ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / Un film capitalist

Un film capitalist

Un film capitalist

Un film prezent la TVR 1, despre capitalismul american, mi-a răscolit amintiri de prin anii ’80. Studiam atunci la o instituţie de vârf, unde erau selectaţi în jur de 140 de conducători din toate ramurile economiei naţionale. Şi nu erau puţine, câteva mii de întreprinderi, care cuprindeau peste 8,5 milioane de muncitori, nu ca acum, sub jumătate. Pentru toate aceste întreprinderi evident că erau necesare şi cadre de conducere (cum se spunea în argoul de atunci). Din miile de posibili selectaţi, am avut şansa să mă număr şi eu.
În cadrul unor cursuri intensive care durau un an, cu scoatere din producţie, cu examene cu tot, başca un fel de examen final şi o aplicaţie la o întreprindere de profil din ţară ori din capitală, erai ştampilat că pe domeniul tău de activitate erai un fel de superman.
Această formă de învăţământ, nu şi de îndoctrinare, a ţinut fix 10 ani. Cum ar fi, nu au absolvit-o decât ceva spre 1500 de oameni. Puţini pentru întreaga economie, dar performanţi, potrivit adagiului latin „non multa sed multum”.
Printre multele materii care se derulau zilnic, uneori chiar şi sâmbăta, pe parcursul a 6 ore, după care 2-4 ore urmau interviuri, discuţii şi chiar meditaţii, erau şi cele legate de structura, dimensiunea şi limitele sistemului capitalist opus sistemului socialist (comunist).
Cum ar fi documentarul despre Japonia acelor ani, „De ce ei pot şi noi nu”, sau despre limitele economice ale sistemului american.
Bine, bine, cu Japonia, hai! Dar când venea vorba de America, aproape nimeni din sala de curs nu credea ce se spunea. Vorbeau foşti diplomaţi (de pildă Mircea Maliţa, aproape necunoscut în prezent, un geniu al politicii externe), jurnalişti trecuţi pe linie moartă, iar din spusele lor nu credeam o iotă! „Europa liberă” ne prezenta, credibil, o altă faţă, total diferită de ceiace aflam acolo de la oameni care au colindat în lung şi în lat întreaga lume. Cei din aulă îi consideram (chiar dacă erau trecuţi de Conducător pe linie moartă) că ne prezintă fantezii, că slujesc sub o formă obscură regimul Ceauşescu.
Acum, în anul 2014, după aproape 30 de ani, un film interzis în America (de ce oare?) prezintă mult mai crud, incomparabil (datorită imaginilor) mai dur realitatea capitalistă, decât cu mijloacele academice care ni se prezentau atunci; din care nu credeam o iotă. Ne vedeam fiecare, în sinea noastră, să conducem ca şi aici o companie din America ori din vestul Europei. Primitivi mai eram. Sistemul socialist (comunist) a „căzut” pe de-o parte pentru că era anacronic, nu s-a adaptat precum cel chinez, dar pe de altă parte pentru că propaganda, cum se numea atunci, a fost mult inferioară celei capitaliste.
Se derulează pe ecran o sumedenie de mârşăvii (abia acum) ale sistemului capitalist american. Alături de un alt serial, cel al gazelor de şist, ambele aduc la lumină, pe de-o parte, un sistem ce nu poate fi controlat iar pe de altă parte că, într-un fel sau altul, toate abuzurile ce se petrec la vârful politicii, evident, cu partea lor umană, au la bază politicienii. Probabil că de aceea în vest se vinde la greu „Capitalul” lui Marx cât şi alte „opere” pe care cu vreo 40 de ani în urmă eram obligaţi să le studiem. Le ştiu, pot face comparaţii, discuţii pe sistem, pe text, pe interpretări, pot divaga ori completa prin prisma „clasicilor” spre Kant, Hegel, ori Adam Smith, Robert Owen, David Ricardo, la noi Theodor Diamant, Nae Ionescu, Vasile Bâncilă, Emil Cioran, Mircea Eliade, Lucian Blaga şi mulţi alţii, dar cu ce folos?
Prin filmul prezentat, pot trage cel puţin trei concluzii preliminare:
– Se minte pe toate planurile politicii (a început şi la noi);
– Oamenii (votanţii) sunt „călăuziţi” să voteze într-un anume fel;
– Vocea poporului (vox populi, vox dei) este călcată în picioare. Noi suntem abea la început de drum, undeva între anii ’45- ’60.
Imaginile prezentate pe micul ecran sunt terifiante. Oameni care au muncit o viaţă întreagă sunt izgoniţi de pe proprietăţile lor. Le-au fost luate prin modificarea legislaţiei, şi unde, în SUA, ţara tuturor posibilităţilor! Despre protecţie socială nu există nici măcar o virgulă.
La aproape un sfert de secol de când a apus comunismul, presupun că acest film nu a fost finanţat de o structură a vreunui stat fost socialist.
Se perindă imagini ale unor societăţi de asigurări, de bănci, recuperatori, intermediari, falsificatori şi alte structuri create de tip „ciuguleşte cadavrul” menite a „despuia” omul de rând de bunurile, valorile pe care le-a agonisit prin muncă cinstită o viaţă întreagă. El, omul de rând, nu înţelege nimic, e năucit. Vine inspectorul fiscal, poliţistul şi-i spune că trebuie să-şi abandoneze imediat toată avuţia.
El, cel umil, nu are cum înţelege şi nu are nici mijloace materiale (bani) de a se apăra. Vede doar rezultatul. Şi rămâne stană de piatră. Uneori se revoltă, dar degeaba, că „legea” nu e de partea lui. El nu a avut mijloacele băneşti, cunoştinţele necesare spre a se apăra.
Precum a început şi la noi. Un individ a câştigat un proces în care a obţinut un titlu de proprietate peste un sat, cu locuitorii săi, cu casele lor, cu toată agoniseala lor, cu viaţa lor, cu tradiţii, cu năzuinţe, vise, cu tot.
Adică o instanţă din România a hotărât că nişte oameni pot fi transformaţi peste noapte în iobagi, că aşa a vrut ea.
Se mai vorbeşte în film de sistemul de pensii, deţinut de nişte nimeni. Băiatul meu a primit, după o cotizare de aproape zece ani, un documentar, din care rezultă că banii acumulaţi din pilonul unu de pensii este acum gestionat de o persoană fizică din Cehia. Absolut identic cu ce se prezintă acum la TV; dar ei (americanii) au parcurs aceste faze. Se găsesc în situaţia de a lua acum, la bătrâneţe, doar praful de pe tobă. Probabil că şi fiul meu, când va ajunge la pensie, va fi îndrumat către cehoaică să-i dea pensia, această persoană fiind deja pe lumea cealaltă de multă vreme.
Categoric, noi, parcurgem etapele capitalismului devorator, crâncen, hulpav, banditesc, distructiv etc. al anilor ’60 din America.
Aş vrea din tot sufletul să nu-l mai parcurgem, să se oprească undeva, măcar în prezent, atât de imperfect cum este el. Dar nu se poate, trebuie să involuăm. Nu am înţeles, iniţial, iniţiativele finalizate ale guvernului Orban al Ungariei. Merită tot respectul. Ştie să-şi apere ţara şi locuitorii. Legile date de el, inclusiv modificarea Constituţiei, că majoritatea în alegeri i-o permitea, a făcut o Ungarie cât de cât stabilă, cu toate „loviturile” venite din cercurile mondiale de putere. El a afirmat că importantă este munca, şi nu speculaţiile financiar-bancare, iar criza va duce la trezirea naţiunilor în întreaga Europă. În fine, o vagă aluzie la himera hungrică. Dar per ansamblu este posibil să aibă dreptate. În mod sigur, în viitor va fi strivit. Conceptul lui trebuia însuşit măcar de o parte din ţările foste socialiste; nu a ştiut să o facă şi probabil va pierde.
Dar majoritatea noastră, asemănătoare ei, unde ne-a dus? Deocamdată nicăieri. Am visat frumos acum doi ani. Cu un premier imatur politic am ajuns, ca de atâtea ori în istorie, în zona gri. Poate el oare plăti, precum şi miniştrii lui, „căderea” României? E doar un pasager între fosta conducere şi noua, dar viaţa noastră se scurge. Nu mai avem nici răbdare şi nici timp de experimente. Din ’45 încoace am avut parte doar de experimente şi unde am ajuns.
Modelul american, prin prisma celor prezentate, pare că este în agonie, se află spre apusul evoluţiei sale. Un alt model de societate trebuie să guverneze lumea actuală. Care anume? În prezent nu mai există modele filozofice, sociale ori politice pe care să ne pliem. Lumea, în ansamblul ei, pare că este într-o totală derivă.
E drept, sunt iniţiate experimente empirice, adesea de tot râsul.
Să ne apărăm de cataclisme majore cu toată suita lor de manifestări, să filtrăm pipi pentru a avea apă, să fabricăm alimente spre a rezista în timp la un cataclism planetar şi formule de apărare a acestor resurse. Sau dezvoltarea oraşelor subterane. Ori moneda mondială coinbit.
Roosevelt a enumerat un fel de decalog al drepturilor americanilor menit să reprezinte o compensare, mai degrabă morală, a celor năpăstuiţi. S-a realizat, dar prea puţin, iar spre zilele noastre s-a pierdut, în hăţişul legislativo/mafiot dezvoltat ulterior, aproape totul.
Povestea Uraganului Katrina a bulversat din temelii America. Statele afectate au fost destructurate. Nu a răspuns nimeni, nici Preşedintele pentru lentoarea acţiunilor.
Nici guvernatorii, poliţiştii ori alte organe statale pentru jafurile, omorurile, ori distrugerile umane post Katrina. America a mers mai departe, pe tăcute.
Prăbuşirea economico-financiară bancară extinsă aproape la nivel mondial a pornit tot dinspre America, prin anul 2007. JP Morgan Chase Co., de pildă, şi-a tras o pierdere de peste 7 md $. Ba chiar s-a stabilit un clasament al celor care au provocat criza bancară. Pe primul loc ar fi senatorul Phil Gramm, Preşedintele Comitetului Bancar din Senatul american, care a susţinut dereglementarea pieţelor financiare.
Apoi Chistopher Cox, principalul vinovat pentru prăbuşirea Leham Brothers şi Merril Lynch; apoi George W. Bush ş.a.
Iar „oalele sparte” le-au tras zeci de milioane de nevinovaţi din America şi sute de milioane la nivel mondial. Din punctul lor de vedere, cinic, este vorba doar de o statistică.
Şi iar un film despre America la TVR 1, canalizat în jurul alegerii lui Bush Junior. Un grăsan, Michael Moore, deghizat în casualy, face pe iniţiatorul, purtătorul de imagine, pe omul providenţial să propulseze un preşedinte. Realizează talkshow-uri şi îl denigrează, îl „striveşte” pe celălalt candidat, John Kerry. Îl prezintă pe ultimul ca un laş, trădător, în ipostaze ridicole (atent selectate), ca un avid de putere, încă de când era nou născut. Şi pentru ce? Ca să fie celălalt prezentat ca salvatorul naţiunii americane, cel care potenţial va aduce salvarea, scoaterea din mizerie a tuturor năpăstuiţilor. Mijloacele sunt diverse: serate muzicale, prin cântece denigratoare să incite alegătorii împotriva contracandidatului, luări de poziţie în faţa unor mase de oameni isterizate. Nu vine candidatul, era prea slab pregătit pentru aceasta. Lucrează mercenarii, cei plătiţi pentru acest lucru.
Dar el, grăsunul care a realizat (cu ce fonduri?) serialele despre America (cele prezentate la noi) cu gazele de şist, cu sistemul corupt din administraţia americană şi cu acest film al alegerilor, pătrunse de influenţe corupte, cu ce s-a ales?
Cu o interzicere totală, după ce a fost ales Bush. Cu procese, precum celălalt, Snowden, care acum stă ascuns în Rusia sau pe unde oare o mai fi.
Şi începe denigrarea lui Moore, comunist, spion, jigodie tocmit de puteri străine neindentificate, mârşav, dobitoc (Bush), să fie dat afară din ţară, nenorocit, iar în final interzis peste tot. Mai întâi în campusurile universitare. Bush a devenit o ţintă a criticilor lui şi de aici toate aceste măgării.
Se pune problema unui proces împotriva lui. Sunt asmuţite felurite organizaţii (religioase) ori nonguvernamentale pentru a-l linşa mediatic şi a-l trimite după gratii. Republicanii lui Bush au dezlănţuit iadul – curtea supremă, mass-media controlată, organizaţii obediente şi persoane particulare influenţabile, toate au fost canalizate spre a-l anihila mediatic pe Moore.
Nu pe Roger Moore – eroul serialelor mele din adolescenţă. Chiar şi la noi, versurile cântecelor nu au fost traduse (că momentan nu pot fi).
Priza la studenţi şi tineret a fost uriaşă. Dovezile de solidaritate ori de curtoazie au fost copleşitoare. Lumea reală a Americii reacţionează, simte că este „strivită” de un sistem în care nu poate să intervină şi care îi este ostil, dar acum a găsit o oază, un loc în şi din care să se exprime.
De ce acum şi de ce acest film, alături de celelalte, se prezintă la TVR 1? De ce America trebuie să o percepem ca un rău (deocamdată necesar) iar Europa ori Rusia sunt trecute din acest punct de vedere critic în penumbră?
Mă duce gândul că finanţarea acestor seriale a fost făcută de Rusia ori China (prin felurite filiere).
Oare este începutul decredibilizării mediatice a Americii? Probabil. Dar cu ce se va înlocui? Cu raţii de hrană, cu preaslăvirea conducătorului iubit, cu o atentă natalitate şi cu alte beneficii? Probabil. Şi asa se termină filmul „Revoltă în America” de Michael Moore.
Se spunea ca o răutate că serialul cu gazele de şist ar fi fost finanţat de Gazprom. Acest film oare de cine a fost finanţat, că „blocul comunist” nu mai există. Desigur că provine dint-o acută nevoie de adevăr, de a aşeza lucrurile pe obârşia lor firească, că de fapt în spatele acestor luări de poziţii sunt zeci de milioane de trăitori ai Planetei care nu au nici o vină, că ei muncesc, îşi plătesc impozitele, caută să-şi agonisească ceva pentru ei şi urmaşi, iar sistemul pe care l-au creat, au crezut în el, le distruge totul într-o clipă, îi lasă muritori de foame, iar ei nu înţeleg unde au greşit.
Nu au greşit ei, ci democraţia, care au crezut că îi apără, i-a trădat, a devenit o structură piramidală împotriva lui. Cel mai grav este că cel umil nu intrevede nimic, nu are variante. Cele medical oferite îi translează în zona nevotanţilor, că oricum vor veni alţii la rând care să le ia locul. Şi atunci ce este de făcut?
Actualele structuri statale, bazate pe aşa zisa democraţie sunt perimate.
Poate ar trebui să privim spre Elveţia cu ale ei cantoane, unde conducătorii dau socoteală celor ce i-au ales pentru toate hotărârile pe care le iau. Sunt aleşi sau pleacă singuri când nu-şi îndeplinesc mandatul.
De ce nu se „agaţă” de putere? Pentru simplul motiv că nu au nici un fel de legătură cu lumea bancară, industrială ori alte asemenea.
Ei sunt puşi acolo (aleşi) să soluţioneze problemele comunităţii, nu să-şi rezolve propriile lor afaceri, să-şi plaseze rudele ori apropriaţii în diverse posturi, să tragă felurite foloase din tot ce mişcă. Nu. Ei au doar rolul să asigure liniştea şi prosperitatea celor care i-au ales. Atunci ei, cei aleşi, cu ce se aleg? Cu notorietate, sunt mândri că ocupă o asemenea poziţie.
Oricare dintre conducătorii noştrii politici ar spune, măcar în sinea lui, că aceia sunt nişte tâmpiţi. Ba nu avem deloc nevoie de notorietate, că aceasta chiar e periculoasă la noi.
Primează banul, vila şi gipanul la noi.
În orice caz, filmul prezentat şochează prin duritatea imaginilor, e un fel de „Mondo Cane” (A Dog’s World, produs în anul 1962) al vremurilor noastre, centrat pe problemele Americii, dar care poate fi multiplicat, cu adaptările de rigoare, pentru foarte multe ţări dezvoltate (nu pentru toate – de pildă ţările nordice).
Spre finele filmului îţi pui întrebarea, ca atâţia alţii, „Şi acum încotro?”. America nu mai poate constitui un model, democraţia a fost golită de conţinut, suveranitatea este trimisă la gunoi, iar drepturile omului sunt de faţadă.
Lumea bipolară a apus, cea multipolară nu este lăsată să se dezvolte, şi atunci? … Quo vadis? Nu neapărat în sensul romanului lui Sienkiewicz, ci mai ales în sensul biblic a acestei maxime.

FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA)
volumul „Lumini sub umbre” – Editura „Laurent – anul 2016

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Umilirea românilor

Pe făgașul umilirii avem cel puțin două paliere ca un fel de interacțiuni între umilitor …

Doctrina haosului

Care e rezultatul practic al democrației? Biruri din an în an mai zdrobitoare, proprietatea rurală …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: