ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - ȘCOALA AZI / VALENTIN PASCU „Voluntarul implicat de tânăr”

VALENTIN PASCU „Voluntarul implicat de tânăr”

Tânărul ambițios cu ochi de stele, soarta a vrut a-l cunoaște personal, la unul din noianul de evenimente la care am participat. Mi-a părut un tânăr stăpân pe sine, dar cu o personalitate deja formată, în ciuda crudei sale vârste. Face parte din „stirpea”, din ce în ce mai rară a tinerilor cu o adâncă implicare în acțiunile venite din Suflet, pentru suflete. Eu una, cred cu tărie despre tânărul de care vă voi „vorbi”, în rândurile de mai jos… că o să mai auzim.

Implicarea și munca pe care o depune, ca și voluntar, acum chiar din frăgezimea vârstei sale va face, cu siguranță să-și îndeplinească visele, să-și fructifice propria sa capacitate de integrare în socialul imediat, dar și o binevenită răsplată a muncii sale, pornite așa cum am mai scris, din suflet, pentru sufletele celorlalți! Din colțul acesta de pagină nu pot decât a-i ura: „Succes pe parcursul vieții, că de putere de dăruire văd că nu duci lipsă!”

(DOINA BÂRCĂ)


Valentin Pascu – s-a născut pe 16 octombrie 2003, iar în prezent este elev, în clasa a X a la Liceul Teoretic „Hristo Botev”. Iubește istoria foarte mult, se documentează și scrie poezii istorice. Fiind un elev foarte studios este bursier. De la vârsta de 15 ani face voluntariat la Muzeul Național de Istorie, adeseori făcând pe ghidul, pentru grupurile de copii vizitatori, ajutat fiind și de profesorul său de istorie, Andrei Grumezea.

De anul trecut este voluntar și la Asociația Tradiții Militare. Disciplinat și iubitor al istoriei poporului român s-a integrat cu repeziciune în activități cu caracter cultural istoric, iar de ziua națională a României a făcut parte din plutonul „Tradiții Militare” carea trecut pe sub Arcul De Triumf, din capitală.

A participat la expoziții de pictură și desen cu poezie și cântece în spectacolul „100 de culori pentru pace”, ce se înscrie în Proiectul Internațional „Culori pentru pace”.

Dar iata ce declara tanarul liceean despre aceasta asociatie: „Ingineri, studenți și elevi cu vârstele cuprinse între 14 și 70 de ani luptă în bătălii, fac instrucție și poartă uniforma militară. Nu luptă în război, sunt civili, uniți de o pasiune comună față de istoria militară a României. În cadrul asociației „Tradiția Militară”, aceștia reînvie o istorie care altfel există doar în cărți. Asociația „Tradiția Militară” creează astfel o imagine inedită a istoriei militare a României. Pentru fiecare dintre cei înrolați în această organizație, recompunerea evenimentelor istoricomilitare, precum bătăliile celebre la care au luat parte trupele române în Primul, respectiv al Doilea Război Mondial, reprezintă modul prin care ei își servesc patria. De asemenea, acesția participă și la parada militară anuală de 1 decembrie din Capitală. Asa am aflat că, am aflat că patriotismul reprezintă într-adevăr componenta cea mai importantă a celor din asociație, fără de care promovarea datinilor, tradițiilor și glorificarea istoriei naționale nu ar fi posibilă.”

CINE SUNTEM NOI?

Doar niște oameni?
Nu, noi nu suntem doar atât,
Noi suntem dacoromânii,
Cei de neînfrânt, cei de neuitat.
Avem istorie vastă,
Credință în suflete
Și multă speranță, că vom fi mai buni,
Mai buni decât am fost până acum.

Dar, ca mereu în istorie,
Au fost mulți care ne-au tras în jos,
Mulți care ne-au vrut răul, iar noi…
Ce-am făcut?
Am stat, în loc să acționăm?
Nu, am stat pe poziție,
i-am privit în ochi,
pe toți,
pe toți tiranii noștri, și am învins.

Asta ne caracterizează pe noi,
Devotamentul, iubirea și grija
pentru țară
De aceea nu am dispărut
Și de aceeanici nu vom dispărea.
Deși uni ne vor numi,
În mai multe feluri,
Noi răspundem răspicat:
„Nu! Noi suntem dacoromânii
Și așa vom rămâne!”

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

STANCU ANDRA GEORGIANA „Pasiunea mea este să joc teatru”

S-a născut la data de 24.06.2005 în Bucureşti şi este elevă în clasa a VIII-a …

HORIA MIHAI DANCIU „Un elev cu o imaginație bogată”

S-a născut în 2 iunie 2010 în București, are 9 ani și este elev în …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 16 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: