ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / ASOCIAŢIA ISTORIA ARTEI

ASOCIAŢIA ISTORIA ARTEI

ASOCIAŢIA ISTORIA ARTEI

 

Asociația Istoria Artei a fost înfiinţată în 2011 cu scopul dezvoltării de programe educative non-formale culturale, de istorie şi istoria artei în vederea conştientizării valorilor cultural-artistice și a patrimoniului național și internațional.
Principalele activități organizate de-a lungul anilor sunt: ateliere, cursuri, seminarii, conferinţe, dezbateri, expoziții, proiecții, tururi ghidate. În ianuarie 2012 Asociaţia a înființat propria editură pentru trasee urbane de arhitectură (broșuripliante) și materiale didactice de istoria arhitecturii pentru copii, a deschis o serie „Arhitecți de neuitat” cu Louis Pierre Blanc, Edmond Van Saanen-Algi, Carol Benisch, Ernest Doneaud și o serie de memorialistică dedicată prințeselor Nadeja Știrbey și Elisa Brătianu. În 2015 a publicat un prim album tipărit, „Arhiva de arhitectură: 1830-1860”, conținând planuri și schițe de arhitectură, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Asociația a derulat în ultimii 4 ani proiecte de anvergură și de impact, beneficiind de finanțări nerambursabile de la Ministerul Culturii, Ordinul Arhitecților din România, A.F.C.N., D.R.I., A.R.C.U.B. și P.M.B., precum și de la sponsori privați, având parteneri Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Națională a României și importante muzee românești. Unul dintre proiectele de anvergură a fost „Arhiva de arhitectură”, demarat în 2013, care a primit finanțare în 2014-2015 pentru digitizarea unor documente inedite. Asociația Istoria Artei a declarat 2016 drept „Anul cultural Martha Bibescu 130” și organizează, împreună cu partenerii Arhivele Naționale ale României, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, Biblioteca Națională a României, Ordinul Arhitecților din România, Muzeul Municipiului București, Centrul cultural Carmen Sylva Sinaia, o serie de evenimente publice dedicate personalității prințesei Martha Bibescu (1886-1973): conferințe, prezentări, proiecții, ateliere pentru copii, o expoziție itinerantă, lansarea unui catalog și a unor volume monografice. Proiectul cultural a fost finanţat de Ministerul Culturii în cadrul programului dedicat Zilei Culturii Naționale – 2016.
Asociația Istoria Artei și-a propus să marcheze în 2016 și un eveniment cultural cu profunde implicații istorice, într-un an în care omagiem contribuția familiei regale la dezvoltarea României: organizarea „Expoziției Generale Române” și amenajarea Parcului Carol I în Câmpia Filaretului. Proiectul „Parcul Carol I – 110 ani” își propune reconstituirea istorică și digitală a Expoziției Generale Române din 1906, din perspectiva pavilioanelor de arhitectură, a monumentelor de for public, a personalităților care au contribuit la realizarea proiectului urbanistic și peisagistic, crescând potențialului istoricocultural al zonei Filaretului.

conferinta
expositiune

EVENIMENTELE ORGANIZATE

Familia Chrissoveloni împreună cu Asociația și Editura Istoria Artei au deosebita plăcere să vă anunțe apariția monografiei „Patrimoniul imobiliar al familiei Chrissoveloni de-a lungul veacurilor”, colecția Familii istorice, autor istoric de artă dr. Oana Marinache. Monografia este comercializată exclusiv în lanțul librăriilor Cărturești, fiind pusă în vânzare în 27 august, iar prețul de vânzare este de 99 lei.
Asociația Istoria Artei a organizat un dublu eveniment la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, din str. Arthur Verona nr. 19, în 15 septembrie. Cu acest prilej, a fost prezentat publicului expoziția de fotografii de epocă, documente de arhivă și din periodicele vremii, cărți poștale, precum și reconstituirile digitale ale unor pavilioane ale Expoziției Generale Române din 1906. Totodată, s-a organizat și cea de-a doua conferință publică, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache, cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului cultural București – Orașul invizibil.
Pe 22 septembrie, a avut loc cea de-a treia conferință „Parcul Carol I – 110 ani: arhitecți și antreprenori”, susținută de Oana Marinache și Andrei Popescu. Invitat special a fost col.(r) dr. Cristian Scarlat, fost director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Asociația și Editura Istoria Artei a organizat pe 28 septembrie, la Casa Mincu, evenimentul de lansare a celui de-al doilea volum al monografiei „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”, colecția Familii istorice, 2016, autor dr. istoric de artă Oana Marinache. Proiectul editorial a fost realizat cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din Timbrul Arhitecturii 2016, al Asociației „Sanda și Virgil Cândea” și din donațiile lui Radu Ștefan și Cristina Vergatti. Evenimentul face parte din proiectul „Anul cultural Martha Bibescu 130”.

1
2

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FUNDAȚIA PELIN TECUCI UN REPER CULTURAL IMPORTANT

Aristotel spunea că „Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un …

FUNDAȚIE DE TOP – „TIMIȘOARA 89”

Dacă vrei să vorbești de Fundația „Timişoara 89” şi despre cel care a fondat-o, scriitorul …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + two =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: