențe chimice. Concluziile reținute cu aceste prilejuri au servit în bună parte, funcție de posibilitățile materiale ale Ministerului de Război, la punerea bazelor protecției contra gazelor de luptă în armata română. În septembrie 1923, la propunerea Comitetului Consultativ, în cadrul Direcției a XI-a Tehnică s-a înființat Secția a IV-a a Gazelor de Luptă, care marchează practic începutul serviciului de apărare contra gazelor în Armata Română, având sediul, pe care-l păstrează în toată perioada interbelică, în cazarma Sf. Gheorghe (Malmaison) din București situată pe Calea Plevnei.

La 1 ianuarie 1925, prin Înalt Decret Regal a fost creat Serviciul Apărării contra Gazelor (SACG), care va centraliza și se va ocupa de toate chestiunile având legătură cu gazele de luptă pentru trupele de uscat, marina și aviația militară. SACG putea fi asimilat unei structuri militare de nivel regiment, având ca eșalon superior Direcția a XI-a Tehnică Superioară din Ministerul de Război. Aceasta avea în subordine un organ central, Laboratorul de Studii și Experiențe, Atelierul Central de Măști, iar ca anexe, Depozitul Central de Măști, Școala de Apărare Contra Gazelor, o companie ACG și o companie depozit. Apoi, în 1926 se înfiinţează în cadrul corpurilor de armată și diviziilor funcţiile de „inspector de gaze” şi, respectiv „ofiţer specializat cu gazele”. La 24 iunie 1931, SACG s-a transformat în Direcția Serviciului Chimic Militar care apoi a primit o denumire nouă: Direcția Chimică Militară.

Prin promulgarea Legii pentru modificarea organizării și funcționării MApN, la 8 iunie 1932, se stipula că Direcția Chimică Militară se subordona Inspectoratului General Tehnic al Armatei. Printre atribuțiunile sale se numărau studierea și experimentarea mijloacelor de apărare contra gazelor pentru armată și populația civilă, urmărirea progreselor tehnice referitoare la gaze și fumigene, întocmirea caietelor de sarcini pentru toate materialele de protecție, gaze și fum, ținerea legăturii cu autoritățile civile în ceea ce privește protecția populației contra gazelor, studierea și formularea de propuneri pentru dotarea armatei și a populației civile cu materiale chimice și de protecție, elaborarea regulamentelor de specialitate privitoare la instrucția ofițerilor și a trupei, formarea cadrelor de specialitate necesare unităților la pace și pentru încadrarea armatei în război, conducerea, îndrumarea și controlul învățământului în școlile de specialitate și în Centru de Instrucție ACG și supravegherea depozitelor materialelor chimice și de protecție.

În perioada interbelică Direcţia Chimică Militară a avut în compunere un organ central format din birourile adjutantură, registratură şi instrucţie, serviciul tehnic, serviciul materialelor chimice, Laboratorul de Studii şi Experienţe Chimice, Atelierul Central de Măşti, Institutul Chimic Militar, Centrul de Instrucţie ACG cu un batalion ACG, Fabrica de Materiale de Protecţie din Bucureşti, fabricile de cărbune activ. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, în baza dispozițiunilor impuse de Comisia Aliată de Control, la 22 ianuarie 1945, Direcția Chimică Militară și unele din structurile subordonate au fost desființate.

A rămas doar un singur birou în cadrul Inspectoratului Tehnic al MApN cu denumirea de Serviciul Chimic. Apoi, prin insistenţele unor ofiţeri chimişti cu dragoste de armă, bazate pe o argumentaţie temeinică și la intervenţia Marelui Stat Major, la 15 septembrie 1948 au luat fiinţă Direcţia Apărării Antichimice şi, ulterior, celelalte structuri desfiinţate în 1945. În 4 iulie 1951 aceasta a devenit Comandamentul Trupelor Chimice, organ de conducere care de-a lungul întregii sale existențe a avut în componența sa: o secție operații care în 1978 înființează o componentă de cercetare și calcul analitic, o secție pregătire de luptă și regulamente și o secție organizare, planificare și înzestrare.

Începând de la 1 august 1990, Comandamentul Trupelor Chimice s-a transformat în Inspectoratul Protecției Antichimice care a funcționat până la 1 decembrie 1993. Ulterior, la statele majore ale categoriilor de forțe s-au înființat secții de protecție NBC (nuclear, bacteriologic, chimic) din care provin actulalele structuri CBRN. În perioada martie noiembrie 2003, Compania 383 Apărare NBC a participat la operațiunea „Iraqi Freedom”. Compania a fost dislocată la Camp Doha din Al Kuwait, în subordinea Comandamentului Forței Multinaționale Întrunite. Compania 383 Apărare NBC a îndeplinit o gamă variată de misiuni, atât de specialitate, cât și misiuni specifice operațiunilor de sprijin și stabilitate.

În perioada în care autoritățile române impuneau măsurile de combatere a epidemiei Covid-19, militari din Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman” din Huși a intervenit în 3 aprilie 2020 în sprijinul autorităților locale din municipiul Suceava. Detașamentul format din circa 70 de militari a avut în compunere zece autospeciale de decontaminare a terenului și o autospecială de decontaminare a personalului, precum și alte mijloace și forțe de sprijin. Tehnica folosită a fost utilizată atât pentru îndeplinirea misiunii de bază (dezinfectarea căilor rutiere, a tehnicii și personalului medical), cât și pentru decontaminarea tehnicii și a personalului propriu. Militarii din cadrul detașamentului fac parte dintr-o companie de profil, certificată NATO, ce a participat la mai multe exerciții naționale și internaționale.

Trupele CBRN din Armata României au ca scop principal protecția și intervenția în cazul unor incidente sau amenințări care implică substanțe chimice, biologice, radiologice sau nucleare. Aceste trupe sunt antrenate să identifice, să monitorizeze și să răspundă eficient la situații de urgență, protejând astfel atât efectivele militare, cât și populația civilă.

Printre principalele atribuții ale trupelor CBRN din România se numără: descoperirea și identificarea substanțelor periculoase prin utilizarea echipamentelor și tehnologiilor moderne pentru a detecta și a analiza astfel de amenințări, evaluarea riscurilor prin stabilirea nivelului de pericol și impactul posibilelor incidente CBRN asupra mediului și sănătății publice, executarea operațiunilor de intervenție în caz de atacuri sau accidente CBRN, inclusiv evacuarea populației și acordarea de prim ajutor, securitatea și protecția personalului militar prin asigurarea echipamentului de protecție și antrenamentul necesar pentru a minimaliza riscurile în rândul militarilor, colaborarea cu structurile specializate CBRN din cadrul Ministerului de Interne, SRI și instituțiilor civile, servicii de urgență, organizații internaționale și alte structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență.

Trupele CBRN sunt parte integrantă a structurii Forțelor Armate Române și participă la diverse exerciții naționale și internaționale, fiind pregătite să intervină atât în caz de război, cât și la dezastre naturale sau accidente industriale. Încă din momentul înfiinţării primului nucleu al armei chimiei militare, Secţia a IV-a a Gazelor de Luptă, specialitatea și arma pentru apărare CBRN a cunoscut o evoluţie continuă, atât din punct de vedere al structurilor organizatorice, al înzestrării, cât şi al principiilor de întrebuinţare în operaţii, mai ales după apariţia noilor agenţi toxici, cu agresivitate sporită şi a altor arme de distrugere în masă (nucleară şi biologică).

În prezent, structurile de apărare CBRN sunt integrate operaţional în toate formele acţiunilor militare, în operaţiile de stabilitate, precum şi în anumite acţiuni asimetrice şi de urgenţă civile specifice. Utilizarea armelor chimice a fost interzisă prin convenții internaționale, cum ar fi „Convenția privind interzicerea armelor chimice”, semnată în 1993, care vizează eliminarea totală a acestui tip de armament. Aceasta a fost adoptată ca răspuns la efectele devastatoare pe care le-au avut aceste arme în timpul conflictelor din secolul XX, inclusiv în Primul Război Mondial și în diverse conflicte ulterioare.

Pentru că armele de nimicire în masă (nucleare, biologice și chimice) reprezintă o categorie de armament care poate provoca distrugeri extinse și pierderi mari de vieți omenești într-un timp scurt, comunitatea internațională a adoptat diverse tratate și măsuri pentru a controla proliferarea și utilizarea acestor arme, cum ar fi „Tratatul de neproliferare a armelor nucleare” sau convenția asupra armelor chimice. Totuși, provocările rămân, iar eforturile continue pentru dezarmare și promovarea păcii sunt esențiale.

Apărarea CBRN din Armata României a întrunit valenţe multiple în ultimii ani, dar mai ales în perioada recentă când unele organizaţii neguvernamentale sau teroriste apelează şi la materiale radioactive, agenţi toxici şi biologici de luptă, practicând traficul ilegal de tehnologii şi echipamente de natură NBC, iar informaţiile privind înarmarea unor state cu arme de distrugere în masă nucleare, biologice şi chimice se confirmă tot mai mult. Rolul structurilor de apărare CBRN rezidă în capacitatea operaţională a acestora de gestionare a situaţiilor de atac nuclear, biologic sau chimic, de asigurare a supravieţuirii, de menţinere a libertăţii de acţiune şi de multiplicare a puterii de luptă a trupelor.

Col. (r) Antonio Marinescu