ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / VICTORIA LA CARE TRICOLORII S-AU BUCURAT DEGEABA

VICTORIA LA CARE TRICOLORII S-AU BUCURAT DEGEABA

VICTORIA LA CARE TRICOLORII S-AU BUCURAT DEGEABA

Naționala de fotbal a României a terminat pe locul doi în clasamentul Grupei a 4-a, din Divizia C a Ligii Națiunilor, competiție aflată la prima ediție și care s-a desfășurat în toamna anului 2018. În ultimul meci din grupă, tricolorii au câștigat, scor 1-0, pe terenul selecționatei din Muntenegru, reușind primul succes în fața acestei echipe într- un joc oficial. Din păcate, victoria n-a ajutat reprezentativa pregătită de Cosmin Contra să rămână în
urna a treia valorică la tragerile la sorți a grupelor din preliminariile Campionatului European din 2020 (turneu final la care și țara noastră va găzdui patru meciuri), iar prezența la barajul de calificare la această competiție este și el pus sub semnul întrebării.

CINE A FOST DE VINĂ?

România a debutat în Liga Națiunilor cu o remiză, 0-0, pe teren propriu în fața celor din Muntenegru, într-un meci disputat la Ploiești cu
porțile închise. A urmat un 2-2
la Belgrad cu Serbia, partidă în
care tricolorii au fost conduși
de două ori, dar au reușit să
revină de fiecare dată. A venit
și prima victorie, obținută în
ultimul minut în Lituania: 2-1,
iar apoi, o nouă remiză, 0-0 la
București cu Serbia, într-un meci
în care tricolorii au evoluat
aproape o oră cu un om în
minus, în urma eliminării
fundașului Gabriel Tamaș. Ultimele două partide au însemnat tot atâtea succese: 3-0 la Ploiești cu Lituania (joc desfășurat din nou cu stadionul gol) și 1-0 în deplasare cu Muntenegru, iar România a terminat grupa pe locul doi, cu 12 puncte, în urma Serbiei (14 p), dar în fața Muntenegrului (7 p) și a Lituaniei (0 p).
La sfârșitul partidei de la Podgorica, tricolorii s-au bucurat intens pentru succes, împreună cu suporterii sosiți din țară, dar au aflat pe urmă că au făcut-o degeaba! Victoria din Muntenegru nu i-a ajutat să rămână în urna a 3-a valorică la grupelor preliminare, ceea ce, teoretic, i-ar fi scăpat de un adversar valoros în calificările pentru Euro 2020. În această urnă au intrat doar trei din cele patru echipe care au terminat pe locul 2 în grupele din Divizia C, iar formația lui Contra a fost depășită la acest capitol de Bulgaria, Israel și Ungaria. Doar o victorie la două goluri diferență în Muntenegru i-ar fi ajutat pe români să depășească una dintre aceste naționale.
„Nu am știut că mai avem nevoie de un gol”, a fost
declarația surprinzătoare a „tricolorului” Cristi Manea la sfârșitul meciului cu Muntenegru. „Dintre cei care am fost pe teren, nu știa nimeni că mai avem nevoie de un gol. Dacă știam, era clar că forțam ca să mai marcăm. Asta e, acum e prea târziu…”, a completat și colegul lui Manea, Ciprian Deac.
Declarațiile celor doi jucători l-au scos din sărite pe selecționerul Cosmin Contra, care susține că elevii săi au fost informați de faptul că le trebuie o victorie la o diferență de cel puțin două goluri în Muntenegru: „Unii jucători cred că nu sunt atenți! Felul în care am pregătit acest meci a fost clar ca să câștigăm la mai mult de un gol. Ce să le fac dacă nu au fost atenți? Întrebați-i și pe alți jucători, pe Tătărușanu, pe Stanciu, Keșeru, Tucudean dacă știau sau nu? Întrebați-i ce a fost la pauză? Doi jucători nu au fost atenți, ok, dar în lot sunt 22 de jucători. Urca domnul Manea în atac și dădea gol? Deac, care a intrat în minutul 72, dădea el gol?”. La rândul lor, șefii FRF afirmă la unison că tricolorii știau că le trebuie un succes la minimum două goluri diferență.
Contează mai puțin cine are dreptate și cine nu. Trist e faptul că România a ratat șansa de a face parte din urna a treia valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020, iar această poveste lasă de înțeles că există destul
amatorism în rândul celor care fac parte sau se ocupă de prima reprezentativă… Singura parte bună e aceea că reprezentativa țării noastre poate, totuși, să ajungă la barajul pentru Euro 2020, în cazul în care nu va termina preliminariile clasice pe unul din primele două locuri în grupă! Calculele sunt însă extrem de complicate. Pe scurt, condiția de bază este ca cele 20 de echipe care se vor
califica la turneul final în urma preliminariilor clasice să fie cele care au terminat înaintea noastră în Liga Națiunilor.

LUCESCU A RETROGRADAT

Pe lângă reprezentativa tricoloră, România a mai avut un reprezentant în Liga Națiunilor, și anume pe Mircea Lucescu, în calitate de selecționer al Turciei. Din păcate, echipa lui „Il Luce” a terminat ultima în clasamentul Grupei a 2-a din Divizia B (după 1-2 acasă și 0-2 în deplasare cu Rusia, 3-2 în deplasare și 0-1 acasă cu Suedia) și a retrogradat în Divizia C. Acest eșec i-a înfuriat la culme pe mulți suporteri și jurnaliști sportivi din Turcia, care au cerut demisia antrenorului român. Deocamdată, oficialii federației de fotbal continuă să-l susțină (cel puțin la nivel declarativ) pe Lucescu, dar în Bosfor s-a demonstrat în repetate rânduri că lucrurile pot lua rapid o turnură neașteptată…

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Virginia Ruzici, prima jucătoare de tenis din România campioană de Grand Slam

Dacă Ilie Năstase și Ion Țiriac au făcut cunoscut tenisul românesc în lume, la feminin, …

România, prezentă la cea de-a treia mare competiție sportivă a lumii

În toamna acestui an, în perioada 8 septembrie-28 octombrie 2023, Franța găzduiește cea de-a 10-a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: