UCRAINA-post război – un ghimpe în coasta Europei

Motto: Marea provocare a acestui deceniu nu este doar evitarea războiului, ci gestionarea unei păci reci care să nu distrugă economia globală, într-o junglă geopolitică, nu supraviețuiește cel mai puternic, ci cel care anticipează cel mai bine schimbările din teren Thyery de Montbrial, Președinte IFRI

Trăim într-o lume fragmentată în care instituțiile internaționale ONU, OMC sunt paralizate. În acest vid de putere, conflictele precum cele dintre Rusia – Ucraina, Sua – Iran, Israel – Palestina sau tensiunile din jurul Chinei, nu se mai rezolvă prin dreptul internațional, ci, prin raportul de forță. Viitorul riscurilor de securitate globală nu se referă numai la conflictele militare clasice, ci este vorba de o rețea complexă de amenințări interconectate și a unor ,,policrize,, adică crize suprapuse. Ne îndreptăm spre o eră a incertitudinii radicale și relativizării graniței dintre pace și starea de conflict din ce în ce mai difuză a războaielor hibride.

În 2026, puterea geopolitică nu se mai măsoară doar în trupe, ci în puterea algoritmilor care constă în capacitatea de a colecta, procesa și operaționaliza, datele mai repede decât inamicul. Securitatea națională nu mai poate fi garantată doar prin forță militară, ci se va îndrepta spre conceptul de reziliență la șocuri, adică, capacitatea unei societăți de a absorbi aceste șocuri, pandemii, atacuri cibernetice, dezastre climatice, accidente nucleare, și puterea de a-și reveni.

Următorul deceniu va fi sub presiunea unor vectori care vor defini peisajul de securitate la nivel regional și planetar, care se referă la:

– reconfigurarea geopolitică prin trecerea de la o lume unipolară sau bipolară, la o lume multipolară în care avem deja mai multe centre de putere care în funcție de interese, devin blocuri economice, financiare, tehnologice și militare închise, ceea ce treptat, duce la reducerea interdependenței și descurajarea economică a războaielor.

– tehnologiile emergente conduc la o ,,cursă a înarmării digitale,, și implicit la automatizarea deciziilor militare și la mărirea riscurilor unor escaladări accidentale.

Atacurile cibernetice la infrastructurile critice devin mijloace tangibile de coerciție și control, la care se adaugă destabilizarea din interior a societății prin campanii de manipulare și dezinformare folosind IA.

– schimbările climatice au devenit deja un multiplicator al amenințărilor, care duce la o accelerare a celorlalte riscuri: penuria de apă, energie, hrană, care pot genera migrații în masă, instabilitate politică, crize suprapuse în zone vulnerabile din Africa, Asia, America Latină, iar procesul de topire a ghețarilor aflat în plină desfășurare, deschide o nouă oportunitate, dar și o competiție geopolitică nemiloasă pentru controlul noilor rute maritime comerciale și acces la resursele naturale imense din Arctica, între marile puteri, ceea ce se întâmplă acum sub ochii noștri.

Războiul din Ucraina – un risc și o amenințare perpetuă la adresa securității regionale, inclusiv a României

Acordurile americano-ruse, stabilite de președinții Trump și Putin la Alaska în 2025, au deschis calea dialogului politic direct fiind considerate similare unei noi redesenări a hărții geopolitice a lumii, așa cum s-a întâmplat la Malta (3-4 dec.1989).

Dosarul Ucraina a fost printre alte dosare examinate de cei doi președinți și echipele de experți, care au stabilit în final la cererea Rusiei un răgaz de 18 luni pentru a se ajunge la negocierile finale pentru semnarea unui armistițiu sau a unui acord de pace. În acest context s-au stabilit formatul negocierilor bi și tripartite ca fiind preliminare, cât și mediatorii implicați în acest proces anevoios.

Cu toate negocierile care au urmat întâlnirii din Alaska și presiunile administrației Trump asupra lui Zelensky să accepte planul americao-rus (din 28 puncte), totuși implicarea UE și îndeosebi a coaliției de voință, a produs întârzieri și chiar blocări a negocierilor, susținând și sprijinind nu procesul de pace ci continuarea războiului până când Ucraina va câștiga o pace durabilă și suveranitate teritorială.

Reamintim punctele de blocaj care amână ajungerea la o pace reală:

– pretențiile teritoriale ale Rusiei și anume recunoașterea controlului asupra celor 5 regiuni: Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson și Crimeea, partea ucraineană refuzând cedarea suveranității asupra lor, argumentând că în Constituție se prevede interzicerea cedării sau înstrăinării de teritorii.

Președintele Trump a transmis ultimatum lui Zelensky să organizeze alegeri prezidențiale (el nemaifiind legitim din 2024), abolirea legii marțiale și organizarea unui referendum care să modifice constituția.

– Planul Trump în 28 de puncte (respins de UE și Zelensky, prevede concesii teritoriale în schimbul reconstrucției economice, instituționale și a garanțiilor de securitate oferite de SUA),

– garanțiile de securitate ale Ucrainei, trebuie să fie ferme din partea occidentului, pentru a preveni o nouă invazie, în timp ce Rusia insistă pe ,,neutralitatea,, Ucrainei și reducerea semnificativă a forțelor armate și a armamentului furnizat de UE și SUA, dar și reducerea capacităților fabricilor de armament ucrainiene. Perspectiva analiștilor și experților politico-militari se referă la:

-conflict înghețat vs.pace formală, adică, anul 2026 să aducă o încetare a focului pe termen lung (modelul coreean) care să oprească luptele și să suspende disputele teritoriale.

-lipsa de încredere că astfel de negocieri sunt folosite atât de Rusia cât și de Ucraina pentru reînarmare. Concluzia: există pași reali umanitari privind schimbul de prizoneri și dezescaladare energetică, dar un acord politic de pace rămâne departe, din cauza inflexibilității ambelor părți privind garanțiile reciproce de securitate.

Președintele Trump are nevoie esențială de realizarea unui compromis, pentru ca în alegerile la mijloc de mandat în noiembrie 2026 să câștige și să scape de procedura de destituire pregătită cu minuțiozitate de democrați și de unii congresmeni republicani nemulțumiți de politicile promovate de administrația Trump.

Relațiile UE cu Rusia și Ucraina post conflict

Potrivit lui Alain Juillet, fost director al DGSE (2002- 2003) și înalt responsabil pentru Inteligența economică (2003-2009), înalt responsabil pe lângă Secretariatul General al Apărării sub autoritatea premierului, președintele Clubului Directorilor de Securitate Economică (2011-2017) și președinte fondator al Academiei de Inteligență Economică, relațiile UE post-conflict cu Rusia se vor derula cu rapiditate pentru Italia, Ungaria, Slovacia care se regăsesc în principiile promovate de președinții Trump și Putin- țări creștine cu definirea familiei tradiționale, renunțarea la ideologia woke și de gen care persistă în Franța, Germania, Olanda și alte țări europene, inclusiv România.

Deci, va fi condiția impusă de Putin pentru a relua dialogul, exact ca Donald Trump. De altfel, încercările de reluare a dialogului Franței cu Rusia prin trimiterea la Moscova a consilierului diplomatic al președintelui Macron, s-a soldat cu un adevărat eșec, mesajul transmis de președintele Putin prin intermediul administrației prezidențiale a fost că pentru moment nu sunt întrunite condițiile pentru o relaxare a relațiilor politico-diplomatice, deși la nivelul serviciilor de informații există canale de comunicare și schimb de informații.

Cancelarul german Merz și președinta Comisiei Europene au criticat inițiativa franceză, hotărând ca UE să desemneze un emisar care să reprezinte interesele unitare ale Europei, pentru a avea mai multă greutate. Atâta timp când la Bruxelles s-a aprobat un nou pachet de sancțiuni economice și un nou împrumut de 90 mld euro pentru 2 ani care să acopere cheltuielile de funcționare a statului (30 mld E) și 60 mld E pentru dezvoltarea industriei de armament a Ucrainei, dialogul nu este oportun din partea rusă.

Ce trebuie să facă România pentru a supraviețui unei Ucraine post-conflict naționalistă și frustrată și unei Rusii care își va extinde influența economică și spirituală (panslavismul ortodox) pe frontiera de est a UE și în Balcani?

-Recompunerea și reconfigurarea ancorelor și a pragmatismului tranzacțional, într-o lume în care SUA (sub diverse administrații) devin tot mai adepte a diplomației tranzacționale, România nu mai poate miza doar pe relații de prietenie istorică în relația cu SUA, România trebuie să demonstreze că este un furnizor de securitate, nu doar beneficiar și un partener care oferă oportunități pentru investiții relevante în modernizarea infrastructurii critice, centrelor de prelucrare a datelor, modernizarea armatei și găzduirea infrastructurii NATO, dezvoltarea surselor de energie alternativă.

Pilonul european este important în măsura în care devenim un jucător activ în autonomia energetică a Europei pentru a rămâne atractivă, în condițiile în care SUA se orientează spre Asia-Indo-Pacific. Thyery de Montbrial consideră că : în această junglă geopolitică dominată de tragismul în istorie, România se află într-o poziție vulnerabilă maximă din punct de vedere geografic, dar și de oportunitate strategică.

Ca urmare, diplomația română nu mai poate fi doar reactivă, ci trebuie să devină multidimensională, în care un rol important îl are președintele țării: Securitatea la Marea Neagră trebuie să fie un obiectiv permanent al diplomației care să militeze neîncetat pentru o prezență permanentă și robustă a aliaților în bazinul pontic, transformând Marea Neagră dintr-un lac rusesc într-un spațiu internațional securizat.

– diplomația energetică -arma pentru realizarea unei independențe reale prin valorificarea resurselor naturale proprii: – exploatarea gazului din Marea Neagră, finalizarea proiectelor de extracție și a infrastructurii nucleare (reactoarele 3, 4 și SMR-urile) oferă României o pârghie de a deveni lider regional. Sprijinul pentru Moldova pentru a-și consolida independența energetică față de Rusia și Ucraina.

– o nouă atitudine în UE, prin ieșirea din pasivitatea elevului disciplinat care execută conștiincios ordinele. Pentru aceasta, este nevoie ca diplomația economică, culturală, parlamentară și militară, să construiască alianțe viabile cu Polonia pentru securitate, cu Franța pentru energia nucleară, cu Germania pe economie, pentru a-și promova interesele specifice în Balcani și vecinătatea estică. România ar putea deveni o punte între interesele SUA și ale vechii Europe atenuând faliile care s-ar putea adânci în interiorul NATO.

Concluzie:

– în această junglă geopolitică, președintele României trebuie să fie un strateg-șef și nu având doar un rol decorativ, pur protocolar, ci să coordoneze un efort național de reziliență: economică, militară și informațională, pentru a preveni efectele de contagiune din zonele de conflict.

UCRAINA post-conflict ar putea deveni un risc la adresa securității României?

Este un subiect de analiză strategică care ar trebui dezbătut atât în mediile academice și serviciile de Intelligence, dar și la nivelul Parlamentului, CSAT, societății civile, pentru că, da, sunt riscuri reale pe termen mediu și lung, dar acestea se pot schimba de la tensiuni diplomatice și competiție economică și tehnologică, în amenințări militare.

Să nu uitam că, Ucraina va dispune de cea mai numeroasă armată din Europa (600-800.000 militari), bine echipată și dotată cu armament modern, cu experiență în purtarea unui război și cu o industrie de război bine dezvoltată și adaptată la noile tehnologii și IA. Să nu uităm că Zelensky a anunțat că Ucraina dispune de capacități tehnologice de a se dota cu armament nuclear. UE, inclusiv Romania, sprijină financiar, logistic și militar Ucraina, pentru a se înarma, dar pe termen mediu și lung ne vom confrunta cu efectul de bumerang.

Principalele puncte de fricțiune care ar putea apărea la finalul conflictului:

-Naționalismul ucrainean și drepturile minorităților s-au exacerbat în timpul războiului accelerând procesul de formare a identității ucrainene, care se manifestă prin promovarea unor legi stricte privind educația în limba minorităților, inclusiv cea română (închizânduse zeci de școli cu predare în limba română, închiderea unor biserici românești și alungarea preoților) în condițiile în care refugiații ucraineni primiți în țara noastră au primit pentru copii lor, educație în limba ucraineană, li s-au repartizat școli pentru ucraineni, copiii au primit ajutoare de 300E în condițiile în care pentru copii români alocația lunară este de sub 50E, asistență medicală gratuită, ajutoare sociale substanțiale și locuri de muncă privilegiate.

Cu toate acestea, guvernul României nu a reușit să-și protejeze proprii compatrioți din ținuturile românești deținute ilegal de Ucraina de furia neonazistă ucraineană de a șterge urmele civilizației, culturii și religiei române și obligarea minorității române (400.000 persoane) să se ucrainizeze pentru a supraviețui în aceste teritorii românești. Ucraina, în aroganța și disprețul vecinilor care i-au acordat sprijin umanitar, financiar, logistic și militar, se va erija în lider regional care ignoră interesele statelor mai mici și va deveni un rival strategic pentru Europa, cu o putere militară neintegrată în NATO care va fi în afara oricărui control și va proiecta insecuritate și surpriză strategică.

O Ucraina în haos politic și militar post-conflict va redeveni ceea ce a fost, o țară instabilă condusă de oligarhi și de rețele de crimă organizată, trafic de armament (ceea ce s-a demonstrat și în timpul războiului), trafic cu substanțe interzise și droguri, care vor crește infracționalitatea transfrontalieră. Să nu uităm și de prezența în România și Europa a milioane de refugiați ucraineni în rândul cărora s-au infiltrat agenți și cadre de informații ale serviciilor ucrainene care vor pune presiune pe instituțiile UE și NATO pentru a lua măsuri favorabile sub amenințarea comiterii de atentate, sabotaje (așa cum s-a întâmplat cu Nord Steam 2) și atentatele comise la Moscova asupra unor generali de rang înalt ruși și asupra fiicei ideologului lui Putin, Alexandr Dughin.

Să nu uităm și de scandalul canalului Bâstroe și legat de Insula Șerpilor. Competiția economică și agricolă vor fi surse de tensiune, iar portul Constanța și rutele feroviare și rutiere, vor fi luate cu asalt de companiile ucrainene de transport pentru a-și asigura fluxurile comerciale și de materiale necesare reconstrucției țării, în detrimentul companiilor românești și a agricultorilor români.

Canalul Bâstroe va readuce în actualitate divergențele privind viitorul Deltei Dunării, care va fi afectată de continuarea dragărilor cu efecte ecologice și economice dezastruoase pentru economia și ecosistemul zonei.

Cum ar trebui România să gestioneze aceste riscuri?

România să condiționeze sprijinul pentru aderarea Ucrainei la UE și NATO legat strict de respectarea standardelor europene privind minoritățile, dar și de luarea unor angajamente ferme consemnate în protocoale de securizare a frontierei cu România și de respectarea legislației române privind tranzitul mărfurilor ucrainene pe rutele terestre și maritime ale țării noastre, în care să se prevadă aplicarea de sancțiuni în caz de nerespectare.

România trebuie să fie puternică pentru a contracara o Ucraina arogantă și expansionistă economic, cultural și militar, dar aceasta este condiționată de ridicarea nivelului de Intelligence (inclusiv militar) și a rezilienței la nivelul societății civile printr-un program temeinic de înțelegere și pregătire în domeniul culturii de securitate.

Devenind un partener robust, România va deveni indispensabilă pentru UE și NATO, ale cărei interese sunt luate în seamă și respectate. România să mențină dialogul formatului București-9, iar colaborarea cu Polonia, Ungaria devine esențială pentru a stopa tendințele hegemoniste ale Kievului. O Ucraina liberă va fi un partener și un competitor redutabil pentru România și o amenințare la adresa R. Moldova care va fi prinsă în menghina intereselor Rusiei și Ucrainei, dar țara noastră va achita nota de plata, ca de obicei.

România este pregătită pentru această schimbare de paradigmă, de la Ucraina victimă la Ucraina competitor regional?

Bineînteles că nu! Într-o lume caracterizată de Thyery de Montbrial ca fiind supusă actualei policrize globale, viitorul aparține celor care vor ști să gândească pe termen lung, ori președintele Dan, a declarat cu nonșalanță că România nu are o strategie! Atâta timp cât clasa politică este dominată de interese electorale imediate și de o abordare servilă în politica externă, ea însăși reprezintă un risc la adresa securității naționale.

Diplomația reactivă trebuie înlocuită cu diplomația creativă a anticipării, de aceea ar trebui să se opereze o reformă profundă a pilonilor statului:

1 – Resetarea diplomației: de la ,,cumințenie,, la influență pentru a scăpa de complexul elevului din banca întâi ceea ce ar presupune o curățare a diplomației și instituțiilor de forță, de numiri politice pentru a promova meritocrația. Nu este suficient ca diplomații sau cei din Intelligence să cunoască limbi străine, ci să înțeleagă jocurile de putere economice, tehnologice și de intelligence la nivel global.

Pentru a realiza acest obiectiv, România trebuie să reînvețe să folosească instrumente de soft power (cultura, diaspora, expertiza tehnologică, mediul de afaceri, relațiile interparlamentare etc.) pentru a crea grupuri de lobby-uri puternice în capitalele europene, americane și în zona Asia Centrală, China, India, Japonia, în America Latină și Africa, așa cum o fac Polonia și Ungaria, iar în ultima perioadă Rusia și Ucraina. Nu trebuie neglijată relația cu Israel atât pentru Orientul Mijlociu, cu Turcia pentru colaborare în Marea Neagră pentru a reduce influența Rusiei și Ucrainei.

Este, de fapt, o construcție nouă, care poate fi numită diplomația de rețea care să armonizeze toate aceste instrumente pentru a atinge obiectivele proprii într-o strategie de securitate națională ancorată în realitățile geopolitice de azi și de mâine.

2 – Definirea securității naționale care să treacă dincolo de obiectivele de pază și protecție sau de culegere de informații clasice. Avem în vedere: – Reziliența cognitivă într-o junglă geopolitică, este esențială când războiul informațional rămâne o constantă a vieții cotidiene, organismele cu atribuțiuni în domeniu trebuie să asigure protejarea societății în fața manipulărilor, indiferent de sursa lor (EST -VEST), care contribuie la menținerea coeziunii naționale. – Gândirea strategică a serviciilor de Intelligence ar trebui să ofere decidenților analize care să le permită decizii suverane, bazate pe interesul național, nu doar să valideze agende externe.

3 – Reconstruirea identității culturale ca scut pentru prevenirea fragmentării sociale, educația devenind prioritate de securitate națională, pentru că o țară fără identitate culturală puternică și asumată în fața unui climat naționalist exacerbat în Rusia și Ucraina, este ușor de dezbinat și manipulat. O clasă politică responsabilă înțelege că declinul educațional slăbește capacitatea de reziliență a țării pe termen lung. Diplomația culturală ar trebui să fie vârful de lance în relațiile cu vecinii, inclusiv în dialogul anevoios cu Ucraina în problema minorității române.

4 – Nevoia de oameni de stat vs. politicieni este cu atât mai actuală și esențială pentru viitorul țării, întrucât omul de stat se gândește la următoarea generație, în schimb politicienii se gândesc mai întâi la următoarele alegeri. Indiferent de culoarea politică, ar trebui să existe 3-5 obiective naționale: Delta Dunării, securitatea la Marea Neagră, o voce puternică în UE și NATO, Unirea cu Basarabia și Bucovina, Hubul energetic, de la care nimeni să nu se abată. Este nevoie de transparență și integritate pentru a reuși o curățare morală a clasei politice, astfel că orice discurs despre interesul național va fi privit cu neîncredere de cetățeni și duce inevitabil la absenteism și extremism.

Din păcate, cu amărăciune, trebuie să admitem că resetările profunde în România s-au făcut în urma unor șocuri externe majore, decât prin reforme interne asumate.

CONCLUZIE:

Dacă statul suferă de paralizie a voinței nucleul academic și de afaceri ar trebui să devină motorul de rezervă al națiunii. Poate că, este momentul ca acest Nucleu Strategic să redacteze un Manifest pentru Reziliența României, care să debuteze cu un proiect pilot de educație de cultură de securitate în școli și universități, care cu ajustările de rigoare să fie multiplicat la nivel național prin integrarea în curicula școlară.

Gl. Bg. (rtr) Gheorghe Dragomir