Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / EVOCĂRI / TUDOR ARGHEZI (21 MAI 1880 – 14 IULIE 1967)

TUDOR ARGHEZI (21 MAI 1880 – 14 IULIE 1967)

TUDOR ARGHEZI
21 MAI 1880 – 14 IULIE 1967

 

TUDOR ARGHEZI 21 MAI 1880 - 14 IULIE 1967
TUDOR ARGHEZI
21 MAI 1880 – 14 IULIE 1967

„Sunt înger, sunt şi diavol şi fiară şi-alteasemeni /Şi mă frământ în sine-mi ca taurii-n belciug,/Ce lovesc în coarne cu scânteieri de cremeni,/Siliţi să are stânca-n jug” (T. Arghezi – „Portret”)

În această strofă din poezia „Portret”, Tudor Arghezi îşi autodefineşte personalitatea multilaterală, diversă, conştient fiind de menirea creatorului în complexitatea vieţii omului şi societăţii timpului în care-şi desfăşoară activitatea. Eugen Lovinescu remarca talentul neobişnuit de puternic al celui care a fost supranumit „poet al omului”, afirmând că poeziile sale sunt „de inspiraţie largă şi respiraţie adâncă”. N. D. Cocea îl considera pe Arghezi „poetul cel mai revoluţionar al vremii noastre”.
Tudor Arghezi a rămas în literatura noastră cel mai mare poet al epocii sale şi al secolului al XX-lea şi este cunoscut sub sintagma „Miracolul arghezian“, atribuită de Ov. Crohmălniceanu – unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai literaturii interbelice.
Născut în luna florilor – 23 mai 1880, dată înscrisă de G. Călinescu în uriaşa Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, Ion N. Theodorescu şi-a declarat ca zi a venirii pe lume 21 mai, ziua sfinţilor Constantin şi Elena, în care întreaga suflare iubitoare de tot ce este omenesc şi românesc îi aduce un pios gând de recunoştinţă pentru tot ce a turnat poetul în aurul şi plumbul cuvintelor limbii române pentru viitorime.
Ion N. Theodorescu, fiul lui Nicolae Theodorescu (Nae), comersant, militar, funcţionar, agricultor, şi al Mariei (n. Niţescu), s-a născut la Craiova; a împrumutat prenumele bunicului Tudor Cojocaru din Cărbuneşti, iar numele l-a luat de la denumirea veche a râului Argeş – Argesis. S-a despărţit de timpuriu de familie, astfel că mai târziu îşi eticheta copilăria drept cea mai amară vârstă a vieţii, evocată în poezia „Tatălui meu”, publicată în „Liga ortodoxă”, ziar condus de Al. Macedonski în 1896; act care poate fi considerat debutul poetului.
A urmat şcoala primară „Petrache Poenaru“ din Piaţa Amzei (1887-1891), unde l-a avut ca dascăl pe părintele Abramescu şi colegi pe Jean Steriadi şi Baltazar Apcar. Între 1891-1896 urmează gimnaziul Cantemir-Vodă din Bucureşti. În anul 1896, la 16 ani deci, precum Mihai Eminescu, debutează în revista Liga ortodoxă a lui Al. Macedonski cu tableta intitulată Din ziua de azi. Frecventează cenaclul Literatorul condus de Macedonski, în revistele căruia va publica 15 poezii care îi vor aduce o elogioasă prezentare a poetului nopţilor, al rondelurilor şi al rozelor. A semnat Ion Theo sau Ion Theodorescu sau Ion Th. Arghezi. Între 1897-1899 publică versuri şi poeme în proză în Revista modernă şi Viaţa nouă (în această perioadă este, un an şi jumătate, laborant la Fabrica de zahăr Chitila). În următorii patru ani (1900-1904) s-a retras la Mănăstirea Cernica, unde a îmbrăcat rasa noviciatului sub numele Iosif, după cel al Mitropolitului Ungro-Vlachiei, Iosif Gheorghian, care ulterior l-a luat pe lângă sine drept secretar. Între 1905 şi 1910, cu sprijinul şi îngăduinţa mitropolitului efectuează o călătorie de studii în Italia, Anglia, Franţa şi Elveţia. Se înscrie la Universitatea Catolică din Fribourg, ieşind astfel pentru totdeauna din viaţa monahală. În1906 se stabileşte la Geneva unde, pentru a se întreţine şi pentru a-şi plăti cursurile universităţii, se înscrie la o şcoală de meserii, în care învaţă să facă, după propria-i mărturisire, dinţi de aur, inele şi capace de ceasornice. Vizitează Parisul, apoi Roma şi Messina. Din aceeaşi perioadă datează şi colaborarea cu revista lui N. D. Cocea, Viaţa socială.
În 1911 se întoarce în ţară, când începe să publice în revistele vremii: Facla, Viaţa românească, Rampa, Cronica, în care apar versuri, pamflete, recenzii, articole polemice, medalioane ale unor artişti şi oameni politici. În 1905 s-a născut Eliazar Lotar din relaţia cu profesoara Constanţa Zissu, legătură legalizată în 1913, desfăcută repede prin plecarea Constanţei Zissu şi fiului ei în Franţa. Anul 1916 este cel al căsătoriei cu Paraschiva Burda, originară din Comuna Buneşti de lângă Fălticeni, mama celor doi copii, Mitzura (Domnica – n. 1925 – m. 2015) şi Baruţiu (Iosif – n. 1926 – m. 2010).
După terminarea războiului este închis aproape doi ani la Văcăreşti, acuzat de trădare, deoarece se pronunţase împotriva războiului şi pentru neutralitatea României.
În 1919 este eliberat din penitenciar la intervenţia lui Nicolae Iorga. Continuă să scrie şi să publice în: Cugetul Românesc, Hiena, Cuvântul liber, conducând el însuşi ziarul Naţiunea.
Anul 1927 este anul celui mai important eveniment literar, căci T. Arghezi publică primul său volum de poezii, Cuvinte potrivite. Avea 47 de ani! Un alt an important pentru jurnalistica românească a fost 1928, când a editat cea mai mică revistă literară: Bilete de papagal – revistă liliput, în paginile căreia au publicat M. Sadoveanu, G. Topârceanu, A. Maniu, G. Galaction, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, E. Ionescu, E. Botta, Geo Bogza şi mulţi, mulţi alţii.
Din 1931 începe amenajarea spaţiului de la Grădina Mărţişor, care va deveni universul arghezian, până la dispariţia celor doi – Paraschiva la 29 iulie 1966 şi Tudor Arghezi la 14 iulie 1967. În atmosfera de la Mărţişor, T. Arghezi a creat o operă monumentală în valoarea şi diversitatea ei, care de-a lungul celor şapte decenii de trudă pe tărâmul creaţiei va apărea în reviste sau ziare precum: Adevărul literar şi artistic, Arta, Magazinul, Progresul social, Secolul, Dimineaţa şi altele, precum şi în volume de versuri: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Versuri de seară (Cărticica de seara – 1935), Hore (1939), Una sută una poeme (1947), Peizaje (1955), Cântare omului (1957), Stihuri pestriţe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967); volume de proză: Icoane de lemn (pamflete antisinodale şi tablete – 1929), Poarta neagră (mozaic de profiluri şi situaţii groteşti, amintiri din timpul detenţiei din închisoarea Văcăreşti – 1930), Cartea cu jucării (tablete care apăruseră în revistele timpului – 1931), Tablete din ţara de Kuty (1933), Ochii Maicii Domnului (roman – 1934), Cimitirul Buna-Vestire (roman – 1936), Ce-ai cu mine, vântule? (poeme în proză – 1937), Lina (roman – 1942), Bilete de papagal (tablete – 1946), Pagini din trecut (pamflete, povestiri, poeme – 1955), Lume veche, lume nouă (articole din periodice – 1958), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucureşti (aspecte în proză din trecutul şi prezentul capitalei – 1961), Răzleţe (1967).
A încetat din viaţă la 14 iulie 1967, fiind înmormântat cu funeralii naţionale în Grădina Mărţişor, alături de Paraschiva Arghezi. Uimitoarea, tulburătoarea, nemuritoarea operă argheziană tratează următoarele teme lirice majore:
 poezia filosofică
-arte poetice: Testament, Ruga de seara;
-lirica existenţială: Psalmi (poezia căutării lui Dumnezeu), Duhovnicească, De-a v-aţi ascuns (confruntarea cu moartea);
-lirica sociogonică: Cântare omului;
 poezia socială:
-Cuvinte potrivite, Cântare omului, Flori de mucigai, 1907
– Peizaje;
 poezia de dragoste – în volumele: Cuvinte potrivite, Creion, Morgenstimmung, Psalmul de taină, Versuri de seară, Logodna, Mirele, Îngenunchere, Căsnicie, Mireasa;
 poezia jocului, a boabei şi a fărâmei: Buruieni, Mărţişoare, Prisaca, Cartea cu jucării.
Una din laturile dominante ale poeziei argheziene stă sub semnul căutărilor filosofico-religioase. Ca mai toţi marii poeţi ai lumii, Arghezi a fost răscolit de-a lungul întregii vieţi de o serie de probleme fundamentale pentru cunoaşterea rostului omului pe pământ, a începuturilor existenţei acestuia în Univers, a perspectivelor care i se deschid, a morţii care pune capăt zbaterilor pentru înfrumuseţarea vieţii. Unele dintre cele mai strălucite creaţii poetice argheziene – psalmii – exprimă setea devorantă, ispita cunoaşterii, visul de a atinge divinitatea.
Motivul căutării lui Dumnezeu, prezent în poezia argheziană încă de la debutul său, devine în „Psalmi” o obsesie tiranică, o căutare înfrigurată care se prelungeşte până în „Stihuri de seară” sau „Hore”. Poetul este chinuit de îndoieli, „Pari când a fi, pari când că nu mai eşti” (Psalmul VI), neputând să înţeleagă refuzul Divinităţii de a-i da un semn al existenţei. Se revoltă şi se hotărăşte să nimicească fantasma dumnezeiască de care s-a lăsat tiranizat: „Înverşunat de predici, să le sfarm îmi vine,/Dar trebuie-mi dau seama, să-ncep de-abia cu tine”. Îşi dă seama că e păcat, îngenunchează şi reia ruga fierbinte de a i se arăta, aşa cum stă scris în cărţile sfinte pe care le citise.
Această cântare dramatică, sfâşietoare este expresia dorinţei („Vreau să te pipăi şi să urlu: Este!”) de a trăi, certitudinea că omul nu este singur pe pământ: „Pentru credinţă sau pentru tăgadă,/Te caut dârz şi fără de folos…”; „Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere/Și te pândesc în timp ca pe un vânat/Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?/ Să te ucid sau să-ngenunchi a cere”.
Astfel psalmii se împart în psalmi ai îndolielii, ai negării, ai revoltei, ai neputinţei, ai căutării. Psalmii arghezieni sunt cei mai cunoscuţi din întreaga lirică românească.
O altă latură fundamentală a universului poetic arghezian se manifestă în poezia cu caracter social. Tudor Arghezi a fost întotdeauna un răzvrătit împotriva ordinii şi instituţiilor apărătoare ale nedreptăţii, împotriva regelui, a guvernanţilor, a spoliatorilor, a necinstei şi inechităţii sociale. Primul gest de răzvrătire a fost părăsirea familiei care visa ca el să devină „comersant” ca tatăl său.
Această atitudine este exprimată cu aceeaşi fermitate şi năduf în poeziile din ciclul „1907 – Peizaje”. Ciclul cuprinde o diversitate de „peizaje” ce evocă mizeria satelor, momentele dramatice ale răscoalei sau momente comice, cu scene de balamuc, starea de spirit a răsculaţilor. Întregul volum realizează epopeea uriaşei revolte din 1907, când ţara întreagă s-a mişcat. Memorabile sunt: „Cauza cauzelor”, „Lipsesc morminte”, „Duduia”, „Conu Alecu”, „Pătru al Catrincii”, „Pe răzătoare”. Volumul „Flori de mucigai” (titlu oximoronic evocator al celui creat în lirica franceză de Ch. Baudelaire, „Florile răului” – „Les fleurs du mal”) este cea mai zguduitoare expresie a infernului social – viaţa borfaşilor, criminalilor, hoţilor, puşcăriaşilor, numită metaforic „mucigai” – imunda floră a zidurilor temniţelor în care putrezeşte această scursură socială – „bolgie infernală, zugrăvită în umbre şi lumini”, cum aprecia Tudor Vianu.
Creaţiile din acest volum sunt lirice, epice, romantice în variatele modalităţi ale narativului, descriptivului, într-un stil oral, cu expresii argotice, de mahala sau din limbajul obişnuit al declasaţilor. Metafora „flori” din titlu transmite convingerea că în fiecare om prăbuşit în această mocirlă a rămas o scânteie pură, neatinsă de rău – spiritul – esenţa divină din om. Impresionante sunt „Rada”, „Tinca”, „Fătălăul”, „Ion Ion”, „Galere” ş. a. Preţuirea omului – cea mai minunată creaţie a lui Dumnezeu – şi-a găsit expresia poetică pe măsură în ciclul „Cântare omului”, omagiu adus măreţiei fiinţei care prin muncă şi cunoaştere a transformat lumea şi pe sine: „Dă-mi fiecare deget, din cinci, să ţi-l sărut,/Şi ţie fată zveltă…/Şi ţie străduitul cu palma grea şi tare”.
Titlurile memorabile din acest ciclu: „La stele”, „A.E.I.O.U.”, „Să ţi-o sărut”, „Cel ce gândeşte singur”, „Eu, umbra”, „Împlinire”, „Născocitorul”, „Pe drum” ş. a.
Cu minuţia unui bijutier, dar cu harul unui mare creator în cuvinte, realizează o întreagă lume de animale, păsări,
insecte, pisici, câini, oi, gâşte, găini, rândunici, porumbei, greieri, furnici, albine, brotăcei, care devin personajele unor poeme de mare gingăşie.
Din vasta operă a acestui mare poet nu lipseşte poezia erotică – lirica de dragoste prezentă în toată poezia lumii de totdeauna, precum şi în literatura noastră. Poezii de dragoste se găsesc în „Cuvinte potrivite”: „Melancolie”, „Despărţire”, „Creion”, dar volumul reprezentativ este cel din 1935, „Versuri de seară”. În cadrul acestei lirici se disting două etape: una dominată de sentimentul nostalgiei, al neîmplinirii şi alta, de mai târziu, plină de afecţiune şi căldură, poezia împlinirii şi a satisfacţiei sentimentului de dragoste familial. În prima categorie se înscriu poezii precum „Creion”, „Cântare”, „Doliu”.
Un mare artist al cuvântului, o mare conştiinţă cetăţenească, Tudor Arghezi a rămas în literatura română poetul secolului al XX-lea, alături de Mihai Eminescu – poetul naţional (secolul al XIX-lea). Mare poet în versuri şi în proză, pamfletar de intensitate profundă, romancier şi dramaturg (i s-a jucat cu mare succes piesa „Seringa”), cronicar neegalat al epocii sale, traducător magistral (La Fontaine, Krîlov, Baudelaire), Tudor Arghezi s-a manifestat ca o personalitate literară de o mare originalitate în toate domeniile în care a activat şi despre care au scris E. Lovinescu, N. Davidescu, M. Ralea, D. Caracostea, P. Constantinescu, G. Călinescu, Ş.Cioculescu, Ov. S. Crohmălniceanu, M. Petroveanu, T. Vianu, D. Nicu, Vladimir Streinu, I. Negriţescu, Al. Piru, Al. George, Nicolae Manolescu, E. Simion, N. Balotă, E. Manu.

FLOAREA NECŞOIU

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

GEORGE CĂLINESCU

În eseul său intitulat „Un umanist contemporan”, care apărea în „Viața românească”din iunie 1965, criticul …

ION BARBU – 19 martie 1895, Câmpulung-Muscel – 11 august 1961, București

Excelentul matematician Dan Barbilian reușește să configureze un peisaj cu totul singular în spațiul poetic …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: