ACASĂ / ARTICOLE / Lansare de carte – Vasilica Ilie

Lansare de carte – Vasilica Ilie

Iată, după doi ani de pandemie, cu restricții, într-o frumoasă zi de joi, 24 martie, la orele 13.00,  eliberați de masca pe care o purtam atât la interior cât și la exterior anterior, o perioadă în care nu am mai lansat cărți, ci doar am scris, ne-am strâns prieteni, colegi de scris, la lansarea celor cinci cărți ale mele, pe care le-am publicat între anii 2020-2022 . Evenimentul a avut loc la sediul Fundației Literar-Istorice Stoika, o sală elegantă, cu o capacitate de 35 de locuri, amfitrion fiind domnul Florian Laurențiu Stoica, Președintele Fundației, care a luat primul cuvântul și mi-a făcut o prezentare de autor, după care, a făcut prezența celor de față. Fiind autorul celor 5 cărți, am fost și moderatorul acestui eveniment, fapt care a dus la prezentarea celor cinci cărți scrise de mine și la desfășurarea programului.

Programul a cuprins cuvântul invitaților, care au ales să vorbească despre cărțile pe care le-au citit. Primul invitat, scriitorul și jurnalistul George Vlaicu a vorbit despre toate cele 5 cărți ale mele, apoi a urmat criticul istoric și literar Aureliu Goci, care a avut o prelegere, în general, despre cărțile mele. A urmat o mică pauză de relaxare, unde ne-a încântat prin vocea domniei-sale, Eugenia Deaconu, cu două melodii în limba sanscrită, fosta studentă a Amitei Bhose, cea care l-a tradus pe Mihai Eminescu și s-a mutat definitiv în România din India până a decedat în 1992, fiind profesoară de bengali, sanscrită și civilizație indiană la Universitatea din București..

După acest superb episod muzical au urmat intervențiile celor doi editori ai cărților mele: scriitoarea Eugenia Duță cu Jurnal desecretizat (14 octombrie 2017- 17 octombrie 2020) la Editura Fast Editing și scriitorul și jurnalistul Firiță Carp cu Pașaport umoristic la Editura Detectiv literar, cu referințe la cărțile editate de domniile lor.

A urmat cuvântul scriitoarei Elena Armenescu, fiind și prefațatoarea cărții cu rondeluri, Rondelurile florilor cu parfum de femeie care a prezentat și cartea ”Pașaport umoristic”, apoi criticul literar Lucian Gruia, care s-a referit la Jurnal desecretizat. A urmat o pauză de lectură cu actrița Doina Ghițescu, citind din cartea ”Rondelurile florilor cu parfum de femeie”, două rondeluri. Au urmat invitații: poeta Doina Bârcă, scriitorul Geo Călugăru, profesorul și istoricul Ștefan Păun, scriitorul și jurnalistul Silvan G. Escu și nu, în ultimul rând, scriitorul și jurnalistul Dumitru Dănăilă, fiecare referindu-se la cărțile citite. Având în vedere că scriitoarea Eliza Roha (fiind ca invitat pe afiș), nu a putut veni la acest eveniment, a trimis un text din care scriitoarea Eugenia Duță a ales un fragment și l-a citit.

Evenimentul s-a încheiat cu muzică, o romanță interpretată de domnul Topârceanu, apoi cu un pahar de șampanie și tort.

Toți au plecat de acolo încântați de reușita acestui eveniment cultural și literar, aducând elogii atât mie cât și organizatorului. Eu aduc și aici, mulțumiri atât organizatorului, domnului Florian Laurențiu Stoica cât și a celor care au vorbit despre cărțile mele în fața unui auditoriu minunat, căruia îi mulțumesc și lui.

Vasilica Ilie

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

NOUĂ MARTIE, COMEMORAREA REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE

În calendarul creștin ortodox ziua de 9 martie, marcată cu cruce neagră, este dedicată celor …

REMEMBER

Sâmbătă 9 aprilie 2022, un grup de scriitori făcând parte din redacția revistei „Independența Română-Independența …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: