Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
IOANA STUPARU
Ioana Stuparu, din Bucureşti, Cetăţean de Onoare al comunei natale Mârşani, Dolj, pentru scriitor şi om de cultură, atacând cu frenezie aproape toate genurile literare: poezie, proză scurtă, roman, eseu, cronică literară, teatru, povestiri pentru copii, reportaje etc, configurate în 20 de volume de autor ce frapează ca diversitate faptică, prin expresivitate verbală: Roman-trilogie: „Oameni de Nisip”, Vol. 1 „Jurământul văduvei”; vol. 2 „Târguiala”; vol.3 „Lacrimi pe vatră” (2006 -2013); Roman: „Clipa de Lumină” (2001), „Tovarăşi de ultimă zi” (2010), „Vera” (2012), „Zbor peste Marea Panonică” (2015), „Clara” (2016), „Cireşul spovedaniei” (2017); Eseu: „Viziune şi Credinţă”, premoniţii, mesaje divine (2014); Proză scurtă: „Grădina care s-a suit la Cer” (2007); „Paşi din hora vieţii” (2013); Poezii: „Sfeşnic târziu” (2011), „Cununa rapsodului”, cântece (2012), „La marginea ploii” (2015), „Cântând pe o rază astrală” (2017); Teatru: „Miniona, dramă în trei acte” (2011), „Muzeul cu bucluc”, comedie în două acte (2012); Cronică literară: „Tihna pelerinului”, exegeze, portrete, omagii (2014), „Cuvinte de mătase”, exegeze, portrete, omagii (2014), „Autori şi atitudini – Taina devenirii”, cronicile Cenaclului Literatorul (2014); Poezii pentru copii: „Întâmplări din plai” (2015).
Activitatea literară desfăşurată cu responsablitate şi sub aripa divină se regăseşte în: Dicţionare, Enciclopedii, numeroase Volume colective, 40 de Antologii colective, peste 100 de publicaţii: reviste şi ziare, emisiuni Radio şi Tv. etc
Oameni stăpâniţi de cele mai paşnice gânduri, care n-au fost niciodată certaţi cu legea, sunt condamnaţi să-şi ducă existenţa în spatele gratiilor! Pentru a se simţi în siguranţă când stau în propria lor casă. De cine se tem? De hoţi. Sau, mai bine zis, de răufăcătorii din ziua de azi, care nu cunosc limite. Şi s-au înmulţit!!!…
Mă aşez adesea pe piatra de hotar a timpului: de o parte trecutul, de cealaltă parte prezentul. Şi mă întreb de unde şi de când a pornit greşeala?
Hoţi au existat din cele mai vechi timpuri. Însă, până şi hoţii aveau legea lor care spunea: «Să nu-i iei omului ce nu-i mai poţi înapoia!» Adică VIAŢA.
Acum, oare, mai există legi? Iar dacă există, de ce nu se aplică?
În loc să se simtă protejaţi de legi, oamenii se autoprotejează cu gratii la ferestrele caselor!
Case mici, case mari, blocuri… La ferestre gratii de fier cu dimensiuni diferite, de grosimi diferite, de forme diferite… Ingeniozitatea meşterului îşi spune cuvântul.
Oricât de frumoasă ar fi o clădire, când văd că la ferestre are gratii, mă cuprinde instantaneu o stare dezolantă, de îngrădire a libertăţii, de nesiguranţă. Plec cu gândul în trecut, spre anii copilăriei mele, cam prin perioada imediat următoare celui de Al Doilea Război Mondial, când încă nu-şi înţepenise rădăcinile regimul comunist. Când cheia din broasca de la uşa casei ruginise pe motiv de nefolosinţă. Sau poate că cheie la casă nici nu exista.
Dar câmpul? Cum să încui câmpul?
Doamne, şi ce plin era de roade fel de fel! Cât respect aveam pentru ce era al fiecăruia! Ca să scurtăm drumul, o luam peste câmp, pe potecuţa lată cam de o jumătate de metru, care tăia locurile oamenilor de-a curmezişul. Potecuţă călcată numai de picior de om. Printe vii, printre lubeniţe, printre porumb, printre diverse culturi. Câte-o joardă de viţă se întindea aşezându-şi strugurele chiar pe potecuţă. Nici gând să-l rupă cineva sau să-l strivească! Dădeam pasul peste joardă şi o lăsam să-şi vadă de viaţă, iar strugurele şi-l rupea stăpânul atunci când sosea timpul culesului. Nici măcar un bob de strugure nu rupeam. Era păcat! Cum să-i faci omului pagubă? Cum să iei ce nu era al tău?
Doamne, ce s-a întâmplat cu respectul şi omenia?
De unde şi de când a pornit greşeala?
„De pământ nu trebuie să-ţi baţi joc! Pământul te blesteamă, dacă nu-l respecţi!”.
Ştiu aceste cuvinte de la mama mea. Le-am auzit încă de când eram o mână de om şi nu le voi uita cât voi trăi. La rândul ei, mama le-a moştenit de la părinţii săi. Şi, Doamne, cu câtă sfinţenie respecta totul!
Adesea mă aşez pe piatra de hotar a timpului: de o parte trecutul, de altă parte prezentul. Cum să nu te uiţi îndărăt, când ţi se face dor de ce-a fost?! De rânduiala care exista în toate. Când se ştia un rost al lucrurilor: unde începeau şi unde se terminau.
Când se bucura omul de răsăritul Soarelui şi sosirea Primăverii. Când se mulţumea omul cu două odăi în care să ierneze şi cu vatra focului în care sta fălos cuptorul sau ţestul de copt pâine din făină de grâu românesc. Gustul pâinii româneştit!… Cum să-l uiţi, Dumnezeule, Doamne! Din grâu crescut în lanuri, unde paiul depăşea mijlocul voinicului, şi era ca deştiul de gros, iar spicul era cât vrabia.
Se întindea lanul de grâu până-n marginea drumului, drum îngust, cât lăţimea căruţei. Nici fir de buruiană nu exista. Când vedeai un fir de mac, era o raritate. Parcă şi păsările cerului coborau cu grijă pe pământ, ca să nu strivească plantele semănate de om.
Grâul românesc se vindea peste graniţele ţării. Producţia depăşea nevoile. Deşi se ara pământul cu plugul tras de vite, iar coarnele plugului erau ţinute de mâinile omului. Mâini de ţăran. Aspre dar pline de iubire pentru glie, pentru neam. Mâini sănătoase întru iubire de pământ şi de familie.
Buruienile se stârpeau cu sapa şi cu prăşitoarea trasă de vite, mânuită de mâinile iubitoare ale ţăranului ce ştia rostul lucrurilor.
Doamne, ce se întâmplă cu noi, fiii Tăi? De ce ne dai drumul din mâinile Tale? Nu ştii că suntem slabi şi cădem numaidecât în ispită? Unde o fi respectul pentru pământ? De ce e nemuncit şi plin de buruieni, când se discută tot timpul că omenirea se află în secolul vitezei şi a tehnologiilor moderne? La ce bun tehnologii moderne, dacă nu se mai ştie gustul pâinii din grâu adevărat?
Ai grijă de noi, Doamne!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro