ACASĂ / ARTICOLE / ISTORIE / UN BASILEU BIZANTIN LA IAŞI

UN BASILEU BIZANTIN LA IAŞI

UN BASILEU BIZANTIN LA IAŞI

 

1

Vasile Lupu (n. 1595 – d. 1661), domn al Moldovei între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 și 8 mai 1653 – 16 iulie 1653, este cunoscut mai ales datorită ctitoriei sale, biserica Trei Ierarhi din Iași, despre care Evliya Celebi, în Cartea sa de Călătorii, spunea că „nu poate fi descrisă nici cu graiul nici cu pana” și că „nu-și are pereche nicăieri pe fața pământului”. Miron Costin îl descrie pe Vasile Lupu că era „om cu hirea înaltă, mai mult împărătească decât domnească”. Avea ambiții imperiale, pe care dacă nu și le putea împlini în fapt – nu avea cum să devină împărat bizantin, când un alt împărat (sultanul otoman Murad IV) stăpânea acum în orașul basileilor, în Țarigrad, cum era numit în lumea românească Constantinopolul – atunci măcar și le manifesta în construcții, în cultură, în fastul de la curtea domnească din Iași. Chiar numele de Vasile și l-a luat pentru a face trimitere la basileii Bizanțului, poate chiar la Vasile II, unul din basileii emblematici ai romeilor.
Ambițiile acestea l-au făcut să comită greșeli și l-au dus la războaie contra Țării Românești și a lui Matei Basarab, la înfrângeri și în cele din urmă la pierderea domniei. De remarcat modul în care, după un astfel de război (cel din 1639 cu bătăliile de la Ojogeni și Nenișori, sate din Ilfov, unde victorios a fost Matei Basarab), s-a încheiat pacea între cele două Țări Românești: fiecare domn a zidit câte o biserică în cealaltă țară – Matei Basarab a zidit biserica Soveja în ținutul Putnei iar Vasile Lupu a zidit biserica Stelea din Târgoviște (pe locul unei biserici mai vechi), biserică foarte frumoasă, turlele acesteia fiind asemănătoare cu cele ale bisericii Trei Ierarhi din Iași.
Dacă tot avem în vedere aceste ambiții imperiale ale lui Vasile Lupu, această „hire împărătească”, cum spune Miron Costin, trebuie să amintim un domeniu mai puțin cunoscut și care i se datorează (cel puțin pentru Moldova) lui Vasile Lupu: legislația. Instituirea unui cod de legi nu este altceva decât turnarea temeliei unei societăți. Codul de legi reprezintă structura de rezistență a unei construcții precum statul ca ansamblu de instituții. Și în acest caz vedem inspirația imperială bizantină a lui Vasile Lupu, de data aceasta înaintașul său luat ca model fiind Iustinian și nu Vasile II Macedoneanul, eroul său eponim (Iustinian fiind ctitor al celebrei Sfintei Sofia din Constantinopol, tot așa cum Vasile Lupu avea să fie ctitor la Trei Ierarhi). Titlul este edificator: PRAVILE ÎMPĂRĂTEȘTI alease den svitocul împăratului Iustinian pentru multe fealuri de giudeațe cu tot răspunsul lor, rânduite pre 252 de începături. Pravilele împărătești acoperă toate problemele societății din acea vreme și se raportează la mentalitatea epocii. Pentru cine vrea să înțeleagă această legislație (elaborată savant la vremea respectivă) trebuie să facă o călătorie în timp – nu putem judeca, desigur, codul de legi al lui Vasile Lupu (și în general codurile de legi ale acelor vremuri) în funcție de realitatea actuală, deși e foarte modern – modernitate datorată raportării la normele dreptului roman. Prin urmare, modul și criteriile de judecată a pricinilor între părți sunt specifice perioadei și regiunii. Avem de-a face cu o lume medievală de o anumită factură (diferită de modelul medieval apusean de secol XII-XIII), cu anumite concepții, obiceiuri, cu un anume trecut, cu tradiții raportate exclusiv la Roma antică, fără nici un fel de influențe anglosaxone, germanice, vikinge, în general barbare dacă ne referim la legislație. Nu se întâlnește deloc în vreun cod de legi românesc, scris sau nescris (obiceiul pământului) – cu atât mai puțin în cel savant, al lui Vasile Lupu – vreo referire la ordalie ca modalitate de descoperire a adevărului sau la procese de vrăjitorii cum se întâmpla în Occidentul catolic.
Apropo de ordalie, pentru cine nu știe ce înseamnă această probă, acuzatul, ca să facă dovada nevinovăției (în mod normal, acuzatorul este cel care trebuie să dovedească vinovăția), trebuia să țină în mână o bilă de fier înroșită în foc, și în unele cazuri, să meargă cu ea de la ușa bisericii până la altar. Se monitoriza apoi viteza cu care arsura se vindeca – nevindecarea fiind proba vinovăției. Era, desigur, o aberație. Codul de legi roman nu a prevăzut niciodată o astfel de probă, indiferent dacă psihicul acuzatului nu era afectat și credința în nevinovăție accelera vindecarea. Chiar evanghelia (cartea de căpătâi a oricărui creștin) condamna astfel de practici prin cuvântul Mântuitorului care subliniază „să nu ispitești”.
Așa cum a fost tipărit, codul de legi este relativ ușor de cercetat și studiat, dacă ne referim la data la care a fost publicat (1646). Structura codului duce foarte rapid la informație. Sunt prevederi pe scurt pentru toate divergențele ce ar fi putut apărea în acea societate românească medievală, cu trimitere la explicația pe larg. Sunt capitole referitoare la codul civil – la proprietate, la comerț, la relațiile dintre angajați și angajatori, la vânzări-cumpărări, la moșteniri, la accidente, la drepturile chiriașilor și ale proprietarilor, la căsătorii și la drepturile și obligațiile femeii și ale bărbatului.
Apoi sunt chestiunile penale legate de crime, de hoții, de înșelătorii, calomnii, tâlhării, falsuri etc. Toate amănuntele sunt prevăzute. De pildă, în cazul furtului există prevederi pentru „cela ce va fura de sărăcie” apoi „cela ce va mearge să fure și nu va fura” apoi „cine va fura hiară sau pasere sălbatecă”, „cine va fura de la tată-său”, „muiarea ce va fura de la bărbat” „cela ce svătui pre muiare să fure de la bărbat”, „muiarea ce va fura de la cela ce curveaște cu dânsa”, șamd, lista e lungă. Intrarea prin efracție este menționată „furul ce va sparge zidit, ușe sau secriiu”. Recidiva este menționată „cela ce va face trei furtușaguri”; complicitatea la fel „cela ce va da agiutoriu furului, ori în ce feal”.
Se are în vedere și calitatea acuzatului – negustor, preot, rob țigan, mare boier, copil, femeie, călugăr, slugă domnească sau boierească, zilier, oștean etc.

 

2
3
4
 

Crima reprezintă un capitol special, fără îndoială din cauza gravității faptei:
„Pentru ucidere și câte fealuri de ucidere sunt”. Sunt luate în considerare toate circumstanțele: intenție, fără intenție, accident, crima pasională, șamd. Prin urmare, exista „ucidere grabnică” (caz în care ucigătorul confundă persoana și ucide pe altul), „vajnică” (când persoana urmărită pentru o crimă dă vina pe altcineva care este ucis în locul ei), „cu înșelăciune” (cu otravă), „cu poftă” (e clar ce vrea să însemne), „cu nesocotință” (fără intenție, în urma unei altercații) și „cu greșală” (accident). Autoapărarea este avută în vedere (contra unei tentative de asasinat sau contra violului în cazul fetelor) precum și situațiile de prindere a hoților asupra faptului, atunci când aceștia ripostează. Criminalul dovedit, „cel care se va certa ca un ucigătoriu” fără nici o deosebire „de-are fi neștine boiarin, sau de-ar fi fămeae, nemică nu să va folosi cu aceaia să poată scăpa de certarea uciderii, ce să va certa boiarinul și muiarea, dacă va face ucidere, ca și fieștecine di cei mai proști oameni” este pedepsit cu moartea „certarea ucigătoriului nu iaste alta, numai moartea, după cum scrie Svânta Scriptură cea veache și cea nouă și după cum dau învățătură pravilele”. Proxenetismul era pedepsit cu moartea, mai ales dacă proxenetul își folosește propria nevastă: „orice bărbat va hotri pre muiarea sa, să i se facă moarte”. Menționăm că și „cela ce știe că-i curveaște nevasta și el o ține tot în casă și să face a nu ști nemică și o lasă de face preacurvie, atunce să cheamă cumu o are hotri el singur, și să va certa ca un hotru” (hotru, adică proxenet). „Certarea răpitorilor este numai moartea”;„răpitoriu” fiind acela care va „răpi muiarea cuiva cea de cinste de-ș vor râde de dânsa, sau vreo fată fecioară sau văduvă sau călugăriță sau vreun copil, când vor lua pre fiecarea cu de-a sila și o vor duce dentr-acel loc, unde le va fi voia, de să vor mesteca trupeaște”. „Părinții, frații, rudele, stăpânii, ispravnicii muerii, toți aceștia pot să-i ucidă de tot pre răpitori și să nu aibă nici o certare și încă nu numai pre răpitori, ce și pre soțiile lor și pre ceia ce le vor fi într-agiutoriu, însăcându-i vor găsi făcând acest lucru iar nu altă dată”. Prin urmare, avem de-a face cu o măsură deosebit de dură, aici luându-se în considerare traumele psihice, mai ales în cazul fecioarelor siluite. Cununia cu sila în urma răpirii „nu e bună de nemică”. La o acuzație de răpire, în fața giudețului (instanța de judecată) șanse mai mari are femeia: „Când va avea răpitoriul marturi mulți, cum au răpit pre muiare cu voia ei iară muiarea are mărturie cum au răpitu-o cu sila, atunce giudețul creade mai mult pre marturii muerii, de are fi numai doi, decât pri cei mulți marturi ai bărbatului”.
Acestea sunt doar câteva exemple din Pravilele împărătești ale lui Vasile Lupu, luate, așa cum spune titlul, Den svitocul împăratului Iustinian, dar adaptate realităților societății românești medievale, în mare parte rurale. Ceea ce dorim să aducem la lumină este maturitatea cu care acest cod de legi a fost elaborat, nimic care să fi fost ignorat sau omis. Se simte temeinicia și pragmatismul de sorginte romană alături de pasiunea pentru frumos a elenismului și dragostea pentru aproapele a creștinismului.
Observăm că pentru anumite puncte mai delicate a fost cerută părerea unor persoane școlite în drept – cazul ultimului exemplu, cel cu răpirea consensuală, în condițiile refuzului părinților de a se ajunge la cununie între tineri – o samă de dascăli spun așa, alții spun altfel, toți acești dascăli înclinând către o pedeapsă ușoară, ținând cont de stările sufletești. Desigur, societatea românească de atunci nu era atât de complexă cum este cea de azi. Codul acesta de legi reflectă pe deplin mentalitatea societății românești; o societate arhaică, dar matură și înțeleaptă, țărănească, dar plină de filosofie. Este vorba de o îmbinare a tradiției orale țărănești – obiceiul pământului, nimic altceva decât o experiență milenară transmisă din generație în generație (veșnicia s-a născut la sat după Lucian Blaga) cu pravilele scrise – ambele de sorginte romană, pravila scrisă având influențele savante ale școlii atheniene păgâne și ulterior ale școlii creștine constantinopolitane. Asemenea altor „buni și înțelepți domni” (după cu afirmă logofătul Evstratie, autorul predosloviei acestei pravile), Vasile Lupu „cu multă osârdie s-au nevoit de-au cercat pre multe țări, până l-au îndreptat Dumnezeu de-au găsit oameni ca aceia, dascăli și filosofi, de-au scos den cărți elinești și latinești toate tocmealele ceale bune și giudeațele celor buni creștini și svinți împărați, carile ca o lumină luminează și arată tot lucrul celor întunecați și proști și neînvățați […]. Aceastea înțelepciuni și aceastea învățături ne-au dat și ne-au lăsat noo tuturor rodului românesc, ca să ne fie noo de pururea izvor de viiația în veaci nescăzut și nesvârșit”.

DRAGOȘ UNGUREANU
Institutul Național al Patrimoniului

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Popoarele migratoare pe teritoriul României

Spre sfârșitul timpurilor istorice cunoscute sub numele de Antichitate și începutul Evului Mediu, întreaga Europă …

Brașov 1987 Preludiul Revoluției Române din decembrie 1989

Revolta spontană de la Brașov din 15 noiembrie 1987 a fost o surprinzătoare acțiune de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + six =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: