ACASĂ / ARTICOLE / FUNDAȚII - ASOCIAȚII / Fundaţia „Gheorghe Ionescu Şișești”

Fundaţia „Gheorghe Ionescu Şișești”

Pe antetul fundației, logo-ul este chiar chipul mentorului şi semnătura acestuia. Prin statut, Fundaţia „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, înfiinţată în anul 1995 la iniţiativa fraţilor Drăgolici, şi-a propus să menţină vie memoria și să dezvolte viziunea marelui cercetător. Scopul Fundaţiei este de a promova activitatea şi realizările marelui savant şi de a continua cercetările în domeniul agriculturii şi al învăţământului superior de specialitate.

După o scurtă întrerupere, Fundaţia şi-a reluat activitatea în anul 2015 prin eforturile noului preşedinte al Consiliului de Administraţie, dr. Victor Drăgolici, care a reuşit, după nenumărate drumuri la Judecătoria Drobeta – Turnu Severin, să actualizeze statutul şi să schimbe sediul în Comuna Crevedia, Judeţul Dâmboviţa, unde a lucrat până de curând în cadrul dispensarului sanitar-veterinar. Aici a putut să atragă noi membri, să organizeze adunările generale şi să dezvolte aria preocupărilor. Fundaţia are un număr relativ mic de membri, cu o medie de vârstă destul de mare.

Tinerii nu par a fi interesaţi de astfel de activităţi. În programul manifestărilor, un obiectiv important este ocupat de întâlnirile periodice cu descendenţi, cu personalităţi care i-au fost studenţi sau care au cunoştinţă de amănunte interesante din bogata activitate a profesorului. Am lucrat aproape 40 de ani în c-d-i (cercetaredezvoltare-inovare), iar în ultimii 15 ani am „funcţionat” şi în rolul de consilier în proprietate industrială.

Aşa am avut ocazia şi privilegiul să cunosc oameni deosebiţi, inventivi, pasionaţi. De obicei, eram chemat la director pentru a mi-i prezenta şi solicita să-i ajut să finalizeze o cerere de brevet de invenţie cu tot ce presupune aceasta: descriere, revendicări, desene, taxe etc. Unul dintre aceştia este dr. Victor Drăgolici cu care, ca de altfel ca şi cu majoritatea celorlalți, m-am împrietenit şi colaborăm de vreo 8 ani, timp în care am finalizat 3 brevete de invenţie în domeniul aparatelor şi instrumentelor folosite în medicina veterinară.

Nu mai spun câte diplome şi medalii am obţinut la saloanele de invenţii, căci, până la urmă, am convenit să fim coautori. Doctorul în medicină veterinară, despre care am amintit, este unul din membrii fondatori şi preşedintele actual al Fundaţiei „Gheorghe Ionescu Şişeşti”. Marele savant, pedagog desăvârşit şi cercetător pasionat (născut la 16 octombrie 1885, Șișeștii de Jos, județul Mehedinți – decedat la 4 iunie 1967, Otopeni) Gheorghe Ionescu Şişeşti a fost un renumit agronom, doctor în științe agricole al Universității din Jena, Germania, membru al Academiei Române, creator de școală în domeniul agronomiei întemeind, în anul 1927, Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR), pe care l-a condus până în 1948.

De asemenea, a condus Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău între anii 1914-1919 și 1928 și a fost ministru al agriculturii de patru ori între anii 1931-1940. Academia de Științe Agricole și Silvice a României a fost redenumită, în anul 1992, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”. Unul din cele mai notabile evenimente a avut loc la 16 octombrie 2015, în Bucureşti, la Casa Oamenilor de Ştiinţă cu ocazia comemorării a 130 de ani de la naşterea savantului, la care au participat numeroşi academicieni, cercetători, specialişti. Prin coincidență, dr. Victor Drăgolici s-a născut în aceeaşi localitate, Șișeștii de Jos, județul Mehedinți, cu marele profesor, pe care l-a cunoscut când avea vreo 10 ani şi a asistat la o intervenţie veterinară a acestuia. La despărţire, profesorul i-a spus profetic: – Măi, Victore, tu să te faci doctor veterinar!

Şi întâmplător sau nu, a ajuns doctor în medicină veterinară, cu multe reuşite în cercetare-inovare, cu publicare de cărţi de specialitate şi participări la congrese în domeniu, dintre care îl menţionez pe unul internaţional la Tokyo. în anul 1976, a făcut prima operaţie reuşită în ţara noastră, de pericardită traumatică la vacă, despre care a scris o carte, pe care a dedicat-o memoriei savantului. Cartea, împreună cu referatele semnate de doi profesori de chirurgie, care propuneau şi o premiere, a fost depusă pe 5 ianuarie 2016 la Academia Română, Secţia de Agricultură. S-a refuzat premierea pe considerentul că „această operaţie se face în fiecare zi la om”.

Reprezentanţii Secţiei de Agricultură nu au reuşit să vadă că operaţia s-a făcut la vacă, nu la om… Cochetează şi cu literatura; la îndemnul meu, a ales o poezie pe care am publicat-o într-un număr al revistei „Amprentele sufletului”. Ca redactor al „Foii volante”, în Nr. 5 al acesteia, din 2018, am scris un articol intitulat: Pe urmele lui Gheorghe Ionescu Şişeşti, pe care îl redau în continuare: Motto: Pădurea este aurul verde al planetei. Eu am protejat-o, acum este rândul vostru! Gheorghe Ionescu Şişeşti Se ştie că acesta îşi nota în jurnale activităţile întreprinse în munca sa asiduă şi plină de succes în vastul domeniu al agriculturii. Dar există şi fapte inedite care probabil că au scăpat printre numeroasele analize ştiinţifice.

În anul 1953, prin luna aprilie-mai, Gheorghe Ionescu Şişeşti inspecta culturile agricole dintr-o anumită zonă, eveniment netrecut în jurnalul nr. 2 al academicianului. Dr. Drăgolici Victor, împreună cu dr. Isarie Ioan, membri ai Fundaţiei „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, au fost de curând pe urmele savantului la fostul IAS Uruieşti, Sascut şi ferma Rogoaza din judeţul Bacău. Ajunși aici, au constatat că au rămas numai ruine: nu mai exista podul care făcea legătura între Sascut şi Rogoaza, înalt de 20 metri, ce trecea peste râul Siret. Era un pod metalic, pe sub care trecea renumitul pilot Agarici cu avioane Savoi, importate din Spania. Podul a fost distrus şi s-a făcut acolo o hidrocentrală cu bazin de 20 km lungime şi 2 km lăţime. Au întâlnit o singură persoană care a supravieţuit acelor vremuri – Rusu Romeo – fost contabil la ferma Rogoaza în perioada despre care scriem şi cunoştea bine un eveniment trăit cu emoţie, pe care l-a povestit celor doi vizitatori:

<Mă aflam în birou la directorul fermei IAS Rogoaza, Gheorghiu Ion, pentru a mă angaja ca economist la acea fermă. Deodată, intră pe uşă un om brunet, înalt şi impunător

– Gheorghe Ionescu Șişeşti. Directorul sare brusc în picioare şi i se adresează cu bucurie şi sinceră recunoştinţă:

– Sărut mâna, conaşule! Sărut mâna, conaşule! Profesorul îi răspunde:

– Stai jos, Ioane! De ştiam că eşti tu aici, nu veneam. Te cunosc bine. Eşti un om harnic şi bine pregătit. Am încredere în tine. Directorul fermei, Gheorghiu Ion, era copil orfan din primul război mondial din 1916, şcolarizat la şcoala de tehnicieni agricoli de la Roman, şcoală ce era susţinută financiar de Gheorghe Ionescu Şişeşti. Profesorul a venit de mai multe ori să verifice culturile de la ferma care se afla pe fosta moşie de 15.000 ha a lui Iamandi.

Dacă am reuşit să vă stârnesc, cumva, interesul pentru cea mai însemnată personalitate a agronomiei româneşti, vă invit să accesaţi numeroasele site-uri cu privire la biografia şi opera celui care poartă denumirea acestei fundaţii>.

Ioan Ganea-Christu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

AUPRCR. Asociația Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România

Regimul comunist din România, instalat la putere după ce trupele invadatoare sovietice au ocupat țara, …

Asociaţia Muzeul Jucăriilor

Toţi copiii se joacă, dar puţini se întreabă: Oare când or fi apărut jucăriile? Întotdeauna …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: