ACASĂ / ARTICOLE / ECOURI / Ultimii ani ai Apocalipsei

Ultimii ani ai Apocalipsei

Accelerare fulgerătoare a rezonanței Terrei, după o stagnare de mii de ani, a determinat niște schimbări, care n-au scăpat experților mayași, pe care le-au descoperit și le-au consemnat inclusiv în cele 22 de calendare, ce acopereau toate ciclurile spațiotemporale prezente la nivelul sistemului solar și al universului.

Mayașii erau specialiști în astroizică . Prin intermediul unora dintre aceste calendare au precizat foarte clar sfârșitul celei de-a V-a lumi, care a avut loc în anul 1987. Acest ciclu s-a încheiat cu catastrofa de la Cernobâl din 24 aprilie 1986, cea mai teribilă catastrofă provocată de oameni din perioada contemporană. Cea de-a VI-a lume, după calculul și profețiile mayașilor, va începe (a început) în anul 2012, deci după 25 de ani, ani care sunt considerați a fi trăiți de omenire între două lumi, intervalul respectiv 1987-2012, fiind interpretat ca Apocalipsă, termen explicat în Dicționarul explicativ al limbii române de azi – Elena Comșelea, Valentina Șerban, Sabina Teiuș – București-Chișinău, Litera Internațional, 2007, p. 61, drept viziune asupra sfârșitului lumii descrisă în Noul Testament prin înspăimântător, sinistru. Prin urmare ne aflăm acum într-o zonă spațiotemporală, în care, deocamdată, nu s-a scris nimic în privința destinului viitoarei omeniri. Oamenii au, în acest prezent, marea șansă de a-și retrezi puterile spirituale, pe care le aveau cândva, la începutul acestui ciclu cosmic și, în acest fel, conform trezirii spirituale, să înceapă să fie modelată mental și sufletește, cu idei și dorințe, cea de-a VI-a lume, în care prevalează iubirea necondiționată, frăția între toți oamenii și eliminarea oricărui rău dintre noi. Cum vom ști că suntem la final? Iată cum: rezonanța Terrei, care de mii de ani are 7,83 cicli pe secundă, acum a ajuns la 12 (aproape s-a dublat). Dar, ce este acest ciclu? Am căutat în dicționarul amintit anterior și la pagina 159, am descoperit ceea ce mă interesa. Prin urmare acest ciclu reprezintă o succesiune de fenomene, de stări, care se realizează în evoluția unui proces, începând de la o anumită situație, până când se revine la situația inițială. Fac o paranteză și citez din Eminescu:

“Din chaos Doamne-am apărut
Și m-aș întoarce-n chaos…
Și din repaos m-am născut
Mi-e sete de repaos”.

Starea de dinaintea vieții este chaos, din acel chaos și până la apariția vieții, s-a petrecut o succesiune de fenomene. Acestea catalizează în evoluție un proces, care are ca rezultat apariția vieții ca fenomen de infinită cuprindere dar care, la un moment dat tânjește să se întoarcă la increat, la acel illo tempore – naștere și devenire până la momentul în care întoarcerea la punctul zero, devine dorință eternă, numită mitul eternei întoarceri. Eminescu folosește în strofa din Luceafărul și cuvântul repaos – sinonim pentru chaos. Putem, prin urmare să spunem că materia primă din care a apărut viața este chaos-ul, în ipostaza de muritor, pe care și-o dorește, pentru a se putea bucura de „o oră de iubire”, de aceea se naște din repaos ca, în cele din urmă, să fie copleșit de sete de repaos, în care Dumnezeu i-ar fi acceptat, renunțarea la nemurire. În cazul de față, omit explicațiile referitoare la chimie, fizică și domeniul informațiilor și mă opresc la „ciclu solar” care înseamnă ansamblu de stări succesive, corespunzând variației periodice a activității solare (pete, erupții etc). Această accelerare a rezonanței Terrei, după o stagnare de mii de ani, la mărimea de 7,83 cicli pe secundă, crescând fulgerător, cu cât ne apropiam de anul 2012, a determinat schimbări, care n-au scăpat experților mayași, pe care le-au descoperit și leau consemnat.

Astfel, concomitent cu accelerarea rezonanței Terrei, se petrec și schimbările, în fiecare om, care intră în cadență cu ritmul planetei pe care trăiesc, respectiv ale Terrei. În ce constau aceste schimbări, din ce în ce mai rapide, la nivel individual, ne pun în temă, cei la care ne referim. Este vorba despre: sfârșitul rapid al relațiilor prietenești, schimbarea domiciliului, a locului de muncă, se modifică brusc și radical atitudinea fiecărui individ, gândirea suferă și ea modificări rapide și inexplicabile. Toate aceste schimbări se produc având la bază modul în care indivizii se raportează la doi factori extrem de importanți în viața fiecărui individ – iubirea și frica. Toți cei care trec prin toate evenimentele, ce determină schimbările amintite, cu iubire, puternic motivată, imunizându-i în confruntările, pe care nu le pot ocoli, vor reuși să ajungă în cea de-a VI-a lume. Cei ce parcurg cu frică toate schimbările, nu vor fi incluși în următoarea omenire. Singura soluție pe care o propun înțelepții mayași pentru ieșirea din Apocalipsă și ajungerea în a VI-a lume este iubirea și intuiția. Prin urmare, lăsați intelectul și urmați-vă inima, mai este timp, deși puțin. Apocalipsa se va termina în 4 ani… Să nu uităm – peste tot plutesc legendele iubirii. E cea mai frumoasă carte, pe care doar cerul și îndrăgostiții o pot citi. P.S. Iubirea este o trăire sentimentală pozitivă și, ca să ți-o poți asuma, trebuie să te raportezi la ea, tot cu iubire. Îți va răspunde, după gradul de intensitate, cu care intri în relație cu ea. Chiar și în iubire, nu trebuie uitat axiomaticul adevăr că există în tot și toate măsură. Prin urmare, neuitând că omul este cununa creației lui Dumnezeu, omul, dacă crede sincer în Creatorul său și îl roagă să-l ajute, va găsi în tot și în toate, acea măsură potrivită, pentru iubire. Aflându-i taina acesteia, îi va descoperi și acel „nu stiu cum” și „nu știu ce”, atotputernicia grație căreia să treacă teafăr prin toate evenimentele, iubirea puternic motivată, imunizându-l va reuși să ajungă în cea de-a șasea lume, cea de după Apocalipsă, fiind acceptați de către aceasta. Bunul meu prieten, actorul și scriitorul Arcadie Donos, cel care din anul 2000, mă veghează dintr-o stea din Carul Mare, într-o discuție, în care îmi exprimam admirația față de Domnia sa, că, invitat la o emisiune pe postul de radio național, nu i-a fost frică să recite Deșteaptă-te, române! În vremurile acelea de tristă memorie, fiind primul, care s-a incumetat , știind că riscă pedeapsă cu închisoarea. Și nu v-a fost frică? L-am întrebat Nu! Mi-a răspuns. Cum așa? Am insistat eu. Mi-am învins frica de frică. N-am mai insistat. Am început să-mi scrutez, întâmplări de viață, cu speranță că voi fi în stare să aflu explicația. În copilărie, îmi plăcea să merg, împreună cu puști de seama mea, să ne scăldăm în Jiu. Eu, habar n-aveam să înot și mă feream de apa mai mare de dincolo de brâu.

Până într-o zi, când, am cedat insistenței celor cu care eram și-am înaintat, până am simțit că îmi pleacă nisipul de sub picioare și apa ajunsese la bărbie. Disperat, m-am agitat dând năpraznic din mâini și din picioare. Cum, necum am început să nu mai înghit apă și să înaintez spre zona unde apa era mai puțin adâncă. Minune! Dumnezeu m-a ajutat. Învățasem să înot. Îmi învinsesem frica de frică, grație încrederii că Dumnezeu mă va ajuta. Și m-a ajutat: să-mi înving frica de frică și să trec cu bine printr-un moment limită. De m-ar fi paralizat frica (și s-ar fi putut întâmpla) iar instinctul de supraviețuire, n-ar fi funcționat, grație lui Dumnezeu acesta a funcționat și, în acea zi, am aflat că instinctul, care hotărăște linia invizibilă dintre a fi și a nu fi, este sănătos și, îmi învinsesem, întâia oară frica de frică. Am ajuns să fiu convins și să cred în soluția propusă de înțelepții mayași, că ajungerea în a șasea lume și acceptarea în aceasta este iubirea și intuiția.

Geo Călugăru

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Poveste de iarnă cu actorul Florin Piersic

Viața mea, dragilor, a fost O poveste obișnuită… O poveste ca în basme. Am trăit-o …

In memoriam poetului Adrian Păunescu

Pe urmele ocultate ale înțelepciunii neamului românesc În momentul în care Dacia a fost cucerită, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: