ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / UNII VOR RESCRIEREA ISTORIEI ROMÂNIEI

UNII VOR RESCRIEREA ISTORIEI ROMÂNIEI

UNII VOR RESCRIEREA ISTORIEI ROMÂNIEI

Istoria, ca știință, studiază trecutul societății omenești. Fără dimensiunea ei umană, istoria nu poate exista, ar reprezenta un nonsens. Precum studierea suprafețelor aride ale unor planete, care, în afara binecunoscutelor reflexe științifice recente ori paleoastronautice, nu au a ne oferi nimic din dimensiunea umană.
Poate ceva despre un singur drum către Marte, pentru care este pregătită și o româncă, prezentată pe larg de NASA. Istoria terestră cuprinde o universitate de aspecte economice, sociale, culturale religioase, ocupaționale, precum organizarea vieții oamenilor, creațiile de toate felurile, dinamica interacțiunilor sociale, mișcările, deplasările, invadările, feluritele ciocniri ale civilizațiilor. Știința istoriei are instrumente specifice de cercetare precum documente scrise ori mențiuni orale, artefacte, construcții antice, medievale, tezaure, scrieri felurite, istoria socio-militară, studii comparative, obiecte ale antecesorilor și multe alte relicive spre a reconstrui măcar mental un anumit mod de viață, de cultură și, prin comparație, a-l evalua cu prezentul; nicidecum de a nihila trecutul.

Francesco Griselini
Francesco Griselini

O seară de iarnă, cu un ger cumplit care de vreo săptămână nu ne lasă să gândim; în Capitală, constat, înfrigurându-ne, că această nenorocire (noaptea spre minus 12° C) ne produce inerentele fracturi la mâni, la picioare, clavicule ori entorse de tot felul pe ghețușul metropolei noastre dragi, unde edilii postdecembriști, în totalitatea lor, constată că „iarna nu-i ca vara”. Maxima de mai sus ajunsă virală, alături de behăiturile preopinentului acestor vorbe pe când era Primar General al Capitalei și pe mai departe Președinte al acestei minunate țări, le-am catalogat ca pe niște gunoaie teatrale de campanie electorală, de fapt o reverberație a prostului gust adresate inteligentului popor român.
Preumblându-mi telecomanda pe felurite anoste canale de televiziune, „prind” pe unul dintre ele, unde are loc un fel de talk-show pe probleme de istorie a românilor.
Un individ uscățiv, vocal, după nume nu prea român (ab initio – niciun fel de discriminare) și care (fără a urmări emisiunea de la început) fixează pe „burtieră” un fel de crez de-al lui: „Nu poți duce aceeași politică în Dobrogea ca în Banat”. Discuția se petrecea pe un hol dintr-un Mall din acea parte a țării, moderatorul transivănean, care îi ținea isonul, aratându-și pingeaua înspre telespectatori, gest care, în cutuma arabă, înseamnă o persiflare a auditoriului.
I’auzi bre, carevasăzică, politicienii, istoricii și alți intelectuali de acolo par a fi mai deștepți decât cei din Dobrogea; sau poate invers. Pretinde și prezintă că a scris o istorie a Banatului. Fără a citi productul lui, o istorie a Banatului a scris-o, de fapt, pe la 1777, Francesco Griselini, sub forma unor scrisori ori descrieri amănunțite asupra acestei regiuni foarte întinse, plină de bogății și mister, dar mai ales de dispute teritoriale.
În lucrarea sa, „Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei”, descrie atât istoria îndepărtată a acestei regiuni, creionând, cu o minuțiozitate de caligraf, geografia, relieful, bogățiile, istoria –foarte pe larg – disputele teritoriale, grupările etnice cu particularitățile lor, paralelisme între obiceiurile acestei zone și altele din zona Italiei, Austriei și multe altele.
În arealul acestei excepționale lucrări întinse pe aproape 300 de pagini locul central îl ocupă locuitorii săi, megieșii, statornicii care stau la temelia acelei „construcții” regionale a imperiului pe care nolens volens îl reperezintă.
Vine mai apoi și străbunicul meu patern pe la 1849 și publică un fel de sinteză a acestei lucrări, având contribuții prin a explicita anumite situații proprii ale acestei zone pe care un istoric, chiar și renumit precum Griselini, nu avea cum să le înțeleagă. Și se „trezește” acum un individ, fără a-i spune numele deoarece deontologia acestei reviste nu permite acest lucru (născut la 28.10.1953 în Lugoj), ce pretinde că a și scris o istorie a Banatului (foarte bine) care, pentru început (ca „încălzire pe teren”), să pledeze pentru o individualizare a Euroregiunilor, adaug eu pentru o viitoare federalizare.
Din bibliografia publicațiilor sale preponderent scrise în alte limbi, dar și în autohtonă, rezultă un fel de abordare detașată, a se înțelege decuplată, a zonelor de cultură, tradiție, manifestări de tot felul, inducând în mentalul celor din afară că România, în asamblul ei, ar fi într-o altă arie de interes economic, social, chiar de relații internaționale față de zona pe care o prezintă/detaliază.
A fost „grațiat” cu o serie de merite ale Statului Român, cât și pe plan internațional, dar nu a dovedit, după părerea mea, că e și un român adevărat, mai ales pentru faptul că în mentalul celor din afară, nu mai vorbesc de cei de peste Ocean, că în această parte a Terrei există o țară România iar ca o componentă a ei și Transilvania. Aici a „lucrat” la greu diaspora maghiară de după al doilea Război Mondial.
Bunăoară, pledează pentru o rescriere a istoriei pentru fiecare generație. Acest termen l-am auzit, dar și pus în practică și înainte de ’90. Dar și Germania nazistă avea acest deliciu spre rescrierea istoriei. Voalat, pledează pentru ștergerea explicitării trecutului și rescrierea istoriei din perspectiva actuală. „Rescrierea istoriei este obligatorie pentru fiecare generație”. Asta chiar este o blasfemie.
Incită pentru ștergerea cu buretele (a istoricilor adevărați) a tuturor evenimentelor petrecute în istoria noastră. „Avem o diversitate despre care nu vorbim”. Unde a constatat că se regăsește acest concept? Înseamnă că nu vede așezămintele cu turnulețe și marmură din abundență chiar din zona sa, că sașii revin puternic și benefic în zonele din care au fost siliți să le abandoneze pe timpul comunismului și, în fine, că secuii (folosiți de minoritatea magiară în scopuri electorale) au libertăți la nivelul celor mai înalte democrații europene.
Nu-mi explic de ce acest om de cultură, foarte sigur pe el, motivează persuasiv pentru decuplarea unor zone din România din asamblul Statului Național Unitar, precum e scris în Constituție.
Dacă în subconștient gândește o Republică Bănățeană, cu toate cele trei componente istorice, ar fi o temă de disertație, dar să o spună pe șleau, nu prin plimbarea limbii spre alte ținte. Arată că ideile lui le-a prezentat în diverse foruri zonale ori internaționale și cam pe aici a încurcat și mințile altora, care nu prea cunosc țara noastră. Nu pomenește nimic nici el, dar nici alți confrați de ai lui de gropile de pe malul Serbiei, unde au fost aruncați cei care au vrut să evadeze din lagărul comunist, trecând înot Dunărea. În aceea parte a României ar putea fi scris un alt „Memorial al Durerii”, dar nu are cine. Istoricii de acolo se ocupă doart de Banatul cel Fălos, în care pe mari distanțe spre interiorul țării nostre se pot prinde doar posturi radio sârbești.
Așa și Mihail Roller, istoric comunist, foarte apreciat în acea perioadă (n. 6.05.1908-d.21.06.1958), evreu-academician, a influențat decisiv istoriografia epocii în care s-a exprimat.
Fără a avea studii de specialitate a semnat manuale de liceu și cursuri universitare. A „mutilat” istoria României, îndoctrinând poporul nostru sub formularea originii slave a românilor. A „subvenționat” ideologic anumite facțiuni ale Partidului Comunist din perioada în care era trimisă la „Canal” floarea intelectualității române. Bolnav de diabet, s-a sinucis pe 21.06.1958. Toate „operele” lui, și nu puține la număr, exclud identitatea națională a poporului român.
Un alt personaj sinistru, Zaroni Romulus, un țăran autodidact, cu o bibliotecă de circa 700 de volume, mucalit, dar tâmpițel. Din multiplele lui gafe, care delectau vulgul, ca ministru al Cooperației prin 1947, deborda o glumă a epocii: Caligula și-a făcut din cal senator, Groza (Doctor Petru Groza – prim-ministrul de atunci), mai sinistru, și-a făcut din bou ministru.
Ca Primar al Capitalei a devenit celebru/ridicol prin „implimentarea” țărănismelor în vocabularul administrației. Aceste „experimente”, precum și cele de identificare a ADN-ului marilor noștri voievozi, apreciez că reprezintă derapaje ale unor istorici, de ocazie, chiar dacă între timp și-au „construit” un eșafodaj pe plan intern cât și extern care să le confere o anumită autoritate, în realitate nu reprezintă interesele legitime ale poporului român, ci ai celor care i-au școlit, pe bani bineînțeles.
Iar ca demonstrație par a fi mai convingători mai degrabă discipolii lui Diogene, care vis-a-vis de definiția lui Platon, a omului, ca fiind un animal biped, cel dintâi i-a smuls penele unui cocoș alergând cu el spre Academie, strigând „Acesta este omul lui Platon”.
Antica demonstrație pălește cu siguranță pe lângă o poezie scrisă de Petöfi Șandor (Petrović Alexandru – sârb la origine), poetul național ungar, pașoptist, pierdut probabil în imensa Siberie, care, într-o poezie de o virulență ieșită din comun, scrie:
Croaţi, germani, sârbi şi români,
Ce vă repeziţi cu toţii la Ungaria? (…)
Căci nu sunteţi decât corbi, nişte corbi scârboşi,
Dar maghiarul încă nici vorbă să moară,
Doamne fereşte! Ba chiar cu sângele vostru
Va zugrăvi pe cer Dumnezeu purpuriul zorilor…
N-o să mai fie duşmani, când ultimul strop
De sânge va curge din blestematele voastre inimi…”.
Ce ar putea spune acest istoric, poate valoros, dar, delicat vorbind, neinspirat față de deliranta perorație artistică, să-i spunem. El de care OM aparține?
Așa cum arătam, Ștefan Stoika, fără a-i detalia însemnele nobiliare, a scris o istorie a Banatului publicată în anul 1847 în „Magazinul Istoric pentru Dacia”, sub redacția lui Treboniu Laurian și Nicolae Bălcescu, dar fără a o semna. După transliterarea manuscrisului am publicat-o în anul 2017 sub denumirea originală a lui Francesco Griselini, prefațată de cunoscutul profesor dr. Radu Păiușan.
Acești proaspeți istorici din aceea parte a țării și nu numai ar trebui să o citească și atunci cu siguranță ar putea fi ceva mai români, dacă le permite desaga conștiinței. Aș vrea să mă debarasez de slinul unor așa zis istorici de prin vestul țării care pledează spre o nouă Transilvanie, ori un Banat mai lătăreț, ba o regionalizare, nici ei nu știu cum, spre o federalizare viitoare și apoi o decuplare de țara mamă, în fine, niște cultivați impostori care vor fi vărsați în zațul istoriei și să mă concentrez (la modă acum este focusarea) pe micile pâlpăieli ale celor care chiar cred într-o Românie eternă, un factor coagulator fiind chiar Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Domnia sa, ori de câte ori are prilejul, antamează hamletiana întrebare „To be or not to be!”. România este o navă aflată într-o totală degringoladă, care nu are un căpitan credibil, cei de la timonă nu știu ce să facă cu nava, că nu înțelegem parcursul pe care ar trebui să îl aibă și, în fine, ceilalți membri ai echipajului acționează fiecare de capul lui. Pe acest fond colportorii, cei plătiți de a scrie pe invers, buimacii presei care nu mai știu care le e șeful și ce trebuie să trâmbițeze, autorități ale statului care le taie macaroana îndrăzneților și, în fine, conducători politici vremelnici care nu știu cum să țină nava puterii pe linia de plutire.
În prezent, al treilea om în stat este catalogat drept preș în fața maghiarilor, iar acest gest se cuplează pe mai departe pe problema (așa vor vârfurile politicii maghiare să o inflameze) Trianonului.
Băncile ungurești dau dobândă zero pentru cei care vor să cumpere pământuri în România; este un fel de mimetism, dacă nu cumva o retorsiune peste timp a acelelorași acțiuni ale băncilor românești de la început de secol XX pentru țăranii din Transilvania ce încă nu se reuniseră cu țara mamă.

Ba la granița de est a Ungariei s-a dezvoltat, pe tot întinsul ei cu cea a României, o prosperă industrie, folosind forță de muncă românească din vestul țării noastre. Să vedem dacă la sărbătorile lor din Ungaria vor mai bloca granițele noastre, că în atare situație putem face același lucru cu nenumăratele noastre sărbători și atunci BMW-ul ori alte fabrici de pe teritoriul vecin vor avea probleme cu forța de muncă ce nu va mai putea fi la post. Și vine „bomba”, că la noi acest substantiv este omniprezent, că un partid cu o pondere de 20% din țara „pretină” dinspre vest cere nici mai mult nici mai puțin decât Transilvania.
Că la noi de ani buni sunt organizate tabere pentru tineri de tip paramilitar, că guralivul Orban de Ungaria vine pe la noi, cu suita sa de SPP-iști și de agitatori și brăzdează Transilvania ca pe un teritoriu ce îi aparține, că ai noștri conducători după ’90 nu au suflat nici un cuvințel despre aceste imixtiuni nepermise în nici un stat din lume, sunt doar niște „nimicuri” care nu au nici un fel de relevanță.
Dar Victoraș de Ungaria lucrează minuțios, are un triplu limbaj, față de U.E., de Federația Rusă și, în fine, față de noi. Trilimbajul este perceput drept apanajul fetițelor de pe centură. Nu este o jignire în esența sa, că la o adicătelea fiecare vrea să câștige ceva dintr-o zonă pe care nu o controlează, ci are doar o semnificație ideatică spre care pretențiile imediate ori de durată sunt puse într-un butoi, precum varza la murat.
Cum se poate ca într-un stat al U.E. interviurile în HAR-COV să fie subtitrate în limba română, deoarece majoritatea locuitorilor de acolo, deși primesc salarii, pensii, asistență socială, medicamente compensate și multe alte sinecuri de la statul român, refuză să vorbească în românește? În care stat se mai întâmplă acest delict? În SUA, Germania, Federația Rusă, China, India ș.a.m.d. cei de pe acolo refuză să vorbească limba oficială a statului în care se află? Nicidecum, sunt automat excluși de la orice fel de „interviu”. De ce la noi se întâmplă acest lucru? Explicația este foarte simplă. Cozile de topor de aici, mituite ori nu, în frunte cu istorici, politicieni de toate coloraturile, guverne, instituții publice (învățământ, sănătate, sistemul juridic etc.) au permis acest derapaj, ca să mă exprim delicat.
În acest context, coada de mătură a lui Viktor Orban cere acum Transilvania. Ce să mai ceară din ea, că deja este „ocupată” intensiv de „investitorii maghiari”. Se cară în sărăntoaca Ungarie gaze, lemn, minereuri de tot felul și multe altele, sprijinind o țară care își dorește să o dărâme pe a noastră. La fel procedează și Austria, Olanda și altele care deși „sug” din bogățiile țării noastre valori uriașe, ne consideră la o adicătelea niște maori (acest minuscul popor austral din care i s-a „extras” doar inimitabilul și războinicul „haka”). De la noi, cei imperialiști, să le spunem așa, își trag o bună parte a PIB-ului lor, fără de care ar cam fi faliți; dar ne împroașcă cu noroi mediatic ori politic în U.E. ori de câte ori au prilejul.
După acest trecut an al centenarului, al reîntregirii neamului românesc (care între timp i-au fost „amputate” ceva aripi), demers susținut „în principal de zona privată” și parțial din cea publică, așa, spre fereala „pretinilor” de la vest cât și a celor din este, fără a-i deranja în niciun fel, intrăm adânc în cotidian, cu perspectiva unui uriaș presaj mediatic spre 2020 – Trianonul, cel „iubit” și ca țintă politică de a fi renegociat de către conducătorii Ungariei. La noi, Prima, cu cel 20/20, cu o preluare a președinției U.E. fără nicio țintă, fără nici un fel de program cu ceilalți parteneri europeni, vom pierde cu siguranță la masa verde orice fel de inițiativă națională și atunci va veni cel Gherman cu limba „dulce”, care deja i-a sedus pe transilvăneni, mai ales pe tema superiorității lor intelectuale față de rasele inferioare din restul țării și cuplate cu cei din Banat – a se înțelege cu istoricii de pe acolo – și ia să vezi ce dodoloață va fi Transilvania pe unde bântuie năbădăiosul prinț Charles.
Dragi istorici români contemporani, aveți o datorie morală, esențială în această perioadă tulbure a politicii europene, dar și naționale, să vă arătați consensualitatea pregătirii voastre spre unitatea noastră națională.
Altfel veți fi blestemați nu numai de istorie, ci și de urmașii, urmașilor voștri.

Florian Laurențiu Stoika

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

O, BRAD FRUMOS!

O, BRAD FRUMOS! A venit și decembrie, pentru unii mult așteptat, cu ancestralele sărbători creștine …

QUO VADIS – ROMÂNIA

QUO VADIS – ROMÂNIA „Quo vadis” (unde mergi, într-o traducere aproximativă) este titlul unui roman …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: