ACASĂ / ARTICOLE / ARTE VIZUALE / Arte vizuale – VALENTIN TANASE

Arte vizuale – VALENTIN TANASE

VALENTIN TĂNASE

 

Valentin Tanase

„În general, realizez o pictură simbolică, cu conotaţie poetică, apropiată mai mult de simbolism decât de suprarealism. Sunt un pictor figurativ, nu abstract, căruia îi plac totuşi lucrurile şi formele reale. Am un respect de tip clasic pentru artă. Pentru mine, desenul e baza. Şi compoziţia, care trebuie să fie echilibrată. Dumnezeu mi-a dat acest dar de a desena foarte uşor şi repede. Vine de la sine.
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte, iar un simbol, cât o mie de imagini. De aceea există unele icoane purtătoare de har care pot face minuni, căci au acea încărcătură energetică de vibraţie divină greu de explicat de ştiinţele convenţionale, dar nu mai puţin reală. Vechii pictori iconari posteau zile întregi, se izolau de lume şi duceau o viaţă de sihastru înainte şi în timpul realizării unei icoane tocmai pentru a-şi amplifica acel filon energetic divin şi a nu îl altera cu impurităţile vieţii terestre.”

 

 
3

4

Născut la 6 septembrie 1954 la Iași.
Licențiat al Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu“ din București în 1978. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1981.
Director al Studioului de Arte Plastice al Armatei din 1997.
Colonel în rezervă al Armatei Române.
Între 1981–2013 a deschis 52 de expoziții personale de pictură și grafică în București, Brașov, Constanța, Buzău, Sibiu, Giurgiu, Paris, La Croix Valmer, Angouleme (Franța), Roma, Bologna (Italia), Bruxelles (Belgia), Viena (Austria), Praga, Kromeriz (Republica Cehă), Bratislava (Slovacia), Hurth-Köln (Germania), Veria (Grecia), Valencia (Spania), Budapesta (Ungaria), Beijing (China).
A realizat lucrări de pictură murală monumentală și mozaic la sediul Ministerului Apărării, Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C., Cercul Militar Național, Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din București, Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena – Parcul Călărașilor – București.
A realizat lucrări de sculptură (bust monumental, basorelief, compoziție ronde-bosse, statui ecvestre, monumente de for public).
Decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de ofițer în anul 2000.
Decorat cu medalia „Onoarea Armatei României” în 2010.
Laureat al titlului „Cavaler al Culturii Universale” acordat de „Fundația Europeană pentru Cultură” cu sediul la Budapesta – Ungaria.
Laureat al Premiului Național pentru Ilustrație de Carte în 2003.
Este inclus în „Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani”, vol. III și în enciclopedia „Who’s Who în România”- ediția 2002.

1

Familiarizat cu armele vechi, cu harnașamentele, mobilierul, orfevreria, arhitectura, ornamentica de corăbii sau de edificii imobile, Tănase este în egală măsură făuritor și beneficiar al pieselor ce apar în lucrările sale. Iubitor al cailor, este potcovar, șelar și maestru de echitație în același timp; fascinat de caravele, este dulgher de nave, croitor de vele și căpitan de vas; expert în arme albe, este armurier și cavaler ce evoluează într-un turnir; fin meloman, este acordor de instrumente muzicale și interpret; elegant – un adevărat dandy – este croitor și ceaprazar, dar și purtător al veșmintelor croite și decorate de el cu rafinament. Nici una din piesele care îi compun lucrările nu este inutilă, plasată fără noimă, sau nefuncțională – fapt care ar da pânzei o acuzată notă de falsitate. De aceea compozițiile sale sunt convingătoare, dominate de concretețe, de palpabilitate, fiind clare și ușor lizibile. Autorul este el însuși un admirabil povestitor în imagini: fiecare lucrare este o narațiune în sine, după toate regulile literare, cu introducere, cuprins și o sugestie de încheiere, dar fără final, pentru că el optează pentru opera deschisă în care fiecare privitor poate să își imagineze propria continuare a legendei propuse. Tocmai de aceea, Valentin Tănase preferă simbolismul cu evadări în suprarealism, unde fluturările fanteziei suplinesc zonele lăsate libere pentru completare din partea publicului. Artistul pendulează pe granița dintre real și virtual și face legătura între istorism și modernism.

ADRIAN SILVAN IONESCU

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ARTE VIZUALE: ZONIA DAVID

În perioada 23 septembrie – 7 octombrie 2019, Galeria de Artă a Centrului Cultural “Mihai …

ARTE VIZUALE: FLORIN ȘUȚU

Am trăit deseori bucuria norocului de a participa la mai multe vernisaje ale artistului plastic …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − nine =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: