Nicolae Bălănescu 1866-1945

Dintre personalitățile secolului XIX și din a doua jumătate a secolulului XX Nicolae Bălănescu ocupă un loc aparte prin implicarea în mișcarea de emancipare națională a românilor aflați sub dominație străină, prin activitatea de ziarist și avocat, activitatea politică fiind deputat de Vlașca în 1899, 1901, 1907. S-a născut la 11 februarie 1866 la Giurgiu, părinții Petrache Bălănescu funcționar iar mama Anica. Studiile primare și secundare au fost urmate la Giurgiu.

Elev al profesorului Nicolae Droc Barcian, originar din Rășinari, director al Gimnaziului Ion Maiorescu a promovat valorile giurgiuvene, prin înființarea Ateneului din Giurgiu, care funcționa din 1886 fără un local propriu, ca filială a Ateneului Român din București. În 1935 demolează casa din Giurgiu și donează terenul pentru construirea unei clădiri filială a Ateneului din București. Construcția a fost realizată în 1940, cu mari eforturi financiare din partea marelui om de cultură. La Ateneul din Giurgiu au conferențiat mari personalității ale românilor printre care și Nicolae Iorga. Activitatea în cadrul acestui for a determinat alegerea ca membru activ în 1936, secția științifică. Clădirea a fost reabilitată după anul 1990 de primăria Giurgiu în mandatul primarului Lucian Iliescu.

După ce obține licența în drept la Universitatea București în 1887, urmează un doctorat la Bruxelles în 1893. Studiile de drept au determinat să fie numit judecător de pace la Turnu Măgurele, în 1887, apoi ca avocat al statului pentru județul Vlașca. În afară de preocupările juridice, politice, s-a specializat în problemele economice ale României, fiind angajat al Băncii Naționale în calitate de cenzor 1921-1925, director între 1925-1938. Cultura națională, lupta pentru emancipare națională a românilor au fost promovate și prin activitatea de ziarist. A înființat ziarele Presa liberă (1893), Presa (1904) și Lupta nouă (1913), ziare care au apărut la Giurgiu.

Opera lui Nicolae Bălănescu este reflectată până în 1918 de Bibliografia românească modernă iar după această dată de fișierele Bibliotecii Academiei Române. Redăm mai jos opera acestui distins om de cultură și patriot roman: Poezii și nuvela „Niciodată” (1886), Știința și statul (1896), Personalitatea lui Hamlet (1896), Discurs (1909), Lumină și naționalism (1910), Cavour (1911), Cultul energiei (1912), Scrieri, conferințe, discursuri (1913), Situația bugetară a României (1925), Fascismul (1929), Naționalism (1929), Viața orașelor (1930), Farmecul Italiei (1932), Femeia modernă (1932), Din amintirile mele (1937, 1939), Conferința de deschidere (1942). A fost desemnat să răspundă la mesajul adresat Parlamentului României Mari de către regele Ferdinand I în ziua de 26 decembrie 1919, apoi ca raportor al bugetului Statului pe anii 1922, 1923 și 1924, având în vedere experiența dobândită ca angajat al Băncii Naționale.

Cu ocazia votării Constituției din anul 1923 intervențiile sale au clarificat unele probleme juridice, în contextul amplelor dezbateri privind votarea legii fundamentale a României întregite. A expus înParlamentul României doleanțele locuitorilor din comunele Frătești, Chiriacu și Stănești (1 martie 1899), privind administrația, școala, asistența medicală. În discursul din 28 și 29 ianuarie 1920 Nicolae Bălănescu a vorbit despre distrugerile suferite de orașul Giurgiu în Primul Război Mondial și măsurile pentru refacerea acestuia, important port la Dunăre al României.

Cărțile sale publicate abordează problemele României de la sfârșitul secolului XIX și prima jumătate a secolului XX. În Știința și statul publicată în 1896, abordează ideile moderne de administrație din acea perioadă. Cele două lucrări publicate în 1929 – Fascismul și Naționalismul – fascinează prin menționarea pericolului acestor idei politice. Apropiat de marele om politic Vintilă Brătianu a promovat dezvoltarea României pe principiile neoliberalismului și doctrinei prin noi înșine, cu un rol crescut al industriei naționale și o dezvoltare a agriculturii românești.

Meritele au fost răsplătite prin acordarea Ordinului Steaua României iar în 1939 a fost distins cu Medalia Centenarul Regelui Carol I. Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Giurgiu din 25 noiembrie 2010 a primit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu. A decedat la 30 august 1945, la Giurgiu).

Prof. univ. Dr. Ștefan Păun