ACASĂ / ARTICOLE / Vasile Ciocârlan un meșter popular

Vasile Ciocârlan un meșter popular

Îmbinând creativitatea, spiritualitatea și utilitatea, artele tradiționale se numără printre cele mai importante aspecte ale moștenirii culturale. Se spune că nu poți cunoaște niciodată cu adevărat cultura unei țări până nu afli câte ceva despre folclorul său. Pentru că fiecare element care ține de arta populară este realizat în mod manual, aceasta se bucură de reputația unicității și originalitații. În vizită la meșterii populari Ciocârlan Elena și Vasile din comuna Ștefan cel Mare, județul Neamț. Domnul Vasile este creator de măști, bundițe, cămeșoaie, opinci, chimir și alte minunății tradiționale, iar doamna Elena creează împletituri cu un design deosebit.

Vasile Ciocârlan s-a născut la sat, având astfel contact permanent cu tradiţia strămoşească, cu obiceiurile practicate încă din vechime de poporul român. L-a fascinat în mod deosebit lumea măştilor populare. De aici, se pare, a plecat ideea sa de a crea, de a inventa. Nu doar măşti, ci poveşti. Despre unul, despre altul, despre oricine. “Nu cred că e nimeni dintre români care să nu cunoască pe vreunul care are mereu gura deschisă sau pe altul care are urechile mari”. Tot aşa, cu o ironie subtilă şi, în acelaşi timp, cu un simţ critic exigent, meşterul evidenţiază cu măiestrie trăsături de caracter, tipologii de oameni şi răutăţi ale vremurilor.

Fire inventivă, Vasile Ciocârlan foloseşte o multitudine de material pentru a da formă şi imagine creaţiilor sale: pielea şi blana de animale, ţesături de pânză sau postav gros, lemn cioplit sau coajă de copac, sfoară groasă colorată, pene de păsări, câlţi de cânepă, păr de cal sau de porc, carton colorat, mărgele, nasturi, bucăţi de sticlă, boabe de fasole, coarne de animal sau oglinzi şi multe altele de acest fel. Dar Vasile Ciocârlan nu confecţionează doar măşti populare.

Talentul şi creativitatea sa îl ajută să aducă în faţa publicului, la diferitele festivaluri sau târguri populare, cămăşi, iţari, brâie, opinci. De câţiva ani, meşterul Vasile Ciocârlan împarte din taina meşteşugului său şi unui grup de copii dornici de a pătrunde tainele creaţiei populare, răspunzând astfel propunerii de colaborare lansată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ. Şi-a creat, alături de soţia sa, Elena Ciocârlan, care îi este alături şi în această frumoasă muncă, un atelier-expoziţie în propria gospodărie, atelier care, periodic, este transformat în spaţiu de curs.

Câteva imagini de la târgul Lada de zestre, de la Piatra Neamț, eveniment care a dat orașului un farmec deosebit. Deasemeni, imagini de la casaatelier si muzeu a artiștilor populari Elena și Vasile Ciocârlan, în timp ce erau vizitați de un grup de turiști din Statele Unite.

Alexandru Gălușcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Biserica şi rolul ei în societatea românească contemporană

Sfânta Biserică este instituţia divino-umană care a luat fiinţă în mod nevăzut sau tainic pe …

Capitalele Țării Românești-București

Arheologia a dovedit existența omului pe teritoriul orașului din cele mai vechi timpuri, paleoliticul inferior. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: