ROMÂNIA MULTIMILENARĂ

Toți cei care doresc să afle mai multe despre istoria unui popor atât de vechi cum este poporul român, vor trebui să se aplece în viitor asupra manuscriselor antice, cum este cazul celor douăzeci de cărți scrise în limbile latină și greacă de Aulus Gellius (125-180), care menționează existența Tracilor în urmă cu 2000 de ani – Cartea a XIII – fila 49, verso și fila 50 recto, sau în cartea a XIX-a – fila 64 verso. Nopțile atice redau și denumirea veche a acestui popor: Thracia anté Sithon.

Românii, ca urmașii direcți ai Geto-Dacilor, sunt parte componentă a Tracilor, ceea ce dovedește indubitabil că ei constituie un element de bază în formarea poporului român.

Tabula Peutingeriana și Itinerarium Antonini conțin deasemenea însemnări cartografice despre Români, mențiunile fiind făcute în urmă cu peste 2000 de ani!

După J.C. Drăgan, Herodot considera că ”Neamul Tracilor este, după cel al Inzilor, cel mai putenic din lume”.

Despre Aulus Gellius, cel care a scris o exegeza despre filozofia greacă, deținem o incunabula editată sub titlul Auli Gelii noctium Atticarum libri Perquam diligentissime castigati ac nuperrime Impressi la Venice Bonetus Locatellus, for Octavianus Scotus 13. XI. 1494

Autorul acestor manuscrise unice notează că Adevărul este fiul timpului (Aulus Gellius, Noctes Atticae – XII), ediția fiind una rară și deosebită (prima ediție a fost tipărită la Roma, în anul 1469).

Lucrarea reprezintă o compilație de note și eseuri scurte privind gramatica, filozofia, istoria și antropologia antică, care ne oferă informații despre cultura și viața societăților greacă și romana din urmă cu peste 2000 de ani. Tipărirea incunabulei „Noptile Attice” după aproximativ un mileniu și jumătate de la scrierile originale ale lui Aulus Gellius a fost un proiect extrem de rar, lucrarea fiind desăvârșită, cu coperta din pergament, tipărită în 1494 la Veneția.

Aulus Gellius este cunoscut aproape exclusiv prin lucrarea sa manuscrisă, denumită astfel pentru că a fost începută în nopțile unei ierni din Attica. Ea se constituie din douăzeci de cărți (din cartea a VIII-a a mai rămas doar indexul), notițele cuprinzând noțiuni de filozofie, istorie, biografie, diverse informații din antichitate, precepte juridice, critică literară și material de lexicografie, explicații ale cuvintelor dinaintea erei noastre și principii de gramatică. Lucrarea este valoroasă din cauza numeroaselor excerpte din alți autori ale căror lucrări s-au pierdut între timp. Ea este importantă și pe fondul dovezilor lui Gellius despre obiceiurile și ocupațiile oamenilor din epoca ancestrală.

Această carte a rămas până astăzi un document important pentru multe amănunte privind istoria și limba popoarelor antice, ea ajutând la reconstituirea multor lucrări antice pierdute, peste 275 de autori fiind prelucrați de Aulus Gellius, spre ex: Marcus Terentius Varro – Învățăturile lui Epicur, filozofii antici Hierocles, Antisthenes, Critolaus, Platon și elevii acestuia din Atena Taurus (Cartea a IX, p. 5), Homer și Hesiod, Quintus Ennius, Platon, Cato cel Bătrân, Marcus Terentius Varro, Cicero. Virgiliu este citat de Aulus Gellius de zeci de ori, fiind citați și alți autori contemporani cu Aulus Gellius.

În lucrare sunt citați autori contemporani dar și cei care au trait în anii 300 î.Hr.

Pentru noi este importantă menționarea Tracilor cu care a venit în contact Aulus Gellius în urmă cu aproape 2000 de ani, imortalizându-i in celebrele sale manuscrise. Astfel, este amintită Rumpia – o sulița tracă ca armă de război (Cartea a X-a) dar și calul Tracului Diomede ”de o mărime nemaivăzută, cu gâtul înalt, roib, cu coama deasă și aurie, care, prin calitățile sale, îi întrecea pe toți ceilalți cai” (Cartea a III-a).

Aulus Gellius menționează în cartea a XIX-a ”Un Trac sosit din cea mai îndepărtată barbarie, nepriceput în agricultură”, o dovadă a faptului că în cazul de față avem de a face cu un oștean rătăcit pe meleagurile locuite de Aulus Gellius, care nu avusese timp să se ocupe cu munca câmpului, autorul atrăgând atenția asupra greșelii de a crede că ”învățătură înseamnă imitație nesocotită” (Cartea a XIX-a).

În cartea a XIII-a Aulus Gellius, citând versurile lui Vergiliu (Eneida) amintește despre ”Tres quoque Threcios Boreae de
gente suprema/Trei Traci al căror neam urcă până la Boreas”, menționând ”Et tris quos Idas Pater et patria Ismara amittit/ Și trei Traci trimiși de tatăl lor, Idas și patria lor, Ismara”.

Vechea denumire a Traciei este menționată sub numele Sithon: Quod Thracia anté Sithon dicta sit/Ceea ce ne spune că Tracia se numea cândva Sithon, respectiv Thracis cuius dam fabula/Unii îi imită pe Tracii.

Aulus Gellius îi amintește pe Tracii de cinci ori: în cartea a III-a, a X-a, a XIII-a, a XIV-a și a XIX-a.

„Adevărul, ori cât de amestecat și de prizonier, tinde către soare, către lumina și încet încet se liberează”.

Arhivele carașovenești din sudul Banatului conțin câteva sute de documente și transumpturi scrise în limba română chirilică și latină. Un astfel de transumpt relatează existența în anul 1010-1015 a unui rege român de religie ortodoxă – Aton din Țara Murășului – care în acei ani a construit la Morisena (Cenadul de astăzi) prima mănăstire ortodoxă din țară. Ca urmare a apariției unor tensiuni între creștinătatea latină și cea greacă pe tema autorității papale, respectiv a inserării în Crezul de la Niceea a așa-numitei ”Clauze Filoque” precum și a unelor dispute legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni ori ale unor practici liturgice, în anul 1054 se va ajunge la Marea schismă, care îi va dezbina pe creștinii ortodocși de cei catolici pentru următorul mileniu. În acest context, regele Aton, refuzând oferta de convertire la catolicism, va fi ucis, iar mănăstirea Morisena predată catolicilor (signatura 1504/ 1699, p. 3), rămasă în posesia acestora până în zilele noastre.

Manuscrisele valorificate de noi consemnează presiunile și crimele decidenților militari și politici ai Regatului Ungariei din perioada 1010 -1738, comise asupra reprezentanților de vârf ai clerului ortodox român, după cum urmează:
Prima jumătatea a secolului al XIlea, uciderea regelui Aton; Anul 1513 – emiterea ordinului voievodului maghiar Ioan Zapolia de prigonire a iobagilor români participanți sau simpatizanți ai războiului condus de Gheorghe Doja; Anul 1514 – acțiunile represive și uciderea în chinuri teribile a lui Gheorghe Doja și trasul în țeapă a locotenenților săi; Anul 1515 – încercarea de asasinare a episcopului Gherasie; Anul 1588 – otrăvirea din ordinul banului maghiar Gheorghe Palatics a episcopului valah Marcu și prigonirea în următorii 130 de ani (până în anul 1643) a dascalilor și preoților români; Anul 1738 – rescriptul împărătesc de catolicizarea Românilor. În ultimul caz, în manuscris găsim următorul text:

Ne închinăm împăratului, ca a celui mai tare, de i-au bătut, și i-am scos pre Osmanii cei tari din țara noastră! Și plătim porțiia, și zăcimea, și robotul, și toate aruncurile cele mari pre care le cere Înălțimea Sa chesărească, dară sufletul nu ne iaste de vânzare, nici de târguială, nici de bulendreală (signatura 1531/1738).

Manuscrisul sub signatura 1326 din 8 noiembrie 7020 (= 1513) reprezintă Enciclica episcopului Gherasie, un ordin de cult vizând o problemă religioasă de natură etică, elaborarea și mediatizarea publică a acestui document producând la nivel european schimbări social-politice majore.

O introspecție în politica de ocupație a Imperiului Otoman din secolele XV-XVI, comparativ cu cea a Regatului Ungariei, făcută prin prisma documentelor din arhivă, dovedește faptul că Ungurii n-au înțeles necesitatea adaptării la o nouă situație social-politică a Europei acelor timpuri. Spre deosebire de ei, Turcii țineau destul de bine pasul cu timpul, deoarece în textul lui Elefterie – signatura 1519/03.04.1668, Pregătiri pentru sărbătoarea Paștelui, se menționează:
Cu aga m-am înțeles, am rânduit toate trebile. El este om bun, Turc ce nu strică averea creștinilor, năcaz nu face, păzește rânduiala. Și un al doilea document confirmă că Turcii au regândit politica lor de ocupație, adaptând-o obiceiurilor locului și evitând să-i provoace pe Românii cu care conviețuiau sau erau în contact, deseori reușindu-se o conviețuire în concordie.

Astfel în manuscrisul cu signatura 1449/27.09. 1691, reprezentând o solicitare semnată de 23 de demnitari, emisă în numele unui număr de 606 familii strămutate în zona Banatului românesc, i se comunică mitropolitului Vasile de Timișoara: Ș-aci rămâne-om, că țara-i bună și Turcii d-omenie sînt și biserica pe sufletul nostru este.

În context, aceste documente dovedesc pe de o parte toleranța Românilor din Evul Mediu Târziu față de alte grupuri etnice, dar mai ales bunătatea lor sufletească, așa cum era ea percepută de către străinii cu care veneau în contact.

Astfel, recomandarea adresată de Mihail Gorbaciov lui Erich Honecker: ”Cine nu ține pasul cu timpul, va fi pedepsit de istorie”, își găsește aplicabilitate, putând fi validă și peste veacuri, poate chiar și peste milenii. Evident pentru cei care, conform pildei lui Isus au urechi de auzit și ochi de văzut.

TRANSCRIERE DUPĂ ORIGINAL

Anul 7022, Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril.
Io Kir Gherasie, milostiiu bojiiu episcopa lu Meedia și Caransăbeș, lu toți igumina și protai și popi, blagoslovenie poroncă. Au vinit Craiul Zapolia a lu Ardeal, pohtuire a da: iobagii au fost cu Doșa în răzmiriți, au păcate săvărșit, în beserici să nu fie iertați, nici tainele a-i da, afurisiți fie dîn beserici și scoși, și fără popă a îngropa pră ei. Dară episcopa poroncă vouă dă: ascultare nu dați lu Crai, numa lăsăți iobagii în beserici, și grijiți și îngropați pră ei.

Socotă a da nu aveți craiului, numa episcopa poroncește vouă. Dumnezeu au dat har prântu blagoslovenie nouă, nu prântu afurisanie, și asta am spus lu Craiu, și el mâniat este. Dară voi ascultați poronca mea și nime altufel a face n-a îndrăzni. Iobagii creștini sînt, dumnezeu țîne cumpăna judecății, nu noi! Și altufel nici grăire n-a fie. Datu în mănăstire Vodița, la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, v leat 7022. (Gherasie).

TRADUCERE

Anul 1513, luna noiembrie, ziua opt.

Starețul Gherasie, din mila lui dumnezeu episcop de Mehadia și Caransebeș, tuturor egumenilor, protopopilor și preoților le transmit binecuvântata mea poruncă.

Vă comunic pe această cale sosirea la sediul episcopiei de la Caransebeș a voievodului Ioan Zapolia, guvernatorul Transilvaniei, care ne-a înmânat un ordin, prin care dispune ca toți iobagii care s-au răsculat sub Gheorghe Doja, păcătuind astfel, să nu mai fie acceptați în sânul bisericii și să nu aibă acces la spovedanie și împărtășanie.

Ni s-a poruncit să aruncăm asupra lor anatema cea mare, să-i alungăm din biserică, iar înmormântarea să li se facă fără preot.

În baza perogativelor funcției episcopale, vă transmit pe această cale următorul.

ORDIN DE SERVICIU:
În conformitate cu Prevederile Sinodului și a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), veți lua toate măsurile care se impun pentru asigurarea accesului nestingherit al iobagilor în biserică, reamintindu-vă și pe această cale obligația duhovnicească ce vă revine ca aceștia să fie spovediți, împărtășiți și înmormântați creștinește.

Prin prisma fișei postului poruncesc respectarea întocmai a prezentul Ordin de serviciu episcopal, cu mențiunea că Biserica Ortodoxă Română (BOR), nu are nicio relație de subordonare față de guvernul catolic al Ungurilor. În consecință, dispozițiile emise de guvernatorul Transilvaniei, Ioan Zapolia, sunt neavenite și nule de drept, clerul având obligația de a urma dispozițiile și ordinele episcopale ale Bisericii Ortodoxe.

Vă solicităm ignorarea în totalitate a ordinului guvernatorului Transilvaniei, având obligația să respectați în integralitatea lor dispozițiile noastre episcopale.

Vă atragem atenția că dumnezeul ne-a dat nouă, preoților, harul binecuvântării și nu pe cel al anatemei, un precept biblic care i-a fost comunicat voievodului Ioan Zapolia cu ocazia întrevederii, la auzul căruia acesta a avut un comportament neadecvat, în esență necurtenitor.

În consecință, veți respecta cu strictețe prezentul Ordin de serviciu, cu mențiunea că orice abatere va fi pedepsită conform canoanelor bisericești în vigoare, mergându-se până la excluderea din ordinul bisericesc al celor care nu-l vor aplica. În fapt, iobagii sunt creștini, iar cumpăna judecății o ține doar Dumnezeu, nu noi.

În drept, orice nesocotire a prezentului Ordin de serviciu episcopal de către unul sau mai mulți dintre destinatarii menționați va fi tratată ca o încălcare gravă a misiunii duhovnicești asumate de fiecare dintre slujitorii bisericii odată cu hirotonirea, respectiv numirea în funcție.

În subsidiar, veți lua act de faptul că, contravenienții vor fi supuși pedepselor prevăzute și incriminate de Legea Sfântului Sinod Medieval (SSM), elaborată în cadrul celor două Concilii de la Niceea din anii 325 și 787 d.Hr., coroborate cu prevederile Conciliului de la Constantinopol din data de 11 martie a anului 843 d.Hr. și urm., cu toate consecințele ce vor decurge din prevederile acestor edicte”.

Redactat la sediul mănăstirii Vodița, la data de 08.11.1513. Episcopul Gherasie (numele și prenumele, s.e. indescifrabil. L.s.).

Traducerea textului a avut în vedere alte sute de documente medievale românești emise de episcopi, patriarhi, protopopi și preoți, astfel încât a rezultat o traducere liberă, elaborată în spiritul unui Ordin episcopal, în cazul în care acesta ar fi fost emis într-o situație similară de administrația bisericii române contemporane.

Admirația la superlativ a Românilor este prezentă și la regele Ladislau, în celebra sa bula redactată la Viena anilor 1457, ei fiind menționați în acest an sub numele de Walachorum, bucurându-se secole întregi de
admirația, și mai ales de respectul întregii Europe, aflată întrun permanent război. Românii, despre care în urmă cu aproape 200 de ani Alecu Russo scria că sunt îndrăzneți ca vulturul și războnici ca ”taurul neîngiugat”, și-au dovedit cu prisosință nu doar meritele morale de invidiat, ci și un curaj remarcabil demonstrat în cadrul acțiunilor armate de apărare a granițelor Dunării în fața cotropitorilor străini. Recunoașterea faptelor
de vitejie ale Valahilor medievali menționați și respectați în anul 1288 (v. Codex Vinodolensis) este confirmată printr-o bulă imperială, redactată la data de 29.08.1457, într-un document semnat personal de Ladislaus, regele Bohemiei, Ungariei, Dalmației, voievodul Austriei și Șteierului, cneazul Moraviei etc.,care și-a exprimat public admirația și recunoștința deosebită față de „Walachorum de districtibus Logos, Sebes, Mehadia, Almas, Krassofii, Borzafii, Komity et Illed…” (Valahii din județele Lugoj, Sebeș, Mehadia, Almăj, Carașova, Berzovia, Comiat și Ilidia). Admirația și respectul profund, aproape pios, exprimat în scris în contul strămoșilor Românilor de astăzi, sunt uriașe: regele Ladislaus le garantează nu doar toate drepturile conferite de legile imperiului, punându-i la rang de egalitate deplină cu nobilii de la Viena, Budapesta, etc., ei beneficiază de facto de unele facilități și prerogative imperiale speciale. Luând în considerare înalta autoritate de la care provine această confirmare nu doar laudativă, ci și admirativă, profund recunoscătoare față de locuitorii celor opt județe românești, greutatea acestui Laudatio este fără precedent, cel puțin raportată la semnificația politică a marelui imperiu, pentru că drepturile Românilor devin prin această bulă executorii pe plan universal. Desigur, am putea specula despre existența unei corupții endemice, o nedreaptă justiție națională în țară, raportată astăzi la unele cazuri pe care le regăsim în câteva texte medievale românești în urmă cu o jumătate de mileniu (cazul unui nobil prezentând Bula lui Ladislaus la un proces național, cu scopul de a-i intimida pe judecătorii locali – signatura 1395 din anul 1510, p. 6). Din unele scrieri medievale reiese că această bulă s-a constituit de fapt într-un Exequatur – instrument specific al dreptului internațional privat, aplicabil și astăzi în materie juridică. Această procedură permite controlul unei hotărâri judecătorești străine de către instanțele statului pe teritoriul căruia s-a cerut executarea, hotărârea judecătorească străină – în cazul nostru cea de la Viena – fiind definitivă și executorie, autoritățile din țară fiind obligate s-o respecte și s-o aplice de îndată. Iată, deci, o recunoaștere majoră, fără rezerve, a drepturilor garantate de imperatorul celei mai mari puteri europene a timpului, care atribuie o serie de privilegii Românilor, drepturile lor fiind garantate printr-un decret imperial, redactat la Viena într-un cadru festiv – de ziua comemorării tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul – la data de 29.08.1457 (Vienne in festo decollacionis Beati Joannis Baptisti).

Cuprinzătoarea bulă a regelui Ladislau conține un veritabil Magna cum laude la adresa Românilor și se încheie cu memorabila promisiune a imperatorului de la Viena: In cuius rei memoriam firmitatem que perpetuam presents liberos nostros secreto sigillo nostro quo ut rex Hungarie utimur impendenti communitas duximus concendas” (Întru dovedirea celor mai sus menționate, dar și pentru a confirma și garanta valabilitatea veșnică a acestui document, am hotărât redactarea și certificarea prezentului înscris prin aplicarea sigiliului nostru secret, folosit de noi, regii Ungariei în ocazii speciale).

Desigur, nu putem ignora remarca celor doi papi catolici, care în anii 1999 și 2019 au declarat țara noastră drept Grădina Maicii Domnului, acestea fiind motive de mândrie națională cu care niciun popor nu se poate lăuda.

La antipod, ”surghiunirea” forțată a circa 8,7 milioane de Români, care au trebuit să emigreze din țară în perioada anilor 2000-2019 pe fondul corupției politice, urmate de pauperizarea economică, sunt o dovadă că la nivel național s-a produs o eroare de management, nu în ultimul rând ajutată de țările care cu ceva timp în urmă vorbeau despre Români la superlativ. A aștepta în zilele noastre ca cineva de afară să se aplece asupra acestei problematici este nu doar iluzoriu, ci și periculos, deoarece Românii își cunosc cel mai bine propriile nevoi.

Nu în ultimul rând, unul dintre motivele care au produs acest dezastru pe scară națională este și fenomenul de aculturalizare în masă, care în acest fel poate fi ușor manipulată. Este un motiv pentru care, fenomenul în cauză trebuie combătut, folosind toate pârghiile care îi stau la dispoziție unui stat de drept, în primul rând prin educație culturală. Pentru că un popor incult este cel mai ușor de manipulat, atât pe plan extern, cât și intern, evident ajutat de celebrele codițe din fabulele lui George Topârceanu sau Grigore Alexandrescu.

IOAN BIRTA