ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / ÎNTRE DILEME ȘI REALITATE

ÎNTRE DILEME ȘI REALITATE

Suntem deja la mijlocul lui septembrie. Veştile bune continuă a curge: 4 tone de deșeuri strânse de voluntari, de pe malurile lacului Bicaz, într-o amplă acțiune de ecologizare! O firmă anunță organizarea celui mai mare târg de carieră, Angajatori de TOP – ediția din toamnă, dedicat profesioniștilor dar și tinerilor la început de drum. Cu 13 ani de tradiție pe piața din România, cele trei evenimente reunesc 250 de companii cu renume. Aş putea umple acest articol doar cu veştile care îmi stau în faţă. Şi aş mai putea face încă unul cu prognozele sumbre care urmează în economie, educaţie, sănătate. Care o fi adevărul despre ţara în care trăim. Despre lumea în care am aterizat prin naştere?

Se spune că lumea este mai bună sau mai rea, în funcţie de ochelarii cu care o vezi. Anul acesta au fost mai multe conferinţe despre cum să vedem lumea. Asta e ca şi când noi nu înţelegem prea multe şi cineva trebuie să ne ofere ochelarii potriviţi.Ca şi cum cineva ne-ar spune că nu vedem bine. Că el e guru acestor vremuri. Dar, hai să vedem ce a spus un guru adevărat, Mahatma Gandhi: „Sunt 7 lucruri care ne vor distruge:
Plăcere fără Conștiință
Cunoaștere fără Caracter
Religie fără Sacrificiu
Politică fără Principii
Știință fără Umanitate
Business fără Etică”

Despre fiecare se pot scrie cărţi. Şi cred că s-au scris. Finalul este apoteotic: Da, uite domnule ce dreptate are autorul! Dar eu nu sunt dispus să schimb ceva în viaţa mea!

Una dintre cărțile care mi-a schimbat percepția asupra organizațiilor este cartea lui Frederic Laloux Organizații reinventate, o carte despre psihologie şi analiză organizațională. O carte care vorbește despre organizații organice, care performează la cele mai înalte standarde în echipe multidisciplinare ce se autoguvernează (a se citi… fac bani fără șefi care să impună acţiunile de urmat). E o carte despre cum anumite organizații pot face business diferit și totuși să performeze în piața concurențială. Știu… cuvinte complicate, noțiuni tehnice… pare un subiect complicat pentru sâmbătă seara… Și totuși nu pot să nu gândesc că acum ceva vreme satul funcționa organic, autonom. Tinerele satului îşi pregăteau zestrea cu măiestrie (dobândită în ani lungi de perfecționare). În fiecare an, încă de foarte tinere, pregăteau valurile de pânză (pânză țesută din cânepa sau inul plantate în bătătură, sau din mătasea viermilor crescuți în bătătură), le croiau și coseau cămăși de purtat la horă, cămașa de cununie, cămășile de tânără nevastă. Își puneau obiective, standarde de calitate și atingeau performanța dorită într-un ritm firesc, urmând ciclurile anotimpurilor și înțelepciunea pământului. Cunoșteau valoarea muncii și se bucurau de răgazul clipelor libere și, mai presus de toate, aveau înțelepciunea de a fi, de a exista în timpul prezent. Asta așa… ca să vedeți cât am uitat din înțelepciunea satului…

Și daca tot vreau să fiu și eu citit si destept si înțelept, atunci afirm aici, sus si tare că, ar fi ceva studii făcute despre legătura strânsă între îmbătrânire și fericire. Că despre fericirea prin adaptare vorbim aici, dacă cineva nu a înteles nimic. Așa că:

PROCESUL DE ÎMBĂTRÂNIRE ȘI COGNIȚIA

Până acum, îmbătrânirea a fost privită ca un proces caracterizat prin declin și deficit în multe dintre domeniile de funcționare cum ar fi sănătatea fizică, procesarea cognitivă, memoria executivă sau controlul prefrontal. Aceste lucruri au făcut ca perioada târzie a vieții să fie privită ca o perioadă de „condamnare și tristețe” (Reed, Chan, & Mikels, 2014). Descoperirile din ultimii ani au arătat că acest lucru nu este în totalitate adevărat deoarece, procesarea informațiilor negative scade odată cu creșterea în vârstă, iar frecvența și intensitatea emoțiilor negative scade în mod constant la maturitate atingând un platou în jurul vârstei de 60 de ani (Mather & Carstensen, 2005).

De fapt, avem de-a face cu un paradox al îmbătrânirii numit „efectul pozitivității”. Acesta este în opoziție cu „distorsiunea negativității” întâlnită mai ales la adulții tineri. Termenul de „efect al pozitivității” se referă la o creștere a preferinței pentru stimulii pozitivi în detrimentul celor negativi, corelată cu vârsta, în special în domeniul memoriei și al atenției (Charles & Carstensen, 2010; Mather & Carstensen, 2005)

Studiile și mai recente arată faptul că, reglarea emoțională și în special funcționarea emoțională nu suferă un declin constant, așa cum se credea despre majoritatea proceselor cognitive, ci chiar se îmbunătățește odată cu trecerea timpului (Costa & Siegler, 2003; (Charles & Carstensen, 2010). De asemenea, cercetările arată că tinerii acordă mai multă importanță procesării informației negative decât celei pozitive, mai ales în contextul luării deciziilor, a memoriei și a formării de opinie (Baumeister, Bratslavsky, Finkenauer, & Vohs, 2001). Însă, odată cu înaintarea în vârstă procesarea informației relevantă emoțional capătă o altă perspectivă, iar persoanele procesează cu predilecție informațiile pozitive, acordând mai puțină importanță informației cu caracter negativ, care își pierde din relevanță. În concluzie, odată cu trecerea timpului, oamenii încep să aibă o perspectivă centrată pe prezent care le permite să se concentreze mai mult asupra informațiilor relevante și preponderent pozitive. Contrar perspectivei de simț comun, îmbătrânirea sănătoasă, cel puțin, vine cu o serie de efecte pozitive neașteptate. Dacă nu ați inteles nimic nu este nici o problemă.Veti îmbătrâni încet și sigur.Veți fi fericiti, tot mai mult, fără să puteti întelege de ce. Dar de ce trebuie să înțelegi de ce ești fericit, dacă ești? Iată, însă și o privire de expert.

Astfel, Dan Gilbert, autorul cărţii „Stumbling on Happiness”, contestă ideea că vom fi nefericiţi dacă nu obţinem ceea ce ne dorim. „Sistemul imunitar” al psihicului nostru ne permite să fim cu adevărat fericiţi chiar şi atunci când lucrurile nu merg aşa cum le-am plănuit. ”OK. Avem ceva important de învăţat de la aceşti oameni şi anume secretul fericirii. Iată-l, gata să fie în sfârşit revelat. Unu: adună bogăţie, putere şi prestigiu, apoi pierde-le. Doi: petreceţi cât mai mult din viaţă în închisoare. Trei: îmbogăţeşte pe altcineva tare, tare de tot. Şi în fine: niciodată nu te alătura Beatleşilor.”

Acuma e totul clar, adică neclar! Dar asta, parcă nici nu (mai) contează. Așa că, eu sunt fericit. Pace!

Adaptare și traduceri:
GEORGE TERZIU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Știință, religie, globalizare versus cunoaștere

Cultura este legată de credinţe şi idei religioase, de spaţii istorice şi geografice cu noi …

BRICS – alternativa în fața coaliției SUA – Europa

Motto: „Este încurajator să vedem entuziasmul și creșterea în interes a țărilor în curs de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: