ACASĂ / ARTICOLE / SEMNAL EDITORIAL / Marina Costa. Drumuri și doruri

Marina Costa. Drumuri și doruri

Împlinită din punct de vedere literar, Marina Costa este un scriitor cu o bogată activitate editorială. Volumul de față, împărțit în două capitole așa cum arată și titlul, este expresie și dor, bucurie și culoare poetică în îmbrățișarea cuvintelor, cea care se simte la hotarul Țării Făgăduinței, mai aproape de Dumnezeu.

Iubește marea, pădurea, cerul, șoapta frunzelor, Dunărea, cuprinzând totul cu simțăminte profunde prin calitatea ce o oferă scriind. Cu inima “stea arzând” aprinde dorul unei iubiri curate, amintindu-și de copilărie, de primul zâmbet, chiar dacă uneori se teme de viață, convinsă că “vulturii gândului sfâșie trupul amintirii” (expresia îi aparține autoarei). Profeții, jurăminte, moșteniri, focurile răului vieții, marea Vlahiei, rugăciuni, chemări, bucurii, singurătate, acestea sunt teme ale poeziilor cu mesaj special care ajung la inima noastră a cititorilor. Condei grăitor pe care îl slujește cu considerație prin scrieri- așa este Marina Costa!

 

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Dan Florică-FLORI DE CÂNTEC ROMÂNESC

Citești poeziile și te înalți în muzicalitatea versurilor, savurând înțelesul pe firul gândurilor dantelate dăruite …

Maria Simion-CAPRICII DE TOAMNĂ

Să treci prin viață și să lași ferestre de lumină în urma ta, înseamnă că …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: