ACASĂ / ARTICOLE / CĂLĂTORI PRIN UNIVERS / UN PATRONIM CONTINUU DE PESTE 1000 DE ANI – Icoane de strămoși (I)

UN PATRONIM CONTINUU DE PESTE 1000 DE ANI – Icoane de strămoși (I)

Moșii și strămoșii mei mi-i port ca pe niște icoane în străfundul sufletului. Pentru care motiv? De fapt, ar trebui să meditez asupra unor succesiuni de motive. Cum ar fi că ei, de la acele începuturi, locuind pe pământ ocupat de alții, având conștiința trează, obiectivă, că acest lucru este concret și nu aveau cum să acționeze decât într-un domeniu de mișcare limitat. Principii de atunci, că erau Rakoczi, ori Leopold al II-lea, ei știau că sunt efemeri, că imperiul de atunci împingea cameleoni (ca și acum în politică) la conducerea Transilvaniei. Iar ei (adică ai mei) trebuiau să găsească soluții spre a salva românii și românismul, cu mijloacele lor de atunci. Acum, cu ce salvăm acest minunat demers de apărare a românismului? Cu programe TV în Transilvania subtitrate în limba română?

Unul din succesivii înnobilați ai familiei STOIKA – Ștefan, peste ținuturile Veneției (din Țara Făgărașului) – de către principele Rakoczi al II-lea, avea rădăcini adânci în trecut. Antecesorii săi trăiseră cu prisosință mișcarea și martiriul lui Gheorghe Doja, mișcare frântă la 1514. Acesta din urmă proclama republica, desființarea nobilimii și suveranitatea poporului. Că Gheorghe Doja, în istorie, e aruncat de maghiari spre origini românești este o chestiune asupra căreia ei trebuie să mai reflecteze. Cert este că în acel Ev Mijlociu se simțea nevoia siguranței granițelor Imperiului Austriac.

Din multitudinea de iobagi ori răzeși situați pe arcul Carpatic, un segment semnificativ l-au reprezentat purtătorii numelui de „Stoika”. Din relatările vremii, a izvoarelor scrise, răzbat mai multe nume de răzeși ori iobagi care au fost înnobilați. Unul dintre ei, Ștefan Stoika de Alzo Venicze, născut în jurul anului 1620, este înnobilat de principele Rakoczi al II-lea – în anul 1649 (februarie) – având domenii, steag, efigie, pecete și alte însemne nobiliare. Era o necesară reconsiderare a rolului românilor care ocupau atât Transilvania, dar asigurau liniștea împotriva năvălitorilor care invadau sistematic granițele imperiului.

Conducătorii militari din Moldova și Țara Românească nu-și permiteau să gestioneze felurite năvăliri formate din câteva zeci ori sute de persoane deoarece presupunea cheltuieli mari. Și atunci cei care stăvileau „migrația” spre imperiu erau ostașii de „Stoika”.

Cum era Ștefan Stoika? O figură legendară, asemănătoare cu nobilii daci, aprig la mânie, care-și strunea calul, dar și oastea din subordine cu mână forte. Cu ceva barbă (că nu avea voie să fie prea abundentă), cu o figură dăltuită în piatră, precum din anumite unghiuri cu a lui Decebal. Avea o pregătire militară dobândită pe parcursul tinereții participând activ la diverse exepdiții zonale.

La orice oră din zi ori noapte era pregătit a înfrunta dușmanul care i-ar fi încălcat domeniile.

Era într-o strânsă legătură cu frații, ori verii săi, răzeși ori nobili, ei dominând prin cele optzeci și cinci de patrifamilii cea mai mare parte a defileului Făgărașului.

Satele românești erau masiv apărate de acești bravi luptători care aveau mici armate înzestrate, cai, armament ușor, fiind foarte mobili pentru felurite acțiuni de restabilire a ordinii.

Se considerau oarecum independenți, organizând un fel de tribunale de judecată și împărțind dreptatea (I. Cav. Pușcariu).

În acest demers al lor angrenau alți exponenți ai familiilor de Stoika (Stoüka, Sztoyka etc), care știau că aparțin aceleiași rădăcini genealogice, având deplină încredere între ei că astfel slujesc un interes comun, al apărării românilor existenți pe acel teritoriu, dar mai presus de toate, își educau vlăstarele în spiritul salvării valorilor românești.

Ca și comunitate, a avut continuu idealul de a se dezvolta numeric, de a-și educa tinerele vlăstare, dar în același timp, de a migra și în alte zone de graniță ale imperiului încât, în jurul anului 1700, la un loc, aceste familii Stoika deveniseră un fel de putere zonală greu de controlat. S-au răzlețit dinspre Tohani, Făgăraș, Sibiu, Caraș Severin, astfel că aria lor de răspândire număra zeci de familii (cu legături între ele) aflate însă pe distanțe considerabile, gestionând o serie de zone care, îndeobște, din cauza micilor conflicte, nu mai aveau un orizont de conducere efectivă. Mulți dintre ei, precum străstrăbunicul meu, Theodor Stoika, au studiat la Viena, la fel străbunicul (patern), Ștefan Stoika, fiind considerați ca făcând parte din structura de conducere (viitoare) zonală și nu numai. Puteau studia la Viena – centrul cultural de atunci – fiind nobili, considerați că, prin educația primită, mai ales militară, vor sluji imperiul.

Reîntors, în anul 1830, străbunicul meu a poposit în Țara Românească, punând la rădăcina acesteia cunoștințele sale, relațiile, aptitudinile incontestabile de real conducător.

Și de aici începe o altă epopee, cea a agregării conștiințelor naționale spre a apăra valorile românismului, fiind pe deplin conștient de acest măreț demers.

În imensitatea Imperiului Austriac aveau asigurate funcții (dregătorii), venituri consistente, atât pentru ei cât și pentru urmași, moșii, o pregătire militară ulterioară de excepție; au ales să fie modești, fără acele strălucitoare dregătorii să slujească nu Imperiul ci o țară minusculă încălecată de un alt Imperiu – cel Otoman.

Ce le lipsea de fapt? Aveau o preîndestulare materială și de onoruri; le lipsea fibra, rădăcina, cea care face să vibreze conștiința de neam și de sine în egală măsură, să fie utili unei cauze a acelui popor de care se simțeau legați sufletește prin mii de fire.

Știau că nu se vor mai putea întoarce niciodată spre luminosul Imperiu, că viața lor va fi o luptă, un calvar, cu riscuri enorme. Și-au pus pregătirea lor de excepție în slujba românilor, au acționat conștient, pregătiți, intuind o viitoare Românie Mare.

Prezentarea începuturilor dar și a ramurilor de „Stoika” a fost o preocupare continuă a înaintașilor mei. Din varii motive, ținând mai ales de o anumită zonă de protecție interioară (cred eu) informațiile au circulat doar în cadrul familiei, nefiind expuse în scrieri care să aibe un caracter public.

Din titlu când afirm că acest patronim are o vechime de peste o mie de ani, mă refer desigur la o stelă existentă în Veneția de Jos din Făgăraș care cu toate imperfecțiunile ei datorită trecerii timpului, arată că la anul 1185 în acea zonă erau două nume de răsunet Stoika și Mone. Evident că aceste nume nu au apărut atunci în mod instantaneu, că desigur aveau un trecut, o istorie a lor care se află cu mult înainte de anul 1000.

Voi prelua în continuare câteva din sintezele existente în arhiva familiei, redactate de către Cezar Stoika.

GENEALOGIA FAMILII: STOIKA

Iată ce se află în lucrarea Cavalerului Ion de Pușcariu: „Date istorice privitoare la familiile nobile române”.
Tipografia Arhidiocesiană 1892, în volumul I, pag. 159
Originea străveche a familii e din comuna Stztojka – Falva, situată lângă Bistrița din Maramureș.
De aci s-au împrăștiat în diferite ramuri: Sztojka de Caransebeș (din care cel dintâi membru a fost „voyvod et judex” în sec. XVI), Sztojka de Porumbac, Sztojka de Beimbac, de Netotu, de Bács și ramura din care ne tragem noi Sztojka de Also-Venicze et Kucsulata (Hurmuzachi, volumul II/2, pag. 542).

STOIKA, SZTOJKA DE ALSO VENICZE ET KUCSULATA

Familia aceasta e răspândită în comuna Veneția de Jos, în ținutul Făgărașului din cele mai vechi, având hrisoave încă de la Voievozii Valahiei pe când erau duci de Făgăraș și Omlaș.

Ea a primit moșii întinse prin înrudire cu familia Mone (Monia), Monia de Also Venicze. Pe cripta mormântului lui Ionașcu Mone, de sub turnul lui din comuna Veneția inferioară și deasupra inscripții ce se află pe casa cea veche a lui, se află ca herb un cerb cu crucea în gură, având atârnată o cunună de mărgele. Inscripția din care se constată legătura de familie, dintre familia Mone și Stoika încă din secolul al XIII-lea, are următorul cuprins:
„Vixit gri – I, Venetus anno d. 1185 geologia authentic Monestica Grigorius Venetus Chesauraius Voevodae Nigr, a go donatus IV valibus, silvis et campis, gen Grigor – secundum anno 1216 hic g. Grigor, ex quo Milati. Fi – 1250 – lia – Comana et II Grigor, Hi divisi (1279) M. 1-a val Kutsulata K. II val. g. III val (1390) Stztoika. Thom divizi Gr. Gen III Grigor. Koman, gen. Stefanum gr. (1449) luc. 9: Solomonem (a matre Mone dict) et Stephan. Mone Solomon Gen. Man. Mone (1499) hic. G, Stephan Mone II. Hic. Voi Voik Mone, hic. G. Man Mone, hic gen Ioanem Mone ex quo Ionas Mone v. Vicav a 1728”. (Liniile orizontale reprezintă text degradat sau neinteligibil N. red.)
Diplomele de noblețe câștigate prin lupte ale familii grănicerești Sztojka de Also Venicze după colecția Cavalerului Ion de Pușcariu sunt:

Literile noui privilegiale și donaționale de la G. Bethlen, date în Făgăraș la 20 aprilie 1628 lui Dumitru Komanits, alias Salomon (Mone) referitor la posesiunile lor baronale din Also-Venicze et Kucsulata publicate în
revista Columna lui Traian la 1882, pag. 565 și 1883 pag. 437 de N. Densusianu. Herbul familiei de Komanits de A. Venicze era un scut de culoarea cerului pe al cărui câmp se vede un călăreț în vestminte verzi pe un cal negru ținând o sabie scoasă în mâna dreaptă.
Literile confirmatorii de la Leopold I date în Viena la 24 februarie 1700 lui Ion și Niculae Stojka de A. Venicze, prin care se ratifică literile de mai sus. Litere nobilitare de la Carol VI, date în Luxemburg la 14 iunie 1718 lui Ioane și lui Stephanu, Ladislau Stojka și fiilor lui Ioanne: Stephanu, Ladislau (Vlad) și Ioane cu următorul herb: pe un scut ostășesc de culoarea cerului se vede un braț omenesc ținând sabia scoasă.

Sentința tabulară din anul 1845 prin care pe baza diplomelor mai sus citate și a datelor genealogice din anii 1752, 1772 și 1773 familia nobilă Sztojka de A. Venicse numără 85 de familii (Colecția Pușcariu).

Familia Sztojka de A. V. se înrudește cu familia Klokoczan, căreia i s-a dat litere nobilitare de către Michaela Apaffi, de dato Radnoth la 11 august 1670 și anume lui Stephanu Sztojka Klokoczan și fiului său Mani Sztojka de A. Venice.

Diploma a fost publicată în Făgăraș la 20 martie 1671.
Din această familie o parte s-a colonizat în ținutul grăniceresc din Tohani, de unde s-au ridicat mai mulți ofițeri de ștab.

Din familia Sztojka de A. Venicze s-au transplantat unii spre Comitatul Netotu (N. red. Nehoiu) din care au răsărit 65 de familii.

Primii asecendenți se numiau Liabu și Lazia și au primit hrisov de noblețe sub Maria Cristina la 16 iunie 1598 la Alba-Iulia și sub Carol al VI-lea la 14 iunie 1718 la Alba Iulia.

Alte ramuri ale familii Sztojka de A. V. sunt: în Comuna Porumbau de Jos Popa Zachi Sztojka, a înființat 4 capi de familie și a primit diploma nobilitară pentru bravură în timp de război din mâna Anei Boremisza în 1671 – Făgăraș; și ramura Sztojka de A. V. din Satu Lung, are o adeverință că face parte din vechia familie Sztojka prin hrisovul congregației mascală a familiilor înscrise în recensământ din 1892. (Colecția Pușcariu, vol. I, pag. 103)

Diploma de noblețe dată de Rakoczi în 1649 și care se află în original la vărul tatălui meu Iosif Sztojka de A. V. fost până la moarte protonotar la Primăria Arad.
Primul Sztojka care a fost înnobilat pentru faptele sale de arme purta, după obiceiul vremii numele de Stephanus și a figurat întotdeauna în fruntea pomelnicului neamului nostru.

Străbunicul nostru comun mai apropiat se numea Theodor Sztojka de Also-Venicze et Kucsulata. El fiind ofițer împărătesc se răsnește de familia lui din Veneția Inferioară și se căsătorește în Lipova (Banat) cu Sara, nobila de Racz (Rațiu) de Caransebeș.

Aceștia au dat naștere bunicului tatălui meu Christofor și fraților lor: Iosif, Gheorghe și Dumitru și unei fete Eva, căsătorită cu un proprietar Almășescu.

Christofor a luat în căsătorie pe Rebeca de Roczoni (Roșoni) și au dat naștere lui Ștefan, ajuns polcovnic și primul primar al Bucureștiului și lui Dumitru, fost profesor universitar, pe vremea lui Gh. Asachi, la Iași.

Ștefan s-a născut la 1808 noiembrie 8 (ziua de Sf. Arhangheli) îm orașul Lipova din Banat și a murit la 1878 la Urziceni. A fost ofițer român, colonel și scriitor, publicând nuvele și articole în foaia „Pentru minte” din Brașov – 1842, 1843 și traduceri din autori străini, în revistele timpului, fiind primul traducător a lui Shakespeare în românește: Moartea lui Cesar (1844) aflată la Muzeul Teatrului Național din București.

A lăsat o mulțime de manuscrise, între care și Istoria Timișanei* care va răspândi multă lumină asupra trecutului nostru, veteran al aramatei și mișcării noastre politice naționale.

(AL. CESAR T. STOIKA)

*Lucrare tipărită și îngrijită de Fundația literar-istorică „Stoika” apărută în anul 2016.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

VISELE – PARTE DIN VIAȚA OMULUI

Visul este o latură a vieţii omului, una miraculoasă, care-i aparţine mai întâi spiritului şi …

VESTIGIILE DIN INSULA ȘERPILOR

Este o insulă poziționată în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile României și …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + nine =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: