ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM-MUZICA / Un actor de mare prestigiu George Vraca

Un actor de mare prestigiu George Vraca

Ne propunem ca începând cu acest număr să prezentăm personalități marcante ale Teatrului Românesc, mari actori, pe nedrept uitați sau prea puțin cunoscuți de publicul larg. Pentru azi am ales evocarea celui caracterizat în epocă “frumos ca un zeu”: Geroge Vraca (1896-1964).

Renumitul actor George Vraca s-a născut la 25 noiembrie 1896 într-o familie de aromâni, cu originile în Pindul Macedoniei. În tinerețe a făcut sport de performanță, ajungând chiar în echipa națională de rugby a României, jucând în 1919 cu reprezentativele Franței și SUA. A urmat cursurile Facultății de Agronomie, pregătindu-se pentru o viitoare carieră de inginer agronom, după absolvire lucrând scurt timp în Ministerul Agriculturii. În timpul primului război mondial, a fost încorporat cu gradul de sublocotenent și trimis pe front. Rănit grav, a fost internat într-un spital din Iași, unde la un moment dat, a fost vizitat de marii artiști Maria Ventura, Constantin Nottara și George Enescu, care dădeau reprezentații prin spitale pentru alinarea suferințelor celor aflați acolo. Întâlnirea cu actrița Maria Ventura (1888- 1954) care atunci lucra voluntar ca infirmieră în acel spital, avea să-i schimbe complet destinul lui George Vraca. Aceasta i-a recomandat insistent și l-a convins să se facă actor și după externare s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, pe care l-a absolvit în 1921, cu nota maximă. A fost repartizat la Teatrul Național din Capitală unde a jucat cea mai mare parte a vieții sale, dar și pe alte scene bucureștene precum Teatrul Bulandra, Ansamblul Teatrului Maria Ventura, Teatrul Armatei, devenit mai târziu C.I.Nottara – al cărui director a fost din 1961. Dincolo de trăsăturile fizice distinse, seducător și cuceritor, cu o alură sportivă, elegantă, George Vraca era înzestrat cu o voce puternică și pătrunzătoare, cu dicție perfectă, gestică sobră, mimică potrivită, ceea ce i-a dat posibilitatea de a juca cu ușurință tragedie, dramă sau comedie, făcând roluri diverse, de compoziție, de la june amorez și până la personajele complexe din piesele lui Shakespeare. În cariera sa de peste 40 de ani în slujba teatrului românesc, George Vraca a făcut roluri memorabile în piese celebre precum: Cocoșul Negru (în 1919, din timpul studenției), Tudor Vladimirescu, Regele Lear, Macbeth, Visul unei nopți de vară, Faust, Romeo și Julieta, Fedra, Azilul de noapte, D-ale carnavalului, Hamlet, Oedip, Pigmalyon, Din jale s-a’ntrupat Electra, Vlaicu Vodă, Fântâna Blanduziei, Meșterul Manole, Ovidiu, Richard al III-lea etc. Totodată a jucat și în mai multe filme românești precum Datorie și sacrificiu (1926), Se aprind făcliile, Visul unei nopți de iarnă, Nepoții gornistului, Soarele, Tudor (ultimul în 1963). De asemenea, prin vocea sa inconfundabilă, George Vraca, a fost și un apropiat al teatrului radiofonic, rămânând în memoria publicului înregistrările inegalabile recitând poeziile lui Eminescu, îndeosebi Luceafărul. Pentru activitatea sa artistică, în 1952 a primit titlul de artist emerit iar în 1959 de cel de artist al poporului. La data de 17 aprilie 1964, la scurt timp după premiera piesei Richard al III-lea de la Teatrul C.I.Nottara rol pe care a apucat să-l joace de 14 ori, a decedat din cauza unei boli necruțătoare, lăsând în urmă multe regrete și amintirea unor reprezentații de legendă. Ne facem o datorie de onoare din a evoca și omagia personalitatea marilor actori ai țării, care prin prezența lor au încununat scena teatrului românesc, între care, la loc de frunte se găsește și artistul poporului George Vraca.

Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Constantin Rauțchi Un actor cu o expresivitate ieșită din comun

Constantin Rauțchi s-a născut la data de 22 mai 1934 în București, într-o familie modestă. …

Nicolae Corjos Regizorul Liceenilor și tinerei generații

Nicolae Corjos s-a născut la 22 mai 1935 în Hotin (nordul Bucovinei, azi Ucraina) într-o …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: