ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA NEVĂZUTĂ / VESTIGII ale istoriei Bucureștilor

VESTIGII ale istoriei Bucureștilor

În proximitatea capitalei, pe șoseaua de centură se întinde sistemul de fortificații al Bucureștilor, construit între 1883-1899, care în prezent constituie o adevărată comoară arhitecturală și de istorie, mărturie incontestabilă a trecutului românilor pe aceste meleaguri.

După abdicarea lui Cuza, între 1866-1882, pe vremea domniei regelui Carol I, pe fondul crizelor politice și tensiunilor internaționale din Europa, în care Imperiul Otoman reprezenta un real pericol pentru România, s-a simțit acut nevoia unui puternic sistem de apărare a Capitalei, sens în care, au apărut o serie de studii ce subliniază necesitatea construirii de fortificații în avanposturile orașului. În anul 1882 a fost numită o comisie prezidată de colonelul (viitor general) Gheorghe Manu, cu misiunea de a întocmi proiectul de realizare a sistemului de fortificații al țării, situație în care a fost cooptat renumitul general belgian Henry Alexis Brialmont (1821-1903), inginer constructor, o autoritate în domeniu, care mai proiectase și construise forturile de apărare ale orașelor Liege, Anvers, Koln etc. Sistemul de fortificații al Bucureștiului era alcătuit din 18 forturi și 18 baterii intermediare (redute), dispuse în jurul Capitalei (la aproximativ 10 km de centrul acesteia), în formă circulară, pe o lungime de 72 km și cu un diametru de 20-30 km, aflate la câțiva kilometri unul de altul, interconectate la suprafață de o linie de cale ferată și o șosea de centură, iar în subteran, unite printr-un set de tuneluri și culoare de legătură. Construirea “Cetății Bucureștilor” a fost un proces laborios, care a început în 1884 și s-a finalizat în 1899, sistemul de fortificații cu bateriile aferente fiind organizat pe trei sectoare: N-E (forturile 1-9), S-E (forturile 10-13) și S-V (forturile 14-18), în ordinea acelor de ceasornic, primul fiind cel de la Chitila, urmat de Mogoșoaia, Otopeni șamd. Prin calitatea construcțiilor și dotarea cu cel mai modern și performant armament de artilerie al epocii, experții vremii au apreciat că în perioada respectivă, Bucureștiul era o “cetate inexpugnabilă” și că, România avea un puternic sistem de fortificații,

ceea ce i-au adus respectul internațional și un statut militar și diplomatic de invidiat. Evoluția rapidă a tehnicii militare de luptă și asalt și strategiile războaielor în care România a fost implicată, a făcut ca aceste forturi să nu fie folosite niciodată în scopurile pentru care au fost construite, așa încât după 1918 au fost dezarmate, construcțiile rămase fiind utilizate de-a lungul timpului ca centre de instrucție și exerciții militare, depozite de muniție, ciupercării etc. Din păcate, după 1990, forturile cu împrejurimile lor, inclusiv din cauza unor litigii imobiliare, au fost lăsate să se degradeze, construcțiile grav avariate, inundate, năpădite de vegetație sălbatică și ocupate de maldăre de gunoaie, populate de șobolani, reptile, insecte și alte lighioane dezgustătoare, prădate de hoții de fier vechi și “boschetari”, astfel că, încercarea de a pătrunde în interior este o aventură plină de riscuri și primejdii. În continuare vom face o scurtă prezentre a două din cele mai cunoscute forturi din jurul capitalei, care încă mai există și prezintă interes pentru cunoscători dar și pentru cei mai puțin avizați: Fortul 3 Otopeni și Fortul 13 Jilava.

FORTUL 3 – Otopeni

Fortul 3 Otopeni este situat în proximitatea Unității Militare de Transmisiuni aflată sub podul CFR Otopeni, pe DN1, la intersecția cu șoseaua de centură a Capitalei (în incinta căreia se găsește și Muzeul Comunicațiilor și Informaticii – prezentat într-un număr anterior al revistei noastre). Pentru o cât mai amplă documentare asupra acestui fort, am apelat la un specialist în domeniu, dl. General (r) Ion Cerăceanu, fondatorul Asociației “ProMuseum”, care, cu amabilitate ne-a pus la dispoziție și utilizare, revista trimestrială de istorie și cultură militară “Transmisiuni” cu suplimentul ei din mai 2019 în care, sunt prezentate din punct de vedere istoric și militar, toate aspectele legate de acest fort. Cu permisiunea domnului general, în cele ce urmează, vom prezenta extrase din articolul dumnealui “Cazarma istorică – Fort 3 Otopeni, scurt istoric”. Cazarma istorică a Fortului 3 Otopeni, construită între 1884-1895 a fost amplasată pe o suprafață de teren de 47,5 ha, expropriată în scop de utilitate publică conform legii pentru fortificarea Bucureștilor, publicată în Monitorul Oficial, nr. 258/ 26 februarie 1886 și a Înaltului Decret Regal nr. 2360/ 3 septembrie 1886 (fără a pune la socoteală și terenul aferent de 25 ha pe care s-a construit Bateria intermediară 3-4 Otopeni-Tunari). Pe această suprafață s-a construit o fortificație puternică, în care garnizoana militară (compusă din trupe de geniu, pionieri, artileriști și transmisioniști) dispunea de toate utilitățile necesare unei cazărmi militare: sursă proprie de curent electric, sobe pentru încălzire, apă curentă, sisteme de canalizare, protecție împotriva focului de infanterie și artilerie, mascare terestră și aeriană, depozite de materiale, căi de acces etc. De la finalizarea lucrărilor de fortificații, Fortul 3 Otopeni a funcționat în regim de cazarmă militară, administrat în timp de pace de militari din arma Geniu, constituiți în subunități tehnice de specialitate. După primul război mondial, în 1919 cazarma respectivă a fost alocată Școlilor Militare de Geniu, iar de la 14 iunie 1922, Regimentul 2 Pionieri primea în administrare cazarma Fortului 3 Otopeni. Potrivit aprecierilor din epocă, arma Geniu era considerată cea mai tehnică dintre categoriile de arme din organica armatei române, întrunind specialități precum pionieri, căi ferate, transmisiuni (în cablu și telegrafie fără fir/ radio, telefonie, semnalizare optică, columbofilie, curierat), aerostații militare și aviație. În Cazarma-Fort 3 Otopeni, principala activitate era instruncția/ pregătirea personalului (ofițeri, subofițeri, trupă și civili), pentru lupta în fortificații și executarea lucrărilor specifice armei Geniu. Tot aici se experimentau noi echipamente și unelte de lucru, tehnici și tactici de luptă, materiale și substanțe noi, precum și inovații, modificări și modernizări la cele existente în dotare. De-a lungul anilor – până în 1939 – regele Carol al II-lea și regele Mihai au participat la mai multe evenimente festive și parade militare organizate și desfășurate în cazarma de la Otopeni, inclusiv la aplicații și demonstrații în Fort sau la poligonul de tragere redusă, inaugurat în 1933. La 20 mai 1935, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de existență a armei Geniu, în prezența unor înalte personalități, viitorul rege Mihai a pus piatra de temelie a noii cazărmi (extinderea celei inițiale prin demolarea vechilor barăci și construirea noilor pavilioane – care există și astăzi) numită de acum “Cazarma Marele Voievod Mihai”. În toți acești ani premergători celui de-al doilea război mondial, prin grija, eforturile și uneori sacrificiile celor care au lucrat acolo (de la comandanți la soldați), dar și cu sprijinul capilor Armatei Române, unitatea militară respectivă a fost modernizată atât în privința dotărilor și tehnicii de luptă cât și a construcțiilor din interior (inclusiv a unui pavilion de spital), fiind una de elită din țara noastră. După 1940, în 12 camere din fort s-a depozitat Arhiva M.Ap.N, iar din noiembrie 1940, în cazarmă a fost dislocată o unitate germană. Pe perioada războiului, în cazarmă a funcționat partea sedentară a Regimentului Pionieri-Geniu și s-au desfășurat activități de pregătire a efectivelor și materialelor necesare completării nevoilor sau pierderilor de pe front. După război, fortul propriu-zis și-a pierdut complet importanța lui ca obiectiv militar operativ, fiind folosit în continuare în scopuri administrative (depozitare de tehnică și materiale, armament și muniții, materiale chimice, documente de arhivă și chiar birouri). În perioada 1946-1953, în cazarma menționată au fost dislocate subunități de diferite specialități (geniu, artilerie, antiaeriană, transmisiuni). După o lungă perioadă când cazarma a aparținut trupelor de geniu, din 1954 va aparține Transmisiunilor Armatei Române (care la 1 februarie 1949 prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 45107/ 49, trupele de t

ransmisiuni se desprind de arma geniu, devenind armă distinctă de sine stătătoare). În cele peste șapte decenii care au trecut de la terminarea celui deal doilea război mondial și până în prezent, unitatea militară și-a continuat activitatea specifică, cu siguranță la fel de solicitantă, mai ales în perioada de preaderare și intrare a României în NATO. Întrunul din pavilioanele cazarmei, în 2013, a fost amenajat Muzeul Comunicațiilor și Informaticii, filială a Muzeului Militar Național “Ferdinand I”, care păstrează intacte multe piese de transmisiuni folosite de-a lungul istoriei, de către Armata țării.

FORTUL 13 – Jilava

Fortul 13 Jilava, situat la aproximativ 10 km sud de București, în comna Jilava – Ilfov, în proximitatea intersecției străzii Gării cu Șoseaua de Centură a Capitalei, a fost construit în perioada 1886-1893 cu aceeași destinație militară (camuflaj, observare, reacție la atac, inamic de artilerie, adăpost și deplasare rapidă în subteran în caz de război). Până în 1906 a servit drept depozit de muniții și garnizoană ostășească după care a fost transformat în

 penitenciar militar, încăperile destinate cazărmii făcute camere de detenție. Aici, au fost încarcerați și deținuți civili, arestați din rândul țăran

ilor participanți la răscoala din 1907. Intrarea se făcea printr-o poartă boltuită, pe frontispiciul căreia era scris “Fortul 13 Jilava”. În 1907, 

închisoarea avea un pavilion administrativ, o cancelarie, un dormitor pentru trupă și fortul propriu-zis cu 52 de camere. În timpul primului război mondial, aici au fost închiși deținuții militari sau care au săvârșit infracțiuni în legătură cu serviciul militar, parte din ei fiind condamnați la moarte și executați în locul numit “Valea Piersicilor”. În perioada interbelică, au fost încarcerați aici mulți deținuți politici din rândul legionarilor printre care “Căpitanul” Corneliu Zelea-Codreanu (ucis împreună cu alți 13 legionari la 30 noiembrie 1938 în pădurea Tâncăbești – Ilfov), dar și comuniști precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica ș.a. În noaptea de 26/ 27 noiembrie 1940, în închisoarea Jilava, în semn de răzbunare pentru uciderea “Căpitanului”, au fost asasinați de către legionari 64 de deținuți, foști demnitari ai vremii, printre care Mihai Moruzov, Gavrilă Marinescu, Gheorghe Argeșeanu, Victor Iamandi, Niky Ștefănescu ș.a. În anii celui de-al doilea război mondial, penitenciarul a fost folosit și ca loc de detenție pentru militari români și prizonieri, iar după 23 august 1944 pentru deținuți politici antibolșevici și cei acuzați de uneltire împotriva statului. Aici, în Valea Piersicilor, la 1 iunie 1946 a fost executat Mareșalul Antonescu, alături de colaboratorii săi Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu și Gheorghe Alexianu, condamnați la moarte de noul regim politic instaurat după 23 august 1944. Prin Ordinul nr. 699592/ 1 aprilie 1948, M.Ap.N, predă Ministerului Afacerilor Interne clădirile și anexele aflate pe teritoriul închisorii militare Jilava cu întregul inventar mobil și imobil (printre care și fortul nr. 13), fiind transformată imediat în închisoare civilă de maximă siguranță, cu regim sever de detenție, destinată exterminării opozanților politici. Până în 1964, Fortul 13 Jilava, amenajat corespunzător cu celule aflate la 8-10 m sub pământ, fără lumină și căldură, a funcționat ca “penitenciar de tranzit și triere” pentru deținuți politici, mulți dintre aceștia torturați cu cruzime de gardieni, în frunte cu celebrii condamnați Moromete și Enciu. Printre cei care și-au pierdut viața, în urma torturilor îndurate aici, se numără și generalii Radu Korne, Nicolae Ciupercă și Radu Rosetti. După eliberarea deținuților politici din 1964, penitenciarul Jilava și-a menținut caracterul de loc de detenție cu regim strict, în 1966 fiind creată o secție specială pentru deținuții periculoși (violenți și recalcitranți) și cei condamnați la pedeapsa cu moartea. În perioada comunistă (anii’70), pe perimetrul penitenciarului au fost create noi spații de detenție, printre care și un spital. Fortul propriu-zis a fost mai puțin folosit ca pușcărie, fiind utilizat mai mult ca gospodării-anexe și ateliere de lucru, rămânând “în rezervă” pentru “situații speciale”. “Situația specială” s-a ivit în noaptea de 21/ 22 decembrie 1989, în zilele Revoluției, când, de pe străzile Capitalei au fost ridicate de către autoritățile comuniste o mulțime de persoane revoltate împotriva regimului, din care 1363 au fost duse, schingiuite și ținute în condiții inumane exact în Fortul 13 Jilava, redeschis expres în acest scop. De această dată însă detenția nu a durat nici 24 de ore căci, a doua zi în jurul prânzului Ceaușescu a plecat cu elicopterul iar sistemul s-a prăbușit. Fortul 13 Jilava, trecut în 2005 (împreună cu penitenciarul) în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor n-a mai fost folosit ca loc de detenție, dar ca urmare a intemperiilor și infiltrărilor de apă și nealocării fondurilor necesare consolidării și reabilitării, s-a degradat treptat, ajungând la un pas de prăbușire. La intervenția energică a foștilor deținuți politici și a istoricilor, Fortul 13 Jilava a fost declarat monument istoric. Din 2014 a fost transformat în muzeu (Memorialul Jilava), foarte interesant, păstrând încă intacte mărturiile trecutului, dar întrucât se găsește pe teritoriul penitenciarului, accesul este restricționat pentru vizitare fiind necesare aprobarea A.N.P, programare prealabilă, control strict la intrare și alte proceduri birocratice greoaie, motiv pentru care se impune crearea unui drum de acces separat, care să nu stânjenească activitatea penitenciarului. Cu toate aceste dificultăți, aici se organizează periodic de către instituții abilitate (AFDPR, Fundația culturală “Memoria”, Academia Civică etc) diverse vizite documentare și manifestări culturale menite să prezinte aspecte importante ale istoriei recente a României. Fortul 13 Jilava trebuie păstrat cu sfințenie ca muzeu și mediatizat cum se cuvine în interesul culturii și spiritualității naționale. De altfel, toate forturile din jurul Capitalei ar trebui reabilitate și redate circuitului culturalmuzeal deoarece reprezintă o mărturie a istoriei noastre care trebuie cunoscută și respectată de către publicul larg.

GL. Bg. (r) Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Pandemia de COVID-19

Motto: „Când mulțimea guvernează, omul este condus de ignoranță; când biserica guvernează, omul e condus …

ENERGII NEVĂZUTE ȘI… DISCRETE

De când ne naștem, idiferent dacă suntem sau nu, conștienți de asta, înnotăm într-o mare …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + 16 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: