Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ȘCOALA AZI / Doru Cristian Ciutacu

Doru Cristian Ciutacu

S-a născut pe 20 decembrie 1998, are 23 ani. facultăți, a terminat deja două dintre ele. În prezent este student în anul 4 la Muzică, secția canto clasic, fiind în trecut student la Doru Ciutacu a studiat în paralel la 3 Teatru – Artele Spectacolului și Litere, la specializarea Română – Engleză. A câștigat peste 200 de premii și trofee naționale și internaționale la concursuri muzicale de prestigiu.

Printre ultimele sale concursuri se numără și Festivalul „Trofeul Tinereții”, de la Amara, 2021, unde a obținut premiul 3, precum și participarea, alături de trupa sa, NORD, la Festivalul Internațional „George Grigoriu”, 2021. Doru a făcut parte din echipa Smiley, la Vocea României.

Este solist în numeroase proiecte muzicale, printre care amintim: Trupa NORD, alături de care a lansat primul album de compoziții proprii, intitulat „In Fabula”, pe 1 ianuarie 2022, trupa „Liberi Sâmbătă”, un proiect fresh de cover-uri și show, precum și D. C. Acoustic. A avut șansa să lucreze cu mari oameni din lumea muzicii și televiziunii. A participat în cadrul emisiunilor „Numai cu Acordul Minorilor”, din cadrul Școlii Vedetelor și „Televiziunea Copiilor”, unde a fost și prezentator, ambele fiind emisiuni regizate de regretatul Titus Munteanu.

A jucat în 8 filme muzicale alături de Jean Constantin, Benone Sinulescu, Alexandru Jula, Gabriel Dorobanțu, Florin Pretorian, Ileana Șipoteanu, în regia regretatului compozitor Dumitru Lupu. Ca actor, a jucat în piesele „Suntrack, în căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare”, regizor Radu Afrim, pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, precum și în piesa „Pasagerii”, regizor Florin Toma, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, din Galați. Cu ambele piese a participat la festivaluri de teatru din țară, obținând premii importante.

Primii pași spre muzica de operă i-a făcut încă de când era mic, când a avut ocazia să joace, la Opera Națională București în piesa „Macbeth”, unde a fost solist, precum și participând în cadrul recitalului „Vreau la Operă”, unde a cântat alături de tenorul Robert Nagy. În prezent face parte din Ansamblul Psalterion ca tenor și solist, alături de câțiva profesori și instrumentiști de la Facultatea de Muzică și Teatrul Muzical „Nae Leonard”, punând pe picioare recitalul vocal-instrumental „Jubilate”, alături de care a susținut mai multe recitaluri.

A terminat liceul ca șef de promoție, reușind să termine fiecare an cu premiul I. A fost olimpic la fizică, română, matematică, religie, iar în clasa a V-a a câștigat, cu punctaj maxim, concursul „Poveștile Cangurului”, fiind trimis într-o excursie de 10 zile în Italia. La muzică a obținut bursa de merit în fiecare an, încă din anul I.

Când era mic, a participat la numeroase emisiuni-concurs, printre care: „Cu pile, fără pile”, unde a câștigat premiul I, a fost finalist la emisiunea „Freshmania”, difuzată pe Național TV, de asemenea finalist la emisiunea „Ploaia Steluțelor”, TVR1. În 2007 a obținut titlul de „Mini Mister World”, la concursul internațional desfășurat în Polonia. Alături de colegii din Trupa NORD, își dorește să scrie o muzică cu mesaj, inspirată din viețile și experiențele lor, în care fiecare ascultător poate regăsi o bucată din povestea sa.

Gabriela Laura Magori

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Tudor Dumitru-Un elev plurivalent

Greu de descris când este vorba despre mine! Mă numesc Tudor Dumitru și am 13 …

Ionela Marin-Talent nativ al tinerei generații

Mă numesc Ionela Marin, am 15 ani și iubesc muzica. fost la 6 ani când …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

nineteen − two =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: